POEZIE RUSĂ
Serghei ESENIN
A trăit nouă ani mai mult decît Labis si nouă ani mai putin decît Eminescu.
În satul Konstantinovo, astăzi Esenino, de pe rîul Oka, la 21 septembrie 1895 se năstea viitorul mare poet rus Serghei Alecsandrovici Esenin. Avea să moară pe 28 decembrie 1925 la hotelul „Angleterre” din Leningrad.
Poezia lui, extrem de originală, noncomformistă pe care a scris-o cu ardoare si trăire persuasivă dar mereu pîndită de presentimentul celor ce-si intuiesc destinul, a fost de-a lungul vremii în atentia traducătorilor si nu numai. Asupra operei eseniene s-au aplecat printre altii, scriitorii: Zaharia Stancu, George Lesnea, Ioanichie Olteanu, iar George Călinescu în marea sa Istorie a Literaturii Române de la origini pînă-n prezent (1941), intuind afinităti elective, îsi intitulează un capitol Eseninistii.
Închei succinta mea prezentare spunînd că poetul Serghei Esenin, a iubit cu fără de măsură viata, sub toate aspectele ei, iar numele său stă în marea galerie de spirite alături de Gogol, Puskin, Lermontov, Turgheniev, Tolstoi, Cevov, Dostoievski. Si chiar dacă a trăit doar 30 de ani, el a lăsat o operă bogată în nuante si atitudini sufletesti, fiind ca si Rimbaud, un suflet de hoinar autentic.
SUFLET DE HOINAR
Nu mă plîng, nu-mi pare rău, n-am milă.
Toate trec ca florile, pe rînd,
Vestejite-n auria toamnă.
Tînăr n-oi mai fi cît de curînd.
Prea mult nici tu n-oi mai bate-asa,
Inimă atinsă de răceală.
Nu-mi mai arde să mă plimb descult
Sub mestecenii plini de beteală.
Suflet de hoinar, prea abătut,
Îmi astîmperi vorba-nflăcărată”
Prospetimea, dorul, le-am pierdut
Si privirea mi-este tulburată.
Cu dorintele devin zgîrcit.
Viata mea, eu oare te-am visat?
Cînd pe calul roib eu am gonit?
Cînd, în zori, prin stepă am cîntat?
Lin cad frunze rosii din artar,
Toti sîntem pe lume trecători...
Fie dar blagoslovită legea
Că-nfloresti si dup-aceea morii
Da! Gata de acum! Fără întoarcere
Natalele cîmpuri le-am lăsat.
Nu-mi vor mai fosni mie plopii
Cu frunzisul lor înaripat.
Fără mine, căsuta s-a aplecat
Bătrînul dulău de mult a murit.
Pe strîmbele străzi ale Moscovei
Poate că Domnul să mor m-a sortit.
Iubesc acest oras plin de ulmi,
Chiar dacă e noroios si subrezit.
Asia de aur, tot motăind
Pe cupolele lui a adormit.
Iar cînd noaptea Luna luminează,
Cînd luminează...dracul stie cum!
Pe ulicioară, cu capul plecat,
Eu merg spre crîsma plină de fum.
E vuiet în cumplita văgăună
Si noaptea, pînă în zori, în birt
Eu le citesc versuri curvelor
Si cu borfasii mă adăp din spirt.
Inima îmi bate tot mai tare
Si vorbesc aiurea... „Ca si voi,
Si eu sînt definitiv pierdut
Si nu mă voi mai duce înapoi”.
Fără mine, căsuta s-a aplecat,
Bătrînul dulău de mult a murit.
Pe strîmbele străzi ale Moscovei
Poate că Domnul să mor m-a sortit.
1922
Prezentare: Victor STEROM
Traducere: Adrian BUCURESCU
