Eugen EVU
Toamna devreme
Am fost aproape a surprinde o străină logică
zbătută de rafalele vîntului pe acoperisuri.
Căderile lui îmbrătisate de ploi. Umerii tăi în sus.
Urmele de gheară cosmică sovăind
cuiburile de rîndunici căptusite
cu lichenii antimateriei
Dezbrăsările undulatorii
Ca niste volute de fluturi germinativi
toamna, cînd din stresini se scutură
elitrele de aur
ale heruvilor.
Ludens sacrum
Mărturia lui Iov e o sabie scăpată
din mîna atotputernicului din eroare
jucîndu-se de-a secerisul prin specie
provocarea lui Satan nu pe el îl acuză
Moartea nu se dăruie
nu compensează
Mărturia lui Iov acuză: în metastază
Pariorul îsi însfacă trofeul
din pierdere. Zeul se joacă prin moarte.
Mărturia e un mormînt, sau o carte –
în gentiană este rana mea
în pansamentele Azurii
din metaforă.
Rugăciune
Iluminează-mi văzul să recunosc
Străluminează-mi crezul, să cunosc
În mine însumi să fii
Din mine însumi să devii
In aeternum sacrum Domine Deu
Semănătorule-al meu.
