Eugen EVU
Restriste de toamna
Un cuib jefuit sub umar
Celalalt în priviri
Ale umbrelor brate
Sa te dezmierde.
Undeva în peisaj
Copilul ghemuit
Fiu al cerului în exil
între piatra si soare.
Sfîsiat de cuvinte
Proiectul de faptura transfigurativa
Al poemului meu sfîsiat de seisme
Subcuantice.
În Carpatii echivalenti
sanctuar osul fruntii vibreaza.
Neatins zeul transpare
Nici de cuvinte nici de priviri
pansamentele îngerului
flutura pe catargele umbrelor.
Îti implora forme razletii zei –
faguri asimetrici
poezia.
Atemporalia
Altcineva fiind în fiecare zi.
Pare sa fie un fel de constanta
Variabila a realului.
Ochii mi-i rotesc în voia valurilor
si limitele devin sarutare: luciul apei si
zarile –
o entitate din mine se contopeste cu linia
o interioritate declina orizontul
timp abstract în timp abstract
captivitate doar a cuvintelor
însa zeul îsi cere un nume
îi spun Libertate
Oricare zeu este conspiratia
altui zeu, din cunoastere
trebuie sa existe ceva
o întrerupere
o alta nastere
Cum as cadea într-un vultur
Unde frustrarile bîntuie o alta ordine
Face jocul justitiar. Înflorire sau doar foamea
Luminii de sine? Uneori ai senzatia stranie
Recunosti un chip de demult, ori peisajul din zbor
Recompune zeul jucaus teritoriul stravechi?
Cum as cadea într-un vultur, spirala a
Curentilor sacri pe munte
Si deodata aripi largi ma sustin
Zvelte structuri inefabile:
Sa nu ma zdrobesc de tenebre?
Sanctuare
Soarele-n munti sanctuarici, imens
Altar rotund forta ce se autodevora
pentru ca, splendoarea-n explozie, iarasi
Sa-si succedeze genezele.
Precum în cosmos, asa în munti
Precum în creier
Asa în poem.
Iata de ce ard si de ce în amurg
Cu ochii pe cer
Nu ma tem.
Ca o fantasma compensatorie
Paloarea acestui poem ca o fantasma compensatorie
flacara taiata, violeta floare iubind întunericul
cel de dinaintea cuvîntului
Suferintele celorlalti
În aur înghetat cîntarite febril
Suferintele celorlalti
Necrutator interval a-i deplînge
Însa unde urca plînsul ca fumul jertfei sarace
Cine strain de cunoastere s-ar putea îndura
Sa îsi retraga damnarea si sa ne redea
Al fericirii talant, sacra zestre?
Numai moartea diferentiaza si daruie
ceea ce nu vom cunoaste; rasplata.
Sacrificiale
lui Cassian Maria Spiridon
un hiatus improvizeaza în spatele ninsorii
fertile spaime
forta stranie ca un siaj pe dalbele oglinzi
uneori sarut, alteori muscatura
uneori viscolit de zeii joasei frecvente
urc la refugiul întredeschis prin somn
am trait poezia care nu sfîsie
si deopotriva poezia ca ardere
Limite care refuza neantul
Limite care ma redau umbre cad secerate
subiect si martor înflorind bucurii
care nu-s ale omului
oare sa fie Adevarul insuportabil
primejdios pentru noi?
Cineva mereu ne salveaza.
