POEZIE FRANCOFONĂ
Jean-Luc FAVRE
(n.1963)
-
Jean-Luc Favre, născut la 19 octobre 1963 la Bourg-Saint-Maurice/Savoie, este poet, autor dramatic, eseist. Colaborează la Centre de recherche sur l’imaginaire et la création de la universitatea din Savoie, secretar al Oamenilor de litere din Franta, membru corespondent al Académie des Sciences Belles Lettres et Arts din Lyon, membru al Comitetului Executiv PEN francezs, director – fondator al colectiei Les lettres du temps de la editura Jean-Pierre Huguet, membru al juriului pentru Marele Premiu al Criticii literare, fondator al Premiului Un mandat pentru libertate etc.
În 2002 a primit Premiul International pentru Pace, decernat de United Cultural Convention. A scris : Quelque part, l’ombre – 1982, Poèmes du retour à l’éclatement , Le Nom d’appel – 1983, Quelque part un rivage , Le Nom passager – 1985, Terre Glacée, l’obscur, Aphorismes – 1986, Sur le Seuil, Récit du chant – 1991, Le Puits/La Lettre, En prime du jour – , Paroles d’air – 1993, Un jour sans nom – 1995, L’Espace Livresque – 1998, Somme toute – 1999, Les corps libres – 2000 / 2003, Amour – 2006, Le Pélerin – 2005 / 2006, Pour les pauvres (2008) – ca omagiu pentru sora Emmanuelle, Manifeste poétique contre la déraison et l'oubli (2008-2009) – omagiu lui Sylvestre Clancier, Histoire du Grand Livre Mort – Vidéo poème, 2009, la care se adaugă eseuri, piese de teatru, piese radiofonice…
A fost numit Ambasador pentru pace în 2008. Alături de Matthias Vincenot a realizat antologia Les nouveaux poètes français et francophones (Prefată de Jean Orizet) – 2003…
Poezie
peste fire
etalată
bestială
reasezată
în interiorul ei
plasează
invizibilul
si pana
si scrisul
total
inexacte (…)
rulează
praful
promovat
în depărtare
ca sansă
a cercului
nu pentru
a atinge
atât de aproape
scopul
sau linistea
sau neprihănirea
falsă plăcere
sau se stinge
de invitatie
căci poezia
atât de bine
cântată
ca muză
de
secol
după
secol
*
de aici
moartea
prea multă
confuzie
atunci
cum
să renunti
la moarte
la timp
să spargi
oglinda
o minunată
înfătisare
de o culoare
întunecată
să visezi
nu să sovăi
sau să scrii
limbă soptită
si să promiti
această lume drăgută
să râzi pe
obrazul tău
si indistinctă
inocentă
de voci
apărută din vid
oscilează
ca un naufragiu
si încetează
(apud Jean Orizet, op. cit., p. 327/329)
Prezentare si traduceri de Claudia PINTESCU
