– Dialog cu poetul si pictorul Iulian FILIP – 

 

 

 

 

4 Universitatea mea poetică l-a avut rector pe Liviu Damian

Cassian Maria SPIRIDON: Draga Iulian Filip, care au fost împrejurările debutului tău literar? Cine ti-au fost mentorii? Cînd si unde ai publicat primul tău text?
Iulian FILIP: În clasa a 7-a am fost surprins de învătătorul de limbă si literatură că mă ocup cu ceea ce nu trebuie si nu am pătit nimic. Scriam versuri. Nu stiu precis dacă răspundeam cu aceste versuri unei oferte din partea a sase colegi, care m-au rugat să scriu o poezie (conchid că stiau de patima mea pentru poezie – dacă mi-au făcut comanda!) despre o fată deosebită din clasa noastră. Am devenit cel de al saptelea ei admirator... Mă impresionase atît de mult, încît îmi iesea o poezie pe aproape două foi duble... Cine le-a scris? Felul în care m-a întrebat proful (cu care aveam relatii tensionate) m-a făcut să simt că mi se întîmplă ceva neordinar... M-a invitat la sedinta cenaclului literar din scoală (exista, dar eu nu băgasem de seamă că e), unde am venit cu mult înainte de ora stabilită. Proful m-a asezat în banca din urmă, hotărîndu-mi să tac, iar cînd s-au adunat vlăjganii din clasele mari, le-a citit versurile mele, după care i-a întrebat: cine credeti că e autorul? Cenaclistii au pomenit de toti poetii consacrati pe care-i cunosteau din manuale... A fost un eveniment (pentru mine), eveniment după care gazetele de perete din scoală si redactiile publicatiilor din RSSM suportau eroic avalansa versurilor mele – evident, toate erau ale unui versificator din clasa a 7-a, unde o fată li se părea mai deosebită cîtorva băieti, dintre care unul va reveni frecvent la semnificatia întîmplării...
Dar adevăratul debut s-a produs în anii de studentie, unde am găsit un alt cenaclu si un coleg mai deosebit, care revenea la facultate după trei ani de serviciu militar, timp în care a corespondat neîntrerupt cu poetul Liviu Damian. Psihologul si metodistul notoriu de azi Ion Negură a fost ales conducătorul cenaclului literar de la Universitatea Alecu Russo din Bălti (acolo am studiat – mai întîi la fizică si matematică, apoi am luat-o de la început la litere)... Mi-a cerut într-o vineri manuscrisul meu de versuri. Zicea că pleacă la bastină si că ar vrea să mă citească mai altfel... Iar duminică seara s-a întors la căminul nostru studentesc si mi-a recunoscut că, de fapt, a fost la bastina lui Liviu Damian, la Strîmba, unde mi-au citit versurile si m-au discutat... Îmi pare rău că nu am păstrat acele poezii cu însemnările marginale ale lui Liviu Damian, cu care – după aceea – mă întîlneam la fiecare jumătate de an, îi puneam pe masă un nou manuscris, din care lăsa neatinse zece poezii (iată asa trebuie să mergi!), din care crestea un alt manuscris, în care, se întîmpla, din cele zece poezii rămîneau doar cîteva... Universitatea mea poetică l-a avut rector pe Liviu Damian, care amîna pe mai încolo momentul potrivit să scoatem la lume noutatea ce-o aduceam. M-a binecuvîntat public în săptămînalul Cultura, anticipîndu-mi un ciclu de versuri cu o binecuvîntare temeinică (la 14 februarie 1970). Evident, am publicat versuri fiind încă elev. E la fel de adevărat că am avut noroc să ajung la poezie ajutat de cîteva figuri luminoase, între care lingvistul Ion Evtusenco si dascălul de literatură clasică Valeriu Senic (cu o metamorfoză dramatică ulterioară) au însemnat pentru anii mei de la Alecu Russo repere inconfundabile.

Cînd ai avut sentimentul că destinul tău va fi/ este legat pentru totdeauna de Euterpe – muza poeziei lirice?
După prima mea sesiune, de iarnă, la facultatea de fizică si matematică m-am trezit (realmente!) întrebîndu-mă: ce caut la geometria analitică, dacă citesc sub masă poezie, eseuri literare? Aveam 17 ani si această străluminare în partea vocatiei m-a determinat să sar din accelerat. Si era dureros săritul. Trebuia să trec peste lacrimile (dacă nu chiar bocetele!) mamei, care considera că a fost un noroc că am ajuns student. Că nu mă puteau altfel ajuta. Tata s-a întristat si el, dar a fost mai laconic: cred că te-ai gîndit ce faci, altfel o sapă mai găsim noi în gospodărie…M-au costat si argumentele solicitate de decanul facultătii, care mă punea în fata destinelor lui Cehov, Vatamanu…

Ai debutat editorial la 26 de ani, relativ tîrziu pentru un poet. Care a fost cauza si cît de multumit mai esti de Neîmpăcatul mester?
Generatia noastră (Vasile Romanciuc, Nicolae Dabija, Marcela Benea, Leonida Lari) se afirma în anii imediati de după Săgetile lui Petru Cărare, carte de versuri axată pe motivul fratelui mai mare eliberator, care, mă rog, îsi asumă statutul de etern musafir. A doua zi după ce au ajuns în librării Săgetile au fost retrase si declarate otrăvitoare. Îti poti imagina ce ani au urmat pentru cărtile de poezie… Am nimerit în acesti ani cu debuturile noastre. Înainte de Neîmpăcatul mester, care deschidea colectia Debut (1974), în 1971mi-a fost discutat si aprobat pentru editură manuscrisul de versuri Bunavestire. Păstrez pînă acum copia procesului verbal de la acea discutie. A fost o binecuvîntare din partea lui Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, Petru Zadnipru, scriitori pe care-i pretuiam si-i… credeam ce zic despre mine. A urmat un incident cu comisariatul militar din Bălti, care m-a descoperit aspirant la Academia de Stiinte din Chisinău, iar aspirantul uitase să se scoată de la evidenta bălteană…Cît timp am fost operator militar într-o unitate de rachetă de sub Moscova, binefăcători de la editură m-au zburat din plan… În Neîmpăcatul mester e camertonul dezghiocărilor ulterioare. Iar poeziile Acasă si Toamnă, repaus în timp mi-s de imagine în cea mai restrînsă antologie de mine. E cartea mea opînă acum.

 

4 Uneori ard de nerăbdare să ajung la Casa greierului,
unde stiu ce culoare o să strivesc pe un carton pregătit
ori pe o pînză

Excelezi si în scrierea cărtilor pentru copii. Sînt rari cei care scriu astfel de cărti si, si mai rari cei care o fac bine. Ce a determinat intrarea în vibratie si a acestei strune a lirei tale?
La prima tentativă de a face o carte pentru copii dusul rece al lui Spiridon Vangheli m-a tinut cîtiva ani buni în îndoiala că pot depăsi ceea ce remarcase autoritarul si distinsul lucrător din domeniu: Iuliane, lumea se uită frumos în ogorul tău. La copii încă nu ai ajuns… Încă nu eram tată. Cînd m-am ales cu acest statut si am prins să comunic cu feciorul meu Adrian, în cuvintele lui numărate, m-am ales si cu cheia de intrare în această lume care mi-i foarte dragă si a mea. Mi-a plăcut o remarcă a ta de la Salonul Cărtii pentru Copii de la Chisinău, cînd m-ai văzut asaltat de copiii ce fluturau cartea surpriză a Salonului, iar cartea era a mea – Plăcintele cu mărar. Era o remarcă înrudită cu reactia a două înalte fete bisericesti, Daniel de la Iasi si Vladimir de la Chisinău, adunati la Zaim cu ocazia dezvelirii unui monument poetului preot Alexe Mateevici. M-au remarcat si ei înconjurat de copii si mi-au cerut ambii autografe pe cartea ce-mi apăruse atunci, Copăcel-copăcel. Îi observam cum îmi citesc cartea ( într-un răgaz apărut la masă – după binecuvîntări protocolare) si cum reactionau luminos ca niste copii… Mi se părea atunci binecuvîntată de Dumnezeu apropierea celor doi cititori ai cărtii mele. Si pentru cartea mea pentru copii mi-a părut un test aparte.

Autor polivalent, scrii teatru, proză, publicistică, traduci etc. Cum stau în aceeasi casă a sufletului, cum se împacă poetul care esti cu prozatorul, dramaturgul...?
Cred că în toate cazurile e unul, poetul îngîndurat, curios, liber să încerce să facă ce-i place – cu diferite unelte, cu diferite materiale: cuvinte, culori, personaje, sunete. Abia după libertatea aceasta ajungi la certitudinea libertătii pe care o poti duce, pe care ti-o poti asuma. Pentru că trebuie să plătesti această fericire. Plătesti diferit, la diferite vămi. E bine să nu o confunzi pe cea supremă cu cea de la primărie, de la procuratură ori de la guvern… Poti vorbi de la persoana întîia, dacă ai realizat cît rău îti face modestia, poti lansa personaje mai detective, mai gustate de lumea spectatoare, personaje care – din cînd în cînd – să zică si să fie auzite cu gîndurile tale, pornite să ajungă la auzitori, dar si acestia trebuie ajutati… Pentru văzători mai adaugi culori si linii, care nu-s drepte… Uneori am nevoie să iau acordeonul în mînă si să gîndesc ceea ce ai ascultat la Casa greierului, dar o ziceam la pian – o meditatie proprie, botezată Acordeon alintat. Alteori, dimineata chiar, înainte de a mă trezi, repet în gînd o partidă de sah, partidă italiană jucată de J.J. Russo în 1759 cu Conti – o frumusete simetrică la început si o capcană incredibilă în partea a doua! Uneori ard de nerăbdare să ajung la Casa greierului, unde stiu ce culoare o să strivesc pe un carton pregătit ori pe o pînză... Îti dai seama că din aceste miscări sucite poti face personaje si mai sucite, care, din gînd în cînd, să spună ceva. De zece ani la teatrul Satiricus-I.L .Caragiale se joacă o bufonadă, după piesa mea dramatică (salvator buf!) Da care-s sălbaticii? Iar la teatrul de păpusi Gugută de mai bine de zece ani se mentin în repertoriu mai multe spectacole după piesele mele: Moara cu plăcinte, Pîinică de la iepure, La izvor, Comoara tîlharului, Albina salvează lumina…Prima piesă, Moara cu plăcinte, a ajuns si film televizat de lung metraj, Moara (cu Iurie Darie în rolul Morarului). Dacă mai adaugi aici si teatrul popular, de dragul căruia am lucrat la Academie cincisprezece ani, e mai usor de înteles că ceea ce ai văzut la Casa greierului – acel teatru de păpusi al meu si desenele de pe usi si pereti (cai verzi!!!) – e expresia libertătii la care a ajuns poetul de mine. Mai contează pretul?

Pe lîngă polivalenta literară sînt prezente constante pictorul si graficianul Iulian Filip. În cazul tău putem spune ut pictura poesis! Ce-a fost mai întîi, poezia sau pictura?
Poezia. În răgazul si spatiile dintre cuvinte, din jurul cuvintelor se întîmplau – neobligatoriu, nefortat – jocuri de linii, dar mi se păreau (precum si este!) jocuri, doar jocuri. În primii ani ai birocratiei mele aceste jocuri mi-au devenit salvatoare, protectoare în prea multele sedinte birocratice: carnetele mele de note, de poezie deveneau tot mai invadate de liniile mele grafice. Descoperirea acestor linii de către colegii si prietenii mei – Vasile Romanciuc, Dumitru Fusu, Ianos Turcanu, Iurie Colesnic – m-a făcut atent la ce fac. Desi am rămas la părerea mea – că mă joc cu plăcere. Culorile au venit un pic mai tîrziu, dar le-am descoperit miraculoase, ca un copil. Dar si aici e poetul…

 

4 Afirm cu toată certitudinea că avem, peste Prut,
o literatură română valoroasă la toate componentele

Esti si om al cetătii, ai fost, esti implicat în viata social-politică a Chisinăului. Care sînt sansele poetului în afirmarea dreptului limbii române în Basarabia?
Ai fost martor implicat în ceea ce se revărsa la Chisinău în străzi si în piete, iar refrenul lumii multe era Scriitorii si poporul! Nu obtii acest refren prin decret ori manipulări preelectorale prea bine cunoscute. Anul 1989 a fost precedat de practica multianuală a întîlnirilor scriitorilor basarabeni cu lumea din cele mai îndepărtate (de Chisinău si de sosele) sate. Practica cenaclurilor si în Basarabia era eficientă. Nicolae Dabija a întemeiat celebrul cenaclu Dialog la Uniunea Scriitorilor. Am fost printre întemeietorii cenaclului tineretului de creatie Constelatia, cenaclu cu sedinte mai mult în deplasare, preponderent prin satele uitate de Ministerul Culturii. Cîtiva ani sedintele erau televizate… Practicile verificate rămîn eficiente în continuare. Anii cei mai crînceni pentru limba română ai basarabenilor au rămas în urmă. Valul de copii si de tineri români basarabeni nu mai poate fi manipulat ori canalizat pioniereste unde-i trebuie partidului.

Peste cîteva luni vei împlini o vîrstă rotundă. Îti spun de pe acum Ani multi si cărti frumoase! Ce cărti vei publica la aniversară?
Multumesc pentru urări de multă frumusete! Către acest pretext calendaristic s-au întîmplat deja cartea de versuri Elegia dramatică a golului, apărută în Ploiestii lui Nichita Stănescu (într-o colectie de poezie basarabeană îngrijită de prietenul Victor Adam, colectionar pătimas de lucruri frumoase), volumul de teatru pentru copii Moara cu plăcinte, apărută în noua colectie – Teatru pentru copii – a editurii Prut International, unde urmează să apară a treia editie a Plăcintelelor cu mărar de care vorbeam în 1998. Un cadou deosebit mi-am pregătit, ajutat de directorul editurii Bibliotheca din Tîrgoviste Mihai Stan – editia 2-a a antologiei poetilor basarabeni contemporani Poezia ACASĂ (prima editie cuprindea 30 autori, a doua – 63). Dar cea mai conformă sucelilor mele e o editie complexă, întitulată Noroc polyglot, unde-mi apar, alături de o selectie din poezia mai recentă, traduceri în italiană, franceză, spaniolă, engleză, rusă, sîrbă, niponă, maghiară, dar si reproducerile picturilor mele, învecinate si dinamizate de un joc interactiv în linii grafice, plus clavirul Acordeonului alintat si poate un DVD cu mai multe limbaje iuliene. Propunerea lui Cassian Maria Spiridon pentru o carte de versuri si de grafică la Iesi pune vîrf la toate si răspunde unei tainice vreri moldovenesti.

Ce ne poti spune despre viata literară a Basarabiei? Cum se vede de la Chisinău literatura de peste Prut?
Viata literară din Basarabia le are pe toate – si la un capitol, si la altul. Din ziua cînd am realizat că am să trăiesc mai putin decît mi-ar trebui ca să le drămăluiesc si pe celea,si pe celelalte, mi-am făcut regulă si caut doar modelele de bine. Mă prind că dau replici doar cînd prea se insistă să se promoveze în categoria de bine reale pericole pentru cîte le avem de făcut bine. Îndemnul eminescian despre constientizarea integritătii noastre spirituale a devenit mecanism pus la treabă mai ales de către editorii si bibliotecarii din Chisinău, care i-a prins, mai aplicat, în horă si pe autorii (scriitori) din întreg spatiul românesc. Am zis horă proiectelor, limbajului modern al relatiilor, comunicării – între noi cu noi si cu afara… Excesul polemic dintre generatii si, mai ales, dintre scoli, curente, tendinte nu stiu dacă e inerent, dar e de cînd lumea… În timpurile de odinioară, cînd cărtile românesti ajungeau în Basarabia prin Moscova, Kiev, Odesa, Leningrad, imaginea a ceea ce se scria peste Prut (vorba ta) era înfăsată cald-dureros cu ceea ce reuseam să închipuim că e procesul literar din Tară. La edificarea podurilor de flori răcoarea necunoasterii problemelor reale basarabene peste Prut si chiar dezinteresul pentru fratii(?) basarabeni – aici accentele lui Alex Stefănescu (postafata la volumul Poezie din proiectul literatura basarabeană sec XX) sînt necrutătoare – au generat o lu-u-ungă vacantă de ce-i de făcut? si de lipsă de actiuni, ca florile să poarte rod (după pod).Chiar numai întrebătorii erau putini, iar cei cu făcutul – si mai trist. Tot de la om la om e pornitul. Si nu-i corectă evaluarea literaturii române doar la această relatie dureroasă (desi e stînjenitoare). Am descoperit că la Bucuresti scriitorii sînt mai români decît basarabenii – se mănîncă mai harnic decît cei din Basarabia. După constatarea aceasta a venit optica decantată a pătitului si ceea ce am priceput cînd părea că devin destept: să am timp numai pentru modelele de bine – pe acestea le caut. Afirm cu toată certitudinea că avem, peste Prut, o literatură română valoroasă la toate componentele, cu deschideri si contributii incontestabile la toate vămile. Inclusiv la cele europene, mondiale...

În lumea scriitoricească există prieteni?
Jules Renard afirma (în Jurnalul său) că există doar clipe de dragoste si prietenie. Cert e că prieteniile se întîmplă mai rar decît iluzia prieteniilor. Cu atît mai rare între scriitori. Dar există. Cel putin… judecînd după prietenii tăi scriitori si prietenii mei scriitori.

Cîteva cuvinte despre poezie si mit, tema actualului număr al revistei POEZIA.
Cred că nu mă îndemni spre miturile ce au precedat povestilor si monoteismului modernilor de noi. Aici bibliografia motivului are cîteva titluri care mă descurajează să mă dau original ori erudit. Îmi place să cred că tragi spre turta ta, pe care o tot întregesti cu investigatii neobosite, oferind cititorilor subtilităti biografice, dar îndeosebi principii axiale în opera românilor de înaltă calitate si implicare, învăluindu-i – prin detalii si paralele contextuale – în mantii mitice de lucrători neordinari. Precum sînt Mihai Ursachi, Basarab Nicolescu, Stefan Lupascu, Petru Tutea… Despre felul cum îsi citea Ion Minulescu poeziile l-am auzit întîia oară, demu-u-ult, pe Nicolae Dabija. Despre felul cum îsi întîmpla poeziile Nichita vorbesc mai multi – că era un risipitor… După fiecare întîlnire a unui poet bun într-o scoală, se vorbeste, se declansează sansa devenirii unui mit – depinde de poet, de scoală, de receptoare… Necesitatea acestei stări de spirit e axiomatică. Degustătorii de poezie se desteaptă anume în asemenea stări de spirit, provocati si de miturile din jurul poetilor.

 

Ce ne poti spune despre revista de cultură poetică POEZIA?
Norocul Iasului literar e legat si de talentele omenesti si manageriale ale lui Cassian Maria Spiridon, dar si de tolerarea, dacă nu chiar dragostea, pentru foarte multa si diferita poezie pornită spre redactie si ajunsă – o parte – în paginile revistei. Pe de altă parte, conlucrarea cu Ministerul Culturii si Cultelor, cu administratia locală, cu alti posibili sustinători nu o poate realiza oricine. O mai face bine George Vulturescu în cealaltă margine de Românie. (Reviste întoarse cu fata spre poezie!) Cînd am ajuns să conduc Departamentul Cultură al primăriei Chisinău, am lansat, împreună cu poetii Vasile Romanciuc, Ianos Turcanu si Iurie Colesnic, Momente poetice cu autori din întreg spatiul românesc. E o formulă simplă de caiet de poezie, prefatat permanent de Mihai Cimpoi (care, si el, nu se satură de poezie) si sustinută doar de primăria Chisinăului. Formula Poeziei, pe care o conduci cu atîta dragoste, dăruire si pricepere, ne-a fost mereu pe masă, testîndu-ne la capitolul invidie, dar si la cel al scolilor lipsă, dar necesare. Mă onorează să mă număr printre autorii Poeziei si să dialoghez cu tine.

Interviu realizat de Cassian Maria SPIRIDON