Vasile FLOREA Poezia d-lui Vasile Florea trebuie văzută ca o întoarcere
la real.
El creează uman, redînd sensul existentei sale.
Dar realitatea, la acest poet, este cuprinsă între două laturi distincte:
una se numeste libertate, iar cealaltă se numeste închisoare. Astfel,
ni se înfătisează o experientă trăită ca detinut, poezia sa se umple
de o densitate psihologică profund emotionantă. El nu ne spune decît
ce simte: să fii liber si să nu mai stii ce să faci cu libertatea, să fii
închis dar să cugeti ca un om liber. Astfel într-un conflict
profund cu viata, dar gîndindu-se la spusele lui Ezra Pound, cum că
poezia nu se poate împrospăta decît apropiindu-te de viată, poetul
este, în fond, prizonierul lui a fi, care îsi schimbă mereu masca,
în jocul dur cu eul biografic.
Vasile PROCA
Un capăt de tigară
Să trăiti, dom’ plutonier major
N-aveti cumva un capăt de tigară?
Un fum să trag, măcar si pot să mor,
Mai pun amar pe viata mea amară.
Uitati-vă, e un chistoc în drum
Lăsati-mă să ies putin din rînd,
Să mă aplec, să-l iau, să trag un fum:
N-am mai fumat de cine stie cînd.
E greu, dom’ plutonier major, e greu,
S-au săturat si-ai mei să îmi tot care,
Să bată drum la vorbitor mereu
Si nu mai au nici bani. Dar cine are?
Stiu că mai sînt de ăia, barosani,
Sigur că sînt, cum naiba să nu fie?
Dar ăia, dom’ major, ăia au bani
Si cînd ai bani nu vii la puscărie!
Eu, dom’ major, sînt doar un găinar
M-am împăcat cu soarta, n-am ce-i face
Nici nu mai stiu cînd o să scap măcar
Si cît o să m-aplec după chistoace.
Poate-o s-adun curaj să mor
Si o să scap de viata ast-amară
Dar pîn-atunci, dom’ plutonier major,
N-aveti cumva… un capăt de tigară?
Copilărie
Priviti la mine. Sînt delincventul juvenil.
Sînt cel ce udă lumea cu lacrimi de copil
Mă joc cu alte jocuri, am alte jucării
Terenul meu de joacă e-nchis în puscării.
În loc să am ca paznic un înger păzitor,
Pe mine mă păzeste un supraveghetor.
Îmi mîngîi printre gratii bucata mea de cer
Căci cerul lumii mele e îngrădit de fier.
Eu nici măcar în vise nu mă mai văd zburînd
Ades, noapte de noapte, mă trezesc plîngînd.
Copilăria toată mi-e scrisă-n cazier.
Eu nu mai am nimic la care să mai sper.
Nu vreau să cred de-acum că sînt deja bătrîn,
Mai vreau să cred în zîne, să cred în Mos Crăciun,
Mai vreau încă patine, vreau să mă scald în iaz,
Vreau raza mea de soare să-mi umble pe obraz
Mi-e dor si de colegi, mi-e dor de scoala toată,
Mi-e dor în recreatii să mai vorbesc c-o fată.
Puneti-mă la colt cînd fac cîte-o prostie,
Sînt, totusi, prea copil să stau în puscărie.
Aici e noaptea lumii, cum puneti flori în ea?
Ce pot să-nvete-aici copii de vîrsta mea?
Trăind în întuneric, cum as putea să cresc
Crezînd că anormalul este ceva firesc?
Cam ce povesti voi spune, atunci cînd voi fi tată?
Ce grozăvii urmează după „a fost odată”?
O să mai poată, oare, ca mîna să-mi alinte?
Voi sti să-mi cresc copiii? Voi sti să fiu părinte?
Sînt, totusi, ani de zile de stăm aici atît.
În locul frumusetii, noi vom vedea urît.
Nu căutati la noi, în altă parte-i vina,
De vreti să stergeti răul, găsiti-mi rădăcina.
Din nuca cea mai tare, sădită, iese pom,
Deci, căutati în mine sămînta mea de om,
Găsiti pămîntul bun în care s-o săditi,
Udati lăstarul bine, dar grădinari să fiti.
Cătati-vă în suflet, atunci cînd judecati,
Aveti copii ca mine, la ei să vă uitati.
Gînditi-vă mai bine, băgati mai bine seama,
Măcar, vă fie milă…, mi-e tare dor de mama…
Carnaval
Poftiti, poftiti la carnaval,
Puneti-vă costumele de bal
Si hai să ne prostim cu totii
La bîlciul dinaintea mortii!
Deci, nu-l ratati!
Iar, dacă vreti să-nchiriati
Costume,
Avem pentru întreaga lume.
A! Nu, stimate domn, nu căutati,
Pardon,
S-au terminat costumele de om.
De fiare, cîte vreti, de orice tip,
Puneti-vă pe chip
Această mască veselă de cîine,
Vă prinde-atît de bine!
Iar doamna dumneavoastră poate-avea
O nemaipomenită mască de cătea.
Cît pentru dumneavoastră, s-a nimerit să am
o mască de hipopotam.
Avem si de măgar, avem de porc
O clipă doar! Să mă întorc
Din magazie.
A dumneavoastră cum doriti să fie?
Ceva cît mai hidos?
Poftiti pe-aici, prin dos,
Asa ceva se vinde pe sub mînă,
Am tot avut, dar cît puteau să tină
Cînd cererea-i atît de mare?
Hidosul e la mare căutare.
Priviti această damă bine
Cea care tocmai vine
În mînă cu o coasă.
Vedeti cît este de frumoasă?
Ea, din păcate, nu-i mascată
E singura adevărată
Si cea mai serioasă.
