Petre FLUERASU

Daniel Lăcătus, construindu-si templul

Abordând poezia cu efervescenta specifică tineretii, Daniel Lăcătus transmite stări, staze si reuseste să-si convingă în fiecare moment cititorii. Mizând pe un filon autentic, poetul vorbeste despre iubire, despre pasiune, despre viata sa. Ne regăsim în aceste versuri, descoperim alte si alte momente rafinate, momente de magie. Construind un templu al cuvintelor, Daniel Lăcătus le oferă cititorilor
Daniel Lăcătus scrie cu verva căutătorului, a celui care încă nu se încrede orbeste în niciuna dintre momentele pe care le-a trăit sau pe care se pregăteste să le trăiască. El identifică tipare, izolează modele, însă nu încearcă să impună nimic. Poeziile sunt întrebări, prezintă posibilităti, deschid orizonturi noi, fără a atenta însă la integritatea celor vechi. Poetul izolează un nou set de paradigme, îsi stabileste modelele propriului sistem de referintă. Acesta din urmă capătă astfel vigoare, pentru că este produsul rafinat al unui efort individual, toate regulile sale definitorii sunt armonizate într-un tot unitar coerent. Cartea se deschide în fata cititorului oferindu-i acestuia prilejul unei călătorii mistice prin lumea ei fantastică. Simbolurile sunt transpuse în această realitate, înzestrate cu noi semnificatii, adesea totemificate. Fiecare dintre noi are o Golgotă, iar pentru a o depăsi avem nevoie doar de încredere: ”M-ai lovit cu atâta sânge rece / tu soartă blestemată / ai făcut din mine / o bestie / un nenorocit copil / al nimănui. / M-ai lovit ca un misel / destin crud, netrebnic, / învinetit mi-e sufletul / ce plânge necontenit. / M-ai maltratat barbar / o viată / tu soartă blestemată! / Nu mă plâng ca un las / si-mi duc cu demnitate crucea. / Singur domn cu mine / e Iisus / ce mă asteaptă la / Golgota.”
Poemele au numeroase nuclee, pentru că ideea este reluată, se insistă asupra diferitelor ipostazieri, se scoate în evidentă posibilitatea infinită de nuante în care poate fi redată o anumită întâmplare. Stilul este descriptiv. Poetul se izolează de lume, însă recunoaste într-un final că face parte totusi din ea, si participă la momentele cheie care o definesc. Chiar dacă multe dintre procesele descrise au loc în propriul corp, chiar dacă în multe dintre imagini este punct central, eul liric este distant, obiectiv, redă cu un aer aparte al sinceritătii transformările prin care trece. Nu este sesizabilă nici măcar în cele mai teribile momente ezitarea, pentru că aceasta pur si simplu nu există. Chiar dacă vorbeste despre moarte si iubire, chiar dacă pe alocuri creionează universul în culori apocaliptice, poezia îsi păstrează luciditatea, coerenta, fără să alunece în mizerabilism. Imaginile se succed rapid, sunt de foarte multe ori surprinzătoare, insistă adesea pe aspectul brutal inerent existentei. Daniel Lăcătus îsi pune întrebări si încearcă să răspundă, nu se teme de nesigurantă. Certitudinile nu mai există de mult.
                Stilul este rafinat. Se insistă mult pe aspectul filosofic al fiintării, pe problemele de constiintă si pe dialectica specifică analizelor. Cuvintele simple se îmbină armonios cu trimiteri spre diferite texte clasice, de multe ori de factură religioasă, iar conceptele pendulează între extreme, atingând armonia adesea si impresionând cititorul prin acest joc ce pare etern. Eul liric îti este ghid prin această lume, îsi face simtită prezenta demiurgică adesea, însă subtil, fără să răpească din naturaletea discursului poetic. Pendularea între persoana a III-a si discursul direct de tip jurnal oferă savoarea volumului, adresându-se unui public larg. Nimic nu este fortat, arbitrar, fiecare vers pare o concluzie firească a celui dinaintea sa, fiecare cuvânt pare să completeze încă un spatiu în acest imens mozaic. Daniel Lăcătus creează o adevărată feerie a cuvintelor, reusind să convingă prin fiecare cuvânt, reusind să le ofere cititorilor săi momente autentice, în care fiecare se poate regăsi.
                Versificatia albă, împletirea dintre versurile lungi si cele scurte, subliniază ideile centrale ale fiecărui poem. Prin apăsarea pe anumite cuvinte, creatorul scoate în evidentă senzatii, imagini, simboluri. Constructia esentială a visului se bazează pe simbolurile ascunse în fiecare arcuire a sa. Prin intermediul metaforelor meticulos realizate, Daniel Lăcătus creează un decor feeric, specific visării.
                Laitmotivul acestui volum de debut este iubirea, puterea individului de a se reinventa. În fiecare noapte iubim, iar gândurile pot zbura libere, pot crea frumuseti nebănuite. Sub lumina lunii, o lume întreagă se deschide în fata creatorului de frumos, care, în mijlocul unei noi obsesii nocturne, visează. Doar la sfârsit ne dăm seama că totul s-ar putea să fi fost doar o iluzie. Atunci însă, suntem destul de maturi pentru a întelege că asta de fapt nu contează: “Iubesc! / n-am idee pe cine, / dar simt asta. / Poate pe vecina / desi nu prea cred / sau poate vreo colegă / dacă nu cumva o profesoară, / cert e că iubesc! / M-am gândit că ar putea fi vorba / despre o altfel de iubire, / iubirea de carte posibil să fie, desi… / mă îndoiesc / sunt de mic certat cu scoala, / sau poate iubirea de aproape/ …n-as crede! / Iubesc ceva probabil, / dar ce? / mâncarea facută de mama / sau sucul de struguri de bunica preparat, / sau mămăliga bunicii… / nu stiu sigur / cert e că iubesc, / pe cineva, ceva… /  prea convins nu sunt / Iubesc noptile cu lună plină, / iubesc să număr stelele, / iubesc probabil fetele / cu ochii căprui si părul de foc / M-am gândit putin / si am tresărit usor / la gândul că poate nu iubesc, / să fie doar o iluzie a mea? / Nu prea cred… / inima-mi bate cu sete / ca un dangăt chinuit al dragostei, / dacă nu-i cumva melancolia ce arde în mine. / Iubesc... sau nu!”
Poezia lui Daniel Lăcătus convinge, iar autorul reuseste să-si fascineze cititorii. Păsesti într-o lume a iubirii, o lume în care esentele se amestecă, oferind de fiecare dată alte configuratii, mai strălucitoare, mai luminoase. Descoperi fantezia fiintei, descoperi cum poti exprima iubirea prin intermediul cuvintelor dibăcite. Daniel Lăcătus ne învată cântecul iubirii. S-ar putea să descoperim până la urmă că acesta este singurul idol care merită slava noastră....

 

Bibliografie : Daniel Lăcătus – La templul poeziei – Lumen – 2008