Alfredo FRESSIA
Duminică seara
Duminică seara, deja este ora
de-a contempla absenta chipului meu
sapte zile neglijat.
Nimeni nu va opri o duminică seara
să dezarmeze lent bărbia mea
dacă grimasa de tristete a fost în tăcerea
care abandonează secretul oaselor
si a fost numai sudoarea vechii mele descurajări.
(În golul acestei odăi si a lui Beethoven
moartea miscă sahul
cu fiecare din vertebrele mele)
Pot să-mi încarc vinele în această zi
pînă la a inversa cursul sîngelui.
Pot s-aud tăcuta simfonie în corpul meu
intonînd întoarcerea pînă la absenta sa.
Pot muri într-o duminică seara
sapte zile în urma scheletului meu.
Îndrăgostitul
I
Te caut în castelul corpului meu, sînt
un rege abandonat în palatul său,
sînt tiranul mutelor mele oase.
Închis în corpul meu, te urmăresc
în goana sîngelui meu,
te văd în ochii ce mă ard
pînă la a învîrti orbita popasului lor ultim,
te simt impenetrabilă în pîntecul meu
ca o dură catedrală de vin.
Rege dement în tara sa de sînge,
te voi străbate prin odăi crăpate
pînă ce spargi frontiera pielii mele,
pînă ce luminezi osul meu cu osul tău,
pînă ce-aud căzînd scheletul
stîncosul tău bărbat
si casa mea pustie. (surghiunul meu)
II
Noaptea, înalta noapte sustinută
de celesta sonată si lenta sferă,
sucombă dacă te gîndesc,
oh noapte a corpului tău, delir
de lăută, strune pe care numai eu cîntam. / prin care
Te ascult încă vibrînd între mîinile mele
si noaptea nimănui si lenta sferă
creste singură, arde singură
pentru nimeni
incendiul ei de sonată.
Persii
După Herodot, armata lui Xerses
lăsase deja Sardes-ul în drum spre Salamina,
cînd soarele începu să-si părăsească locul său în cer
si să dispară. Ziua, senină si fără umbra unui nor,
se prefăcu în noapte. Soarele
luă culoarea safirului si, privind între dînsii,
oamenii se vedeau palizi ca mortii.
Toate lucrurile păreau a se scălda într-un abur obscur.
Mirarea si spaima înfrînseră inima
acelor oameni tineri. Xerxes vedea minunea,
o urmă cu atentie si întrebă pe magii săi
ce semnifica. Cerul, îi răspunseră,
vestea grecilor distrugerea cetătilor lor
apoi soarele, ziceau, este astrul profetic al grecilor,
si luna cel al persilor. Xerxes, uluit,
se multumi cu răspunsul, linisti pe oameni
cu vorbe încrezătoare si – nu va tăcea nici / cînd
Herodot – porunci să-si reia ruta.
Murind au înteles: murim
de o eclipsă, eterni precum safirul,
si vom urmări întoarcerea lunilor
în timp ce un Coreut recită numele noastre.
Singurul lucru pentru care trăim
Xerses muri în palat, asasinat de-un trădător.
(Din volumul Eclipse. Cierta Poesia 1975-2003 – antologie la vîrsta
de 55 de ani ai poetului Alfredo Fressia, n. Montevideo, 1948).
Traduceri de Al. HUSAR
