Vlad GALER
Acus
Părinte, Dumnezeul cînd l-a mestesugit pe Adam,
După ce a luat o mînă de tărînă, cu viermi cu tot,
A amestecat-o cu apă de mare, a aruncat-o spre Soare, a bătut-o cu lemn dulce,
A uscat-o peste trandafiri, a modelat-o după chipul si asemănarea Sa,
I-a dat har, Doamne, harul divin
Și i-a spus: Acus?
Acus îti vine Eva.
Acus vei fi dat afară din grădina Raiului.
Acus vei uita că ai păsit cîndva pe aici si vei uita de Mine, pentru că
Acus vei putea să o iubesti pe Eva ca si cum ar fi singura femeie de pe pămînt si
Acus îi vei avea pe Cain si Abel si un păcat strămosesc care nu te va lăsa si îti va sopti mereu că
Acus vei întelege cu adevărat ce înseamnă a fi muritor.
Asa a făcut, părinte?
Dacă a făcut asa, pentru că eu asa cred că a făcut atunci...
De ce cred asta?
Pentru că si pe mine mă bîntuie Acus, părinte.
La fel ca Acus-urile lui Adam si, probabil, Sfintia Voastră, ca si Acus-ul ce vă roade.
Atunci.... de ce?
Avem Acus pentru a ne putea gîndi, pentru a ne putea răzgîndi?
Pentru a prelungi asteptarea si pentru a avea fi mai fericiti Atunci?
Dar, părinte!
Și asa sîntem niste prosti păcătosi!
Abia dacă ne dăm seama ce vrem si atunci ne loveste Acus.
Atunci de ce mai vrem, de ce mai sîntem dacă e mereu Acus si asteaptă?
Iertati-mă părinte, îmi bag piciorul în toate la timpul lor!
Eu vreau acum! Acum! Acum! Acum!
Gata. Nu mai tip.
Iertare părinte, sînt disperat.
Nici nu mai stiu ce vreau.
Doamne Dumnezeule! Acus!
A cu Ș!
As!
Acus e as, e focul din surcică ce asteaptă să ardă.
Sau mărul din măr, para din pară...
Dar dacă e mărul din pară?
Atunci să piară!
Să piară acum sau să as...
Să astepte...
Ah, părinte!
Dacă am avea totul acum si nu ar mai exista Acus,
Fiecare plăcere să fie simtită Acum si nu Acus,
Toate butoaiele de dor să se golească ca butoaiele cu vin la Sfantul Gheorghe,
Dar nu în stomac, ci în inima cea de desert,
Pentru cei ce vor, fiecare acum să devină tot acum, nu acus, trecut sau ceea ce va să vină,
Toate sau măcar una, Doamne, una pentru fiecare om dă-ne un Acum, nu Acus!
Înteleg că îl avem pe acumul Acum, dar dacă am avea Acus-ul Acum!
Asta e ceea ce vreau!
Și astfel, prin tot Acus-ul ce devine Acum,
Acum fiind o clipire,
Am putea avea totul si totul s-ar sfîrsi.
Am muri Acum si nu Acus.
Dar am fi totodată si mai fericiti Acum si nu Acus.
Ne-am întoarce în Rai, Acum si nu Acus!
Dar dacă acea clipire în care mîna lui Dumnezeul ne-ar mîngîia crestetul sufletesc
Trece si nu ne dăm seama?
Vai, părinte! Dacă deja a trecut?
Asta ar fi groaznic!
Sfintenia Vostră spuneti că acea clipă a fost cînd ne-am născut?
Na... Ce să spun... Eu vă cred
M-ati lăsat fără nici un argument...
Spuneti Luminătia Vostră, că vor mai fi?
Că au mai fost?
Că si acum e una?
Doamne Dumnezeule...
Dar acum nu e Acus!
Doar dacă acum e acus-ul de mai devreme si deja a trecut si mai vine unul care uite că a trecut...
Deci la asta se uita babele pe pridvor.
Dar e o prostie!
Nu mai, părinte, gata.
Vorbim mai acus, acum mai asteaptă lumea si nu e bine să-l facem pe Dumnezeu să astepte.
Hah
O, drace, nu pot să cred că-ti spun asta
Nu cumva să negi
Să nu minti că nu vrei să mă vrei!
Oricum nu contează.
Vreau să ai nevoie de mine, drace!
Să simti că mereu trebuie să fiu eu acolo.
Să simti că urmează să te îndrăgostesti.
Să vezi barajul care stă să se rupă,
Apa care stă să te înece,
Să te agiti
Pentru că stii ce urmează,
Dar să te bucuri că niciodată, niciodată nu a mai fost la fel.
Să stii că o să se rupă barajul, că apa o să te ia pe sus, să stii că nu poti face nimic să împiedici asta
Și să astepti.
Să simti că mereu cînd vibrează telefonul, ti se topesc genunchii.
Închizi ochii si te rogi
Dă, Doamne, să fie Dracul!
Să simti lilieci în stomac atunci cînd nu sînt eu
Și un par în gît atunci cînd sînt.
Vreau să te gîndesti la mine. Nu de 100 de ori pe secundă.
De 666 ori pe secundă.
Sau 999. Sau 6666.
Vreau să nu mănînci ca să te hrănesti din complexa mea amintire.
Vreau să te machiezi, să mergi, să dormi, că cînti si să te dezbraci doar pentru mine.
Vreau să-mi faci masaj si clătite.
Vreau să-mi pui sos pe pizza.
Vreau să îmi decojesti fructele cu coajă si să scoti sîmburii din fructele cu sîmburi.
Vreau să ai sute de melodii pe care să le fredonezi si să ti-se facă piele de găină
Gîndindu-te la mine.
Să fiu în memoria ta nu un zeu.
Ci eu.
Să nu te superi atunci cînd miros a usturoi.
Să te trezesti cu mine, să adormi cu mine. Să dormi cu mine. Să mergi cu mine.
Iar eu să nu fiu acolo, neapărat.
Să mă speli pe burtică si să te joci cu părul meu.
Să-mi spui că sînt slab, dar puternic.
Să crezi cînd spui asta.
Să îti placă Knife doar pentru că mie îmi place Knife.
Să mă lingusesti.
Să stii cînd să te opresti.
Să vii să mă vezi, drace!
Să tremuri asteptîndu-mă, dar nu de vînt sau crampe, ci dinăuntru.
Să aplauzi.
Să nu te saturi.
Să fii rea.
Să mă alinti, dar nu în public.
Să ai răbdare si să mă astepti.
Să te simti norocoasă.
Eu să fiu gîndul tău.
Vreau să mă desenezi pe caiete, să scrii numele meu în nisip.
Să te gîndesti la mine atunci cînd îmi vezi initialele.
În fiecare om să vezi o parte din mine dar doar eu să te pot multumi.
Să fii fericită si tristă în acelasi timp.
Să fii fericită că sînt lîngă tine, că mă iubesti, că mă poti atinge.
Să fii tristă pentru că nu-ti ajung mîinile să mă sărute, buzele să mă îmbrătiseze, inima să mă iubească.
Să fii si mai tristă cînd te vei gîndi că voi pleca cîndva sau că voi muri cîndva. Că vei fi iar singură.
Să te uiti la ceas si să numeri pe degete cîte ore – atîtea litere.
Să sfîrteci orele care sînt în plus si să dăruiesti de la tine, ore care lipsesc, doar ca să ajungă ceasul la litera numelui meu. Numelui, prenumelui. Sau chiar celui de-al doi-lea prenume.
Să te bucuri, drace!
Să te bucuri de dovada pe care Universul a dat-o că sîntem făcuti unul pentru celălalt.
Ce întîmplare stranie!
Chiar si în ceas, tu vezi numele meu!
Să astepti Ora.
Să stii cînd pot vorbi la telefon si atunci să mă suni.
Să stii unde sînt si cînd.
Să ma spionezi.
O, da!
Vreau să mă spionezi
Doar pe facebook.
Vreau să intri, să verifici profilul, notificările, mesajele, dacă e ceva nou.
Să te întrebi de ce nu e ceva nou.
Vreau să stiu că mă spionezi.
Vreau să ai nevoie de dovezi ca să stii că trăiesc.
Vreau să mă întrebi, să îmi dai
Dar în nici un caz tot.
Să fii curioasă.
Să-i uiti pe toti înafară de mine.
Să le uiti pe toate înafară de mine.
Pe cer să vezi scris numele meu.
Să crezi că sînt supărat dacă nu îti răspund la mesaje.
Dacă nu ai baterie la telefon, să mă anunti.
Să ai fantezii cu mine. Doar cu mine. Poate si cu tine. Dar cu mine în special.
Să-ti faci griji pentru mine că as putea să-mi fac griji pentru tine.
Vreau să mă întelegi.
Vreau să îti dau voie să mă judeci frumos.
Numai eu să exist
Numai în mine să crezi
Să nu plîngi, drace!
Vreau să-ti faci planuri
Vreau să pot să îti dau drumul
Vreau să pot să îti zic nu.
Pentru Adonis
„Esti frumos cum numai în vis un înger mi se arată,
Dar pe calea ce ai/am deschis nu vom putea merge niciodată”
Te rog, Adonis, nu mă iubi pentru că am să te iubesc si mai mult!
Nu te gîndi la mine, pentru că o să mă obsedezi!
Nu mă mai visa pentru că am să fug prin somn la tine
Și, Adonis, stii că stai departe!
Nu ămi mai zîmbi asa cum numai mie îmi zîmbesti,
Pentru că am să te ador!
Știi tu ce zîmbet dintos si stiu eu ce îmi ascunzi, Adonis.
Imaginea ta îmi înteapă retina si stă înfiptă acolo
Și de aia te văd peste tot,
Gîndul tău, Adonis, îmi penetrează stomacul,
De aceea am ulcer si vorbesc fluturi,
Mirosul tău îmi înnegreste plămînii,
Desi fiecare mîncare are gustul tău,
Ficatul îmi este îngălbenit nu din cauza livezilor si viilor băute,
Ci din cauza părului tău blond.
Nu tremur din lipsă de calciu sau fier, ba din contră. Sînt o femeie osoasă si fieroasă.
Tremur doar pentru că toti hormonii se zbat să iasă, Adonis!
Credeam că am cancer, orbire, hepatită si Parkinson.
De Alzhaimer nici nu mai vorbim pentru că mi-ai crucificat toti neuronii.
Uit, uit, uit tot, cînd ceea ce vreau,
Cred, este să zgdsgbaddo.
Nici nu pot să nici nu vreau să scriu asta pentru că este un păcat să vreau să uit.
Iar eu, Adonis, eu nu sînt o păcătoasă.
Sînt o inocentă.
Dar, în acelasi timp păcătuiesc pur
Și simplu.
Dacă mă gîndesc mai bine, cît de rău poate fi?
Adonis! M-ai îmbolnăvit cu tine, prostule!
Cine, cine naiba mă mai poate vindeca acum?
Vai, vai, Adonis!
Nu, nu, Adonis!
Nu am nevoie să mă vindece cineva pentru că sînt sănătoasă!
Și pentru a rămîne asa, trebuie să am grijă.
Grijă la mine, grijă la tine, deci grijă la tot.
Adonis, esti frumos ca un înger ce numai în vis mi se arată
Dar pe calea ce ai ales nu vom putea merge niciodată.
Pentru Erato
Cancer, orbire, hepatită, Parkinson, Alzhaimer, Erata, cum poti vorbi astfel?
Eu doar ti-am oferit prietenia mea.
Mi te-am deschis cum nu m-am mai deschis în fata nici unei prietene.
Ție nu îti zîmbeam diferit, ci doar cu drag, prieteneste, sincer.
Of, Erata, nu te prea împrieteni de mine pentru că nu e bine.
Sînt rău si urît, sînt huligan si profitor, sînt rac si Adonis.
Cineti-a vrobit de vise si zîmbete ascunse si profunde, habar nu am.
Nu mai înteleg nimic.
Nu mai vrei să fim prieteni?
Pentru Afrodita
Mă mai amintesti?
Credeam că esti suficient de zeită să stii că
Nu aleg dacă mă gîndesc au ba
La tine.
Că nu pot să îi spun lui Zeus să nu te mai trimită în visele mele.
Nu pot să nu alerg după tine, măcar în somn, chiar de stai departe, Afrodita!
Îmi pare rău pentru ce gînduri ti-am transmis data trecută.
Eram confuz. Acum stiu!
Vreau să mă îmbolnăvesc de tine, Afrodita!
Vreau boala ta mai mult decît vrea lepra carne si
Îmi place mai mult decît îi place lui Zeus puterea!
Tot ce vreau este ceea ce nu pot avea.
Asta ar spune oamenii, dar eu sînt zeu, Afrodita.
Sînt Adonis!
Deci fii A meA, AfroditA, precum mănusA mîiniiA.
Pentru Adonis
Îti este frică, Adonis! Îti este frică si o stii!
De ce, de ce, de ce?
Să nu te îndrăgostesti? Dar îndrăgosteste-te, iubitule!
Să nu mă strici? Dar strică-mă, iubitule!
Eu nu văd răul din iubire
Și asta este iubire
Și te iubesc, în numele lui Zeus!
Pentru Afrodita
Îti este frică, Afrodita! Îti este frică si o stii!
De ce, de ce, de ce?
Să nu te îndrăgostesti? Dar îndrăgosteste-te, iubito!
Să nu mă strici? Dar strică-mă, iubito!
Eu nu văd răul din iubire
Și asta este iubire
Și te iubesc, în numele lui Zeus!
Erato: Îl voi iubi si-n veci va rămîne departe!
Adonis: O voi iubi si-n veci va rămîne departe!
Afrodita: Te voi iubi, Ares, si-n veci îmi vei fi aproape!
Hamlet seventeen
A da sau a nu da – iată-ntrebarea!
Mai vrednic e să-ti trăiesti (suferind? ) stoinic soarta
Ce-ti stă-mpotrivă cu săgeti înmuiate-n frică si pietre,
Ori să înfrunti acest ocean de zbucium, cu nesiguranta existentei unui port
Care la mal te asteaptă cu bratele, fericirea si iubirea
Pregătite toate să-ti se posede tie,
Dar cu aplauze terminînd… să mori, să dormi.
Și nu mai mult. Un somn ce duce în continuare
Suferintei inimii, dar pune capăt atîtor, s-atîtor
Dureri ce-s date cărnii. E-un sfîrsit
De huiduieli vrednic. Da. Să mori, să dormi.
Să dormi visînd, mai stii?
Căci se cuvine a cugeta:
Oare ce visuri pot apărea în acest al mortii somn
Cînd hotu-i demult lepădat?
De frică pregetăm. Iată-ndoiala
Ce dă nehotărîrii viată lungă.
Căci cine-ar suferi dispretul vremii,
Insultele mai marilor si ale siesi, al plăcerii
Ne-mpărtăsit chin si asuprirea,
Dreptatea care poate niciodată n-apare – lovituri,
Pe care omul răbdător le-ndură
De la nevrednici, cînd el poate-ajunge
Cu o cumplită hotărîre la liniste?
O, cine povara nesugurantei-n gamete ar duce-o
De nu s-ar teme de urmarea somnului,
De acel tărîm de la hotarul cărui
Nu multi fericiti sfîrsesc? Ea mă face
Să-ndur mai bine acestă nesigurantă
Decît, în zbor, spre altele mai rele, auzite dar
Necunoscute mie, să pornesc.
Cine ar vrea aceasta?
Acesta-i gîndul care curajos mă face,
Încît culoarea hotărîrii mele
Pîrleste sub lumina ei cea orbitoare,
Iar actiuni mărete si înalte
Continuă în drumul lor nesigur si-si conutrează
Astfel înfătisarea de acitiuni si nu doar cugete.
Dar liniste, vine Ofelia!
Premiul revistei „Poezia” la Concursul „Porni Luceafărul...”, Botosani, 2012
