POEZI E H I SPANICĂ

Gustavo Marcelo GALLIANO

GUSTAVO MARCELO GALLIANO s-a născut în Gödeken în 1965, stabilindu-se apoi

în Rosario, Santa Fe, Argentina. Scriitor, Poet. Cercetător universitar la Universidad

Nacional de Rosario (UNR). Colaborează la reviste nationale si internationale, dintre

care mentionăm Cañasanta (Canada), Cultura y Arte (SUA), Hontanares Digital

(Australia) si Canal Literatura (Spania). A obtinut mai multe premii literare dintre

care amintim Primer premio género Poesía, II Juegos Florales Internacionales

(Córdoba, Argentina), Primer premio género Narrativa breve, II Concurso

Internacional de Poesia y Narrativa Breve (Rosario Santa Fe, Argentina). Din opera

sa s-a tradus în engleză, italiană, portugheză, franceză si bulgară si s-a publicat în

antologii si în reviste literare din Australia, Bulgaria, Canada, Chile, Columbia, Italia,

Israel, Spania, SUA, Peru, Uruguay, Venezuela. Face parte din mai multe organizatii

nationale si internationale printre care Red Mundial de Escritores en Español ,

Poetas del Mundo, ArteComunicarte .

MIGRÎND CĂTRE SOARE

Lume... opreste-ti mersul distrugător...!

Lasă-mă să ajung dincolo de umbra mea,

să migrez relaxat înspre acel Soare,

ce cuprinde iluzii care nu cunosc arderile.

Scaunul de lîngă mine este năucit atît de gol,

goală este si încăperea, atît de plină de lume,

dar ea a plecat, s-au dus pasii ei,

si chiar fără să o cunoască, mintea mea a fost steaua ei.

Lume... lasă-mă să respir... încă o vară!

Letargia a fost de acord si s-a declarat învinsă...

îngăduie-i durerii mele să-si doarmă dementa,

lasă-mă să migrez către soare... să migrez în adăpostul său.

Vocile se diluează, se risipesc duse de briză,

multimea dispare, iar eu ancorat în viata mea,

singur lîngă scaunul său, gol pentru că ea a plecat,

a plecat degrabă, pentru a continua să fie Soare.

Lume... lasă-mă să-ti străbat geografia!...

Si să-ti savurez amintirea, surîzînd, miere dulce,

căci plecarea nu se hrăneste mereu din ceea ce e vesnic,

căci efemerul, de aceea, nu încetează să fie tandru.

Fie ca barca aceasta să înainteze fără teamă de vîrtejuri,

ca acest iaz să reziste loviturilor ecoului,

ca farul din ochii săi să mă călăuzească cu blîndete,

iar căldura esentei sale să ne adăpostească pe amîndoi.

Fie ca mareea să nu evoce amintiri ascunse,

nici curentii să nu anime răzbunări de peste mare,

P OEZIA / vară 2010

116

ca directia prorei să nu mă abată din drum,

prin cîntecele sirenelor ce încearcă să farmece.

Paznicul mă anuntă: sfîrsitul călătoriei,

nu mai rămîne nimeni în încăpere, doar niste steaguri,

si asteptînd să te întorci, mă voi ruga să primesc adăpost,

si ca Lumea să-mi îngăduie să migrez înspre Soarele tău.

POEM DIN POEME

Poemului vietii mele i-au furat

o strofă… si nu mîngîie bine,

ceasul meu biologic a inversat timpurile

si în ritmul bioritmului... e prea mult.

Poemului sortii mele i-au furat

o strofă... si nu surîde bine,

oglinda sufletului meu a fost spartă cu pietre

si confundînd amintirile... e prea mult.

Poemului pasilor mei i-au furat

o strofă... si nu răsună bine,

astfaltul trist mă absoarbe grăbit

si tăcerea copleseste... si ea... e prea mult.

Poemului desteptării mele i-au furat

o strofă... si nu trezeste bine,

aceleasi cuvinte îmi muscă porii

si anihilînd tabuuri... e prea mult.

Poemului îndoielilor mele i-au furat

o strofă si i se potriveste foarte bine,

în coduri vetuste ale obiceiurilor viitoare

si este sentintă divină... e prea mult.

Poemului noptilor mele i-au furat

o strofă... si nu seduce bine,

am încercat să mă înalt către destin

iar cheia refuză... e prea mult.

Poemului cel mai pur pe care l-am creat

l-amînzestrat cu strofe care mîngîie bine,

proiectînd sclipirea ochilor tăi doritori

si cu rime de vis… am ajuns din nou să cred.

Prezentare si traducere din limba spaniolă de

Elena Liliana POPESCU si Vlad COPIL