POEZIE AZERĂ

Nizami GANJEVI
(17 august 1141 – iunie 1208)
(1)
Un tiran e-un blestem pentru-o tară orfană.
Numai regelui drept tara-i este coroană.

(2)
Pace seamănă-ntre frati. Nu-mpărti suspine
Căci vei strânge-n urma lor lacrimi  de rusine.

(3)
Sărăcindu-ti rău supusii  tara nu-ti va fi supusă
Stăpâni-vei tara numai cu justitia sus pusă!

(4)
Vrednicia si dreptatea auresc tronul râvnit.
Prin dreptate si virtute fi-va-ti tronul neclintit.

(5)
Câte zile albe ai să-mparti lumii ca din pâine,
Încât pân-si Cel din ceruri se va bucura de tine.

(6)
Al iubirii foc să-l dai, nu al urâciunii scai.
Fii ca soarele si luna dăruind lumini de rai.

(7)
Steaua-n ceruri peste hău strict urmând pe Dumnezeu
Răsplăteste orice bine si goneste orice rău.

(8)
Pe-un cântar stau mintea, limba, sfatul bun si iubitor,
Numai  judecata dreaptă stă deasupra tuturor.

(9)
Stii că răul rău te spurcă?
Stii vă viciu-i o boală?
Stii că numele si cinstea nici o apă nu le spală?

(10)
Judecata fie-ti dreaptă, dar fereste-te de jude,
Când din noapte te săgeată arcul răzbunării crude.

(11)
Sunt ca apa-n aluat muncile de Domnul date:
Focul inimii să-l tii treaz si tânăr peste toate!
(12)
Nelinistile-n poartă-ti bat, ci să le porti netulburat.
Neîmpăcate munci aduc un suflet împăcat.

(13)
Cu bici de spini tu să te mâni pe inimă, pe mâini.
Nu lenevi. Nu-i viata ta menită s-o amâni.

(14)
Decât cu mâna-ntinsă, tu, de toti să fii deplâns,
Fii om cinstit, cu ban mărunt, dar prin sudoare strâns.

(15)
Să fie muntii de granit / sau de otel călit,
Dar bratul celui muncitor / îl sfarmă-ncetisor.

(16)
O, ce multi atinsi de har si-au ars zilele-nzădar.
Coana Lene i-a redus azi la roata de olar.

(17)
Dragă mi-i albina-soră strângând miere din grădini
Si nu trântorii ce-mbucă mierea fagurilor plini.

(18)
Iar ti-i bine? Ntinde arcul si tinteste clipa-n zbor!
Nu uita că-n inertie creste iarba de mohor.

(19)
Îndrăgostit e numai cel ce-ntregul câmp ceresc
Îl vede doar prin ochii ei – prin chipu-i îngeresc.

(20)
Soarta-ti dă doar o soată aleasă-n temei.
Singur-cuc e, de fapt, cel cu multe femei.

(21)
Cine-si face amici la necaz, nu-n betii,
Cu prieteni putini va-nfrunta vijelii.

(22)
De s-ar semăna credintă ar spori si binele,
Căci credinta-i chiar sământa ce-ndulceste pâinile.

(23)
Pentru omul onest ce nu seamănă vorbe în vânt
Nu-i nimic mai de pret decât tinerea cea de cuvânt.

(24)
Un prieten credincios ca balsamu-i de folos,
Însă cel ce te trădează-i ca sacalul de scârbos.

(25)
Corpul trece străin rătăcind  prin multimea de lumi.
Numai inima simte precis omul drag prin multimea de lumi.

(26)
Un prieten de nădejde vei afla oricum.
Nu rezistă-n viată omul fără-un sprijin bun.

(27)
Dormi mai bine pe pietre, cu ceru-nvelit,
Numai nu cu dusmanul, fie el si-aurit.

(28)
La fel cum sticla-n tăndări urmează-al pietrei soc
Prietenia spartă n-o mai cârpesti la loc.

(29)
Când esti ros de necaz, măcinat de tristete si dor,
Doar amicul fidel, numai el îti va fi de-ajutor.

(30)
Acea prietenie vânând numai profit
La dusmănie oarbă ajunge-ntr-un sfârsit.

(31)
Să n-astepti altă faptă de la fecior, vezi bine,
Decât aceeasi pildă ce-o-nvată de la tine.

(32)

Mintea este dată lumii să înalte omul.
Mai puternică-i minunea Cărtii – decât Tronul!

(33)
Orice om în lume este ajutat de ratiune,
Dar întrece-averea lumii una – sfânta-ntelepciune.

(34)
Temelia a toate-i temeiul de bine
Unde-i baza coruptă nici casa nu tine.

(35)
Înteleptul însuseste mestesuguri fără număr.
Orice greutăti învinge cel ce are cap pe umăr.
(36)
Fără-o mână pricepută nici un cui nu nimeresti.
Si sporeste orice muncă dacă mesteru-i găsesti.

(37)
Înteleptul cu răbdare-si instruieste capul.
Din fugă păscând ovăz nu se-ngrasă tapul!

(38)
Numai gândul si cuvântul slefuiesc o minte trează.
Banul, faima, bătrânetea – nimic n-o îngenunchează.

(39)
Fie junele brav si de forte preaplin,
Totusi sfat luminat ceară celui bătrân.

(40)
Un dusman destept este mai de folos
Decât un prieten nevrednic si prost.

(41)
Oare lenea nu-i tot caznă în nestirea timpului?
Dacă omul o ia razna, atunci vai de capul lui.

(42)
Nu sta fără treabă, nu mocni degeaba,
Scrie-un gând, să-ti fie numelui podoabă.

(43)
Nu visa zădarnic să cuprinzi tot cerul.
Gustă cu măsură sarea si piperul.

(44)
Ai o pâine si-un tăciune în sărmanul tău cămin?
Tine-ti lingura-acasă, n-o purta-n ceaun străin.

(45)
Mai bine mănânci tărână decât pâine din cersit
De la cel zgârcit. Bogatul când ti-a dat, te-a umilit.

(46)
Sarea si sudoarea-ti sunt propriul tău pret.
Cerului plăti-vei astfel pretul propriei vieti.

(47)
N-alunga ochii tăi după cei nătărăi.
Nu cânta cântec fals după strâmbe idei.

(48)
Măiestreste-ti cugetarea. Cheia limbii – arma ta.
Una e să intri-n vorbă. Alta e să iesi din ea.

(49)
Meritele sunt ascunse. Mereu răul iese-n drum.
Smulge iarba rea – să crească tot ce ai mai bun.

(50)
Cine face-o faptă bună, fie mic, fie tacit,
Bunătatea pân-la urmă-l răsplăteste înzecit.

(51)
Fii ca apa de izvoare – dulce, rece la băut.
Bună-i apa ce aleargă – nu din helesteu stătut.

(52)
Omul cult si tacticos are-un suflet generos
Si-i dorit în orice casă chipu-i luminos.

(53)
Iute ca un tigru-n lupte, liber fii precum un leu,
Nu se poate să-ti duci traiul furisându-te mereu.

(54)
Câtă vreme esti puternic, tânăr în avânt,
Orice vis, orice dorintă în putere-ti sânt!

(55)
Poti să sfarmi lantul de slugă al păcatelor lumesti
Doar prin cazna renuntării la plăcerile trupesti.

(56)
Răspunzi de orice faptă, de-i bună sau de-i rea,
Căci esti sub ochiul sortii – oricum, nu scapi de ea.

(57)
Cel ce-n munci îsi oboseste casa sufletului său
Noaptea-n cea de-a doua casă naltă rugi spre Dumnezeu.

(58)
N-ai cum fugi de soartă,  nu-i vreme de răgaz,
Dar unii se salvează si-n ultimul lor ceas.

(59)
Din jertfirea pentru oameni să-ti croiesti un ideal.
Viata-i scurtă. Dar si-o clipă bună-i pentru piedestal.

(60)
Pentru neam si adevăr Nizami a cântat si a ars.
Focul lui prin vecii se revarsă spre noi până azi.

(61)
Nu te teme de moarte. Până- la urmă fii drept,
Căci de Domnu-i păzit cel onest si destept.

(62)
Mult amar vei da jos dezvelind Adevărul beteag –
Precum munti de moloz,
până scoti diamantu-n vileag.

(63)
Pe jumate-adevărată si-o minciună se mai iartă,
Dar să nu ierti adevărul pe care minciuna-l poartă.

(64)
Multă lume-si îneacă amaru-n paharul cu vin.
Tu, fii Domn peste vin si domneste-l cu gândul senin.

(65)
Chiar acolo unde curge vinul cel mai lăudat
Fii mereu cu mintea trează ca să scapi nevătămat.

(66)
Nu-ti strâmba zborul si mintea în betii fără folos –
Decât vrabie, mai bine să fii vultur maiestos.

(67)
Betivul pierde cheia, scăpat de sub lăcată.
Apoi trezit, deplânge, în sant, casa prădată.

(68)
Pentru chefliu bun-simtul avan s-a alterat
Si nu mai are spirit – sărat sau nesărat.

(69)
Fie-ti prânzul cu măsură, pentru Dumnezeu!
Numai boul si măgarul rumegă mereu.

(70)
Cumpătat fiind la masă, totusi foame e-nzădar.
Gustă câte-un pic din toate si adună la hambar.

(71)
Decât, vai, râzând în dodii, vorbe-n urma ta să strângi,
Mai bine să-ti plângi de milă si în loc de râs să plângi.
(72)
Retras de lumi, fără regret să-ti depeni fericirea-ncet –
Vorbind putin, mâncând putin, blajin, cu suflet de ascet.

(73)
Uite-asa sucită-i lumea, parcă-i un covrig:
Unul gaura culege, altu-i în câstig.

(74)
Cine-n câmpul gol vânează creieri fără teasta lor?
Cine-adună miere-n faguri fără albinute-n zbor?

(75)
De  nu plânge-n primăvară vita pe butuci,
Nu rodesc în toamna rară strugurii cei dulci!

(76)
Dacă ne-ar pica norocul de pe cerul înstelat,
Astrologul ar fi tatăl fericelui Key-Kubad¨.

(77)
Fie cât de mare turma vigilentului cioban,
Lupul totuna fura-va oaia celui mai sărman.

(78)
Chiar de-i mai grea oca de orz ca Dinarul,
„Nu esti neam tu orzului”,  îl mustră Cântarul.

(79)
E mai de pret, din ceruri, vânat de vultur demn,
Decât un les preascârnav pentru un corb nedemn.

(80)
Nu se-mplineste fructul din fiecare floare,
Nici trestia-nflorită nu-i dulce fiecare.

(81)
Soimului de-i tai aripa, îl faci jalnic vânător.
Pân-si vrabia umilă îl întrece-n zbor.

(82)
Poti picta la  palat chiar si-un leu împărat
S-apoi, oricât l-ai bate, el va sta nemiscat.

(83)
Bucuros că exist, slavă Domnului spun,
Că-mi trimite la rând si mai rău, si mai bun.

(84)
Sunt stropi, aceste perle, din oceanul lumii,
Dar tu-mi esti cea mai scumpă din perlele genunii.

(85)
Cel erou ce vrea să-nfrunte forta unui Leu,
Să nu-si crute gheara, coltii, si nici viata, zău.

(86)
O taină, cu prudentă, abia soptit s-o spui
Amicului cel unic, precum dusmanului.

(87)
Chiar medicul ce-ascultă bătăi de pulsuri multe,
Când  singur cade-n boală, vrea altul să-l asculte.

(88)
Când asaltează-n grabă doi musterii tejgheaua,
Să stii că negustorul îti ia-ntreit paraua.

(89)
Podetul peste-o apă fie de aur chiar,
De nu serveste lumea-i rusine de podar.

(90)
Vezi doctorul multimii tăind în carne vie?
Îi tremură genunchii să-si bage lama sie.

(91)
Până chiar decât Dragonul Scoprionu-i mai hain,
Căci hoteste, nu din fată-si injectează-al său venin.

(92)
Dacă-i strâmbă temelia nici peretii siguri nu-s
Si-atunci vai de-ntreaga casă, precum am mai spus.

(93)
Diferiti sunt oare
stropii ce fac marea?
Ei sunt toti ca unul
necuprinsi cât zarea!

(94)
Crezi cumva că acest lacăt nu cedează nimănui?
Pân’ la urmă orice lacăt are cheia lui.

(95)
Falnici, pomii de curmale de n-ar creste mari, din plin,
Le-ar ciupi cu bătul roada chiar si piciul de-un arsin¨¨.

(96)
Nepoftitul flecărind fără socoteală
Pân’ la urmă-i pedepsit cu o sală goală.

(97)
Pentru ce te bucuri, clipă,  că-nfloresti,
Dacă-nduri uitarea si te vestejesti?

(98)
S-a văzut stăpânul lumii leul îndrăznet
Doar când zgarda si lantugul le-a făcut bucăti.

(99)
Vulpea hâtră-si scoate blana din orice bucluc,
Chiar  dacă o paste-ntruna fiorosul lup.

(100)
Cică, de-ar fi din orice tări un iepure venit,
Ogarul ce-si cunoaste plaiul îl prinde negresit.

 

Traducere si prezentare de Ion HADÂRCĂ
(Început în mai 2005 – încheiat la 21.09.2008)