CARMEN

Gitana Carmen: ten de smoalã,
Pãr abundent de abanos,
Sprîncene ce te bagã-n boalã,
Trup slab, mignon, alunecos.

Femeile spun cã-i urîtã,
Bãrbatii o-ndrãgesc, nebuni;
Chiar si-arhiepiscopul cîntã
Visînd, vrãjit, genunchii-i bruni.

Mîndra-i podoabã capilarã
Si-o poartã strînsã într-un coc
Ce, desfãcut o înfãsoarã
În noaptea-i pînã la mijloc.

Peste paloare izbucneste
Gura-i cu rîs învingãtor -
O floare care se hrãneste
Cu sînge-mpurpurat de dor.

O venustete zãmislitã
Astfel e fãrã de cusur,
Iar licãrul care-i palpitã
În ochi e jarul cel mai pur.

În urîtenia-i picantã
E si-acel strop sãrat de mare
Din care goalã, eclatantã,
Îsi aflã Venus întrupare.