Gellu DORIAN

ALTE PATRU CÎNTECE

PĂMÎNTURI
1. Blestemul
prin icoane-n lacrimi reci de sfinti ochi mei se spală de privirea
altei lumi prin care-am fost sau sînt numai umbra numai amintirea
unui trup ca un nisip pierdut prin desertul părăsirii noastre
adunat în dune si lăsat să se facă stîncă peste holocastre

cine dracu’ m-o fi blestemat cu otet pe limbă si cu fiere
de-am ajuns din lume aruncat într-o altă lume fără vrere –
să fi fost Dorica –  prima dintre ele – ne-ntărcată bună de iubit
cînd copil eram si sîngele-mi fierbea ca rugina brună pe cutit

sau Erika să fi fost – nemtoaica – ochi de păcură si tîte tari
peste care mîna mea nătîngă se pierdea ca-n goana de ogari
iepurasul sub tufan de luncă tremurînd ca varga de alun –
să fi fost femeia care mi-a rupt ata si-am rămas o noapte ca nebun

2. Blestemul
stau ca-n vene sîngele bolnav si de leacuri nu-mi mai pasă mie
fie ce o fi –  pînă la urmă –  vor veni femeile o mie
să mă scoată din pămînt să-mi facă trupul iarăsi bun de tăvălit
prin biserici ca prin cîrciumi chipul celui ce se vrea sfintit

cine dracu’ m-o fi blestemat ca în noptile cu sapte ursitoare
care-ti fac destinul ti-l desfac cum li-e vrerea lor de curvisoare –
să fi fost pe malul Tisei – Bobby – unguroaica Ildiko din cort
care m-a iubit ca pe Attila si m-a vrut al ei nu viu ci mort

sau femeia mea al cărei nume l-am strigat în somn ca un nebun
si-a venit Sofi să mă sărute – praf de sînt – cu ea să mă adun
trupuri două unul s-a făcut si din ele alte trupuri două
ca doi îngeri cărora le spun jertfa mea de-o viată fie-vă doar vouă

3. Blestemul
nu mai stiu –  icoane doar sărut ca pe ele cînd erau cu mine
toate au plecat si s-a făcut trist în trupul meu si-n lume
sîngele abia de mai găseste inima în trupul rătăcit
sufletul un pic de mi-l mai tine singur cuc sub cerul asfintit

cine dracu’ m-o fi blestemat că nu pot să mai iubesc pe nimeni
stau amantele ca strugurii sub teasc nopti întregi ba uneori si vineri –
Xenia Nicole ca două  cute în cearsaful păturit din scrin
Ada Ana Doina Sanda Viorica moaste pe la care doar mă mai închin

poate Mariana să fi fost desigur – dragostea ei cere răzbunare
stau în gîndul ei ca într-un schit muc arzînd încet de lumînare
mă topesc si-acol’o să rămîn grămăjoară galbenă de ceară
pînă cînd un înger va veni si mă va zvîrli din schit afară

     AERE
1. Cerc
mă jucam prin tîrg ca prin lumină îngerii cînd nu se dau văzuti
ore-n sir de pleavă si de tină se lăsau cînd nu aveam bănuti
să mă duc la piată sub stejarul unde vafele dădeau pe nări fistic
iar sifonul siropea petale dintr-un trandafir rozalb mistic

mai tîrziu cînd într-un gang din lumea-n care nici visarea nu intra usor
am simtit în nară damful de tigară si de desfătare într-un foisor
unde doamna Birimbaum – cu regia – mi-arătat un protex violet
soldul ei robust fără jartele – nu grăbi băiete ia-o ia-o-ncet

lumea s-a tot dat de-a berbeleacul prin trupsorul meu muscat din el
de gurita altor fete de pe strada internat cu sore si cătel
pe care-l hrăneam cu jumărele luate-n taină de la tanti Cici
unde adăstam si  mai citeam cu privirea-n sticlă doar  pe Bertolucci

2. Inel
de joacă am uitat – apoi prin tîrg veniseră trei fete din Ardeal
Suzana Stefania si Alina pe care le-am urcat îndrăgostit pe-un deal
spre Ipotesti să le arăt că seara nu are bucium răsunînd a jale
nici turme ci doar ceapiste ce-si duc cu greu picioarele-n sandale

fum cenusiu acoperea tot sesul iar lacul din pădure era stuf
iubirea sta cu noi la masă – brînză rosii – si cerul peste noi drept scuf
si ce stiam eu de c-o vară-n urmă din foisorul doamnei Birimbaum
am încercat cu toate trei pe rînd pe muzică de Arthur Brown

visam desigur cînd stăteam în casă si răsfoiam ceasloavele de bac
desi stiam că în oras amicii cu-altfel de fapte timpul si-l prefac
în fericire si dezmăt în parcul cu bărci si berării supravegheate
de ochii vigilenti ai lumii si ei scrutati de sefii de cetate

3. Sfera
pînă cînd după ce am adăstat un timp ca santinelă pe la Tisa
am mirosit un strat de ceapă – doi ochi care păreau de Monalisa
în parcul unde mi-am schimbat destinul boem în cel de slugă
al celei căreia i-am fost bărbat si-acum călugăr oplosit sub glugă

singur după atîta timp prin lumea cu aerul atins de boli lumesti
rechizitoriu fac din timp si timpul trece prin sfera lumilor ceresti
ivindu-se din el nimicul buric de înger dolofan prin nouri
ca prin cîmpii scăpate-n bloc din steme turmele slobode de bouri

nu pot să fac asa cum se doreste pasi înapoi spre foisoru’n care
am cunoscut trup rumen de femeie nici prin visările cu disperare
pot doar să-ngrop în cîntece tristetea sub aluat dospit si-aromitor
cu coatele pe masă într-o crîsmă din Botosani la margini în Obor

 

APE

1.Sînul
cînd adorm cu buzele pe sfîrcul ei visele se fac în mii de baruri
pe unde-am umblat să mă înec în vin să mă lecuiesc si de amaruri
lapte de la mama cînd am supt am stiut că setea o să-mi fie
cel mai bun alint de pe pămînt cea mai mare sfîntă bucurie

loc de somn în schimb n-am cunoscut mai odihnitor decît pe sînul
dezgolit de bluză si amirosind ca-n căpită după coasă fînul
si trezit să-l mîngîi si să-l musc pînă cînd din somnul ei să sară
să mă ia la trîntă si să simt cum mă nasc a nu stiu cîta oară

apoi să-l asez la loc în sutienul ca un leagăn de-adormit copii
să-l ascund acolo ca în beciuri vinul cel mai bun pentru chindii
si cînd sete iarăsi o să-mi fie să dau cep la buza ei de fragă
să ne ametim ca doi betivi cărora viata le-a fost dragă

2.Ochii
ca-n ocean m-am aruncat în ei si înot de-atunci fără zăbavă
printre milioane de rechini baracuda pesti în plină zarvă
care au sărit în grup rumegus de sînge să mă facă
de parcă-n alti ochi nu si-au găsit pofta de hîrjoană să le treacă

loc de-not doar pentru trupul meu am crezut că ochii tăi pot fi
cer în care cerul se ascunde să-l găsesc abia a treia zi
obosit cu îngerii-n cădere într-o lume tristă ca o plajă
iarna cînd în haine trupurile gem mistuite triste fără vrajă

nu mai pot iesi la mal – mă înec – si c-o lacrimă o să mă scoti afară
să faci loc înotătorilor miopi prin oceanul tău de lăcrimioară
fir de praf apoi voi adăsta pe uscatul gol sub cerul care
mă priveste cum privesti trecătorul înghitit de propria-i cărare

3. Ascunzisul
toate-s la vedere numai locul tăinuit nu-si arată chipul decît dacă
bate toaca-n mănăstiri de nuntă si o mână-n ceruri bate altă toacă
văd atunci cum nurii se ivesc usor si-ntre coapse se arată părul
ca dintr-o minciună după jurămînt cînd se spune pururi adevărul

loc mai dulce si rîvnit nu este după cum se spune pîn’ajungi să-l stii
unii fac din asta taină si poveste altii doar hîrjoană si prostii
gard închis tavernă curte fără cîini gură desfundată lacăt peste porti
pînă cînd sătulă iese să se-arate ca o curviistină orisicînd la toti

port cu mine gîndul subtiat de tot si fereastra-n care rosie muscata
stă-n privirea celor ce-o rîvnesc si cred că privind-o totul este gata –
la o masă unde nu se mai aude fosnetul de fustă si sacîz uscat
stau arcus ce nu-l mai foloseste vioristul care-i mort de beat

 

FOCURI

1. Scînteia
mielusea în coama dealului păscînd într-o cîrciumă privesc prin votcă
trupul ei sub rochie arzînd ca zvîrluga aruncată-n lotcă
că nu pot să-i mîngîi părul ochii pielea ei de catifea pe sîni
si mă-ngrop în neputintă cum se-ascund dulăii pe la stîni

mi-o fi dor sau poate numai jalea mă cuprinde-n trup ca-ntr-un mormînt
trupul celui ce nu-si vede calea nici atunci nici după jurămînt
de femeia căreia i-am dat odată sufletul să-l facă rob sau rege
si din el ea a făcut ca fiara tobă de bătut în noapte cu ciomege

nu mai stiu si nici nu vreau să stiu de ce surpă muntele pe mine
cînd din votcă ochii mi-i ridic si nu văd nimic si nu mi-e bine
numai ametit de locul gol adăstat în ochi ca o lucarnă
peste care cad perdele gri si se face-n lume frig si iarnă

2. Flacăra
arde-n mine sîngele desi apă-i peste tot ca prin venetii
luntrile ce cad din cer si se leagănă-n lagună ca scaietii
într-un  bărăgan neirigat si-nghitit de colburi milenare
secetă ce arde ce-au arat ochii rătăciti prin calendare

mi-o fi dor sau poate că nici dorul nu mă mai arată viu prin tîrg
singurel ca limba de la clopot mîngîiată doar de somn si vînt
de femeia căreia i-am dat toată viata mea s-o aibă-n grijă
nu mai vine să mă ia cu dînsa si mă lasă slobod ca o birjă

ducă-se la dracu’ ardă toate într-un foc de gheată prin bazare
că nimic nu se mai leagă-n mine cum se leagă votca în pahare
ca-ntr-o flacără ce arde fînul adunat o vară de femei o mie
pe cînd florile se înfloreau si se asezau cearsafuri pe cîmpie

3.Cenusa
printr-o sită cerul cerne cer ca-ntr-o casă veche de la tară
cînd un înger vine să ne spună că trei magi de frig îngheat’afară
văd prin geamul care mă separă de ce e si de ce sînt aici
la o masă singur ca de ceară mîngîiat pe frunte de un bici

că mi-e dor sau că doar dorul mă mai tine pe pămînt în trup
altfel sufletului i-ar fi mult mai bine carnea de pe mine să m i-o rup
si să cad cum cade-n iarnă valul de cenusă  albă peste deal
pe cînd plouă lacrimi în pahare si se surpă călăretu’n cal

si nimic din lume nu mai este cum a fost pe cînd eram noi doi
tu o cremene lovită cu putere de un bumerang de jad si de altoi
într-un pat lăsati să ni se-ntîmple orice ardere de tot pînă la scrum
încît din cenusa noastră toti vor tese cîntecele ce le cînt acum