Buburuza

M-am nãscut strop de sînge
cu sapte puncte negre pe spate
sapte cuie
bãtute de mult în zadar

Cînd ochii icoanei plîng
lacrimile ei ajung
întotdeauna
în urechea mea

ascult douã dureri:
pe a mea
si a celor îngenunchiati

încap în orice pupilã
dar nimeni nu vrea sã vadã
pete negre si sînge

Doar fetele
mã aruncã-n vînt
dupã mire...

Triada

Sînt ghemuitã de gînd
sub streasina pielii mele.

Sîmburi de apã clãdesc
în jurul meu
ziduri
în care îmi pot privi
propriul zid –
înjumãtãtitorul
ce-mi mijeste ochiul
cînd se aprinde brusc
dimineata,
cãlãul
ce-mi taie-n douã
crezurile;
si se mai rostogoleste
o teastã de vis.

Pe de-antregul nu pot plînge
dar nici sã rîd
cu amîndoi ochii...

Sînt lipitã de zidul melcului
de zidul ploii,
eu însumi sînt un zid...

Extazul

parcã toti aricii de pe pãmînt
mi s-au rostogolit
în ureche
 

mii de ace cos o partiturã

încet încet pulseazã,
printre ritmul tobelor africane
în creierul meu

clapele pianului vibreazã
sub presiunea si tropotul
miilor de tãlpi spinoase

se bea delir
se danseazã pe ringul extazului

se cautã printre senzatii
creatorul.

Fotosinteza

îmi caut iarba
pe care o simt cum creste
în mine –

sîînt atît de verde
si sîngele si ochii
mi se contopesc
pînã cînd frica-mi zvîcneste
ca o lãcustã uriasã

dependentã de mine
stiu cã am pierdut ceva

la capãtul unei artere...

mã tot întreb ce caut în mine,
de ce caut iarba,
n-o coseste nimeni azi

de ce mã pierd printre tesuturi
ca într-un labirint
unde mã ard tãlpile;

si totusi...

si verde si în verde
mã simt tot albã

am bãut atîta iarbã
încît am secat pãmîntul verde...