Dan GIOSU

 

 

linistea (I)

Pe tărm se născu femeia nisipului, seara...

între vînturi de seară,

aducătoare de-arome plăcute si calde.

scăldată de apa pustie a mării.

Femeia nisipului apăru între noi deodată.

Cîntăreti vopsiti jumătate rosu

jumătate în verde

îi cîntă cîntece uscate la soare,

pudrate cu pulberea lunii...

Nu simti, tîrîtoare prin iarbă,

că roua-i suflată prin tub de un înger?

 

Femeia aceasta o clipă fu linistea mea!

 

Picurati-i în inimă argintie licoare!

La ureche puneti-i flori de cires...

Umbra ei se va întinde

mai mare ca tărmul,

glasul ei va-ncălzi stîncile reci.

 

Femeia aceasta o clipă

fu linistea mea!

 

somn (III)

(alcool)

Ca un gîndac conservat în alcool as dormi;

tintuit cu un ac pe un fund

de borcan as dormi...

somnul de veci, somnul profund!

 

Lumina tulburîndu-vă ochii, părea-va

că-ncerc

lingă piciorul stîng al iubitei

si-n moarte să merg.

Lumină albă! Lumină de zi!

Tintuit cu un ac pe un fund

de borcan as dormi

cu piciorusele răschirate a milă

si cu privirea în gol,

amintind de verdeată,

conservat în alcool.

 

Clopotele de aer

clopotelor de apă răspund.

Eu dorm, dorm...

Somnul de veci,

somnul profund!

suflet

El se apucă să-si cioplească

sufletul într-o joi

cu un briceag chinezesc.

Da' bine că eu mai trăiesc!

Bine că trăim noi!

 

El voia să facă o femeie din sufletul lui.

El voia să facă o femeie frumoasă,

să o aseze într-un loc anume în casă

si s-o iubească, unde mai pui!

 

Pe suflet nu-l doare cînd îl cioplesti!

Joia nu-l doare, nu-l doare...

Hai, că ne-apucă seara pe cîmp

si se moare!

Bine că mai trăiesti!

 

Da, făcu o femeie...

O aseză într-un loc anume. Era frumoasă.

li arse la picioare tămîie... Si smirnă

îi arse...

pînă ce într-o zi,

era beat, o lovi

si o sparse...

si rămase fără suflet în casă.

 

Peisaj cu cer si iarbă

 

Pielea fină-a umerilor,

iarba verde.

Soarele în cer se pierde.

Pielea fină-a umerilor,

iarba verde.

 

Buze rosii,

macii rosii.

Ca două cornite sinii

ceru-mpung, frumosii.

 

Apa lîngă care dormi, copacii...

Pielea fină-a umerilor,

iarba verde,

macii.

 

Unda-n care se-oglindeste

păru-ti lung.

Ca două cornite sînii

ceru-mpung.

 

Genele răsfrînte-n somn,

umbre peste-obraz.

Nu mai stiu în iarba verde

cin' te pierdu azi.

 

Cîntă-n tufele de boz

păsări mici, copacii...

Pielea fină-a umerilor,

iarba verde,

macii.

Pielea fină-a umerilor

iarba verde,

macii.