„POEZIA SCAPĂ ORICĂREI DEFINITII“
Interviu
cu scriitorul francez Guy GOFFETTE, lector la editura Gallimard
Guy Goffette
s-a născut la 18 aprilie 1947 într-o familie de muncitori din Jamoigne,
Franta. Învătător, poet, redactor al revistei „Triangle“, tînărul
Goffette a început să scrie si critică literară, colaborînd nu
de putine ori la „Nouvelle revue française“. Tot din perioada de tinerete
datează si traducerile sale din cîntecele negre ale Americii, texte
pe care le-a editat mai tîrziu. Devenind lector la editura Gallimard,
Guy Goffette s-a stabilit la Paris, cotat fiind ca unul dintre cei mai apreciati
scriitori contemporani. De remarcat faptul că scriitorul francez a trăit
si a lucrat o bună vreme la Bucuresti, perioadă de care îsi aminteste
cu multă plăcere.
Bibliografie selectivă: Quotidien rouge, poeme, Grinière, 1971; Nomadie, poeme, Saint-Germain-des-Près, 1979; La vie promise, poeme, Gallimard, 1991; Mariana, Portugaise, proză, „Le Temps qu’il fait“, 1992; Le pêcheur d’eau, poeme, Gallimard, 1995; Un manteau de fortune, poeme, Gallimard, 2001.
Rodica DRAGHINCESCU: Guy Goffette, scriitor renumit (poet, eseist si romancier), se spune despre Dumneavoastra că sînteti un mare entuziast, un pasionat, un spirit efervescent, un autor seducător, un seducător sedus de viată. Ce filozofie vă animă spiritul?
Guy GOFFETTE: Nu trebuie să credem tot ce spune lumea. Da, este adevărat, îmi place viata, mă simt purtat de ea. Sentimentul de a fi iubit este prezent aci. „Iubeste si fă ce vrei!“, spunea Sfîntul Augustin. Deviza mea, libertatea mea. Cred în Iubire si sper ca bolile si suferintele nu îmi vor zdruncina credinta. Sau cel putin nu foarte tare.
Cînd ati gustat prima dată din fructul scrisului si din nuditatea cuvintelor sale?
Pe la doisprezece-treisprezece ani, ca multi copii singuratici. Dorinta de a deveni scriitor a apărut mai tîrziu, pe la saisprezece-saptesprezece ani, laolaltă cu gustul cuvintelor si al imaginilor.
Ce ati sărbătorit în/cu primele cuvinte de scriitor?
Iubirea pentru femeie si libertate (revolta împotriva nedreptătii si construirea unei lumi mai umane).
Cum ati întîmpinat prima inspiratie, primul act creator? Cu trupul? Cu spiritul?
Cu ambele, fără îndoială. Ce mi-a adus asta? O anume plăcere, o eliberare, constiinta limitelor mele si insatisfactia care se degaja de aci.
Cine sînteti astăzi, după îndelungata experientă în scris? În ce stare de spirit vă aflati?
Stiti, Rodica Draghincescu, avem sentimentul ca reîncepem de la zero o nouă experientă. Experienta te face mai exigent cu propria persoană si îndoiala se instalează. Îndoiala poate paraliza. Starea prezentă a spiritului meu? În alertă.
Poezia ne lipseste mereu. De ce oare?
Nu stiu. E foarte greu sa marchezi ce îti lipseste cînd noi, ca atare, nu lipsim cuiva. Dumneavoastră numiti aceasta absenta poeziei. Rimbaud a numit-o „viata adevărată“. Poezia încearcă să răspundă acestei absente impalpabile. Poezia arată cu degetul această lipsă.
Dar ce este poezia?
Poezia scapă oricărei definitii. S-ar putea spune că fiecărui poet i-ar corespunde o definitie. Aceea a lui Carl Sandberg îmi place mult: „Poezia este jurnalul intim al unui animal marin care trăieste pe pămînt si care ar dori să zboare“.
Cine sînt cei pe care lumea îi numeste poeti? Niste nebuni divini? Mistici? Purtători de discursuri magice? Prelucrători de cuvinte si emotii? Sculptori în limbi? Si cu ce scop?
Totul în acelasi timp. Nimic din toate astea. Probabil. Pentru mine poetul este un trecător, un vad, o curea de transmisie. Atent la miscările sufletului si prezent la prezent, are sarcina de a pune în cuvinte impalpabilul vietii. Pentru a trăi mai bine si pentru a intra în comunicare cu ceilalti.
E nevoie de coduri, teorii, argumente, de un imaginar diferit, ca să accedem la limbajul alchimic al poeziei? Care ar fi calea cea mai scurtă spre poezie?
Nimic din toate astea. Noi nu avem nimic de înteles, avem de simtit. Copiii stiu că aderă la muzică, spontan, la culoare, la forma cuvintelor, a versurilor, a poemelor. Calea cea mai scurtă pentru a ajunge aici? Urechea, ochiul, inima si timpul.
Vă deschide poezia o poartă magică? Redă ea libertatea unor cuvinte-prizoniere? Ar fi vorba de acele cuvinte care asteptau întru transcendere.
Poezia este libertatea mea, e totul meu.
În fiece poem se află o bobită de filozofie. Între filozofie si poezie exista un du-te-vino la /de la aceeasi rădăcină/măduvă semantică?
Nu stiu, habar nu am. Personal? Nu îmi pun o asemenea chestiune. Poetii nu sînt niste folozofi, filozofii nu sînt poeti. Poetul este o săgeată, filozoful ar fi un arc.
Si între arc si săgeată?
Nu stiu.
La Hegel poezia domneste pe culmea Esteticii, la Bachelard ea reliefează si transportă cu sine inventia si imaginarul. La Heidegger? Ea hrăneste Fiinta. De ce se întîlnesc poetul si filozoful în casa fierarului, jucîndu-se de-a lumea si de-a Heraclit?
Grea întrebare.
Mai simplu. Poezia Dumneavoastră ar fi o reliefare a tristetii sau o depăsire a bucuriei?
Nimic din toate astea. Ceva legat de gratie, ceva care îmi scapă în felul de a se ivi, cu care eu lucrez într-un fel de stare secundă.
Care vă sînt temele preferate? Am impresia ca Dumneavoastră vă întoarceti mereu la aceeasi sursă. Gresesc?
Nu am o temă anume, nici una în particular. Mă interesează temele vietii (pur si simplu: dragostea, singuratatea, durerea, moartea, timpul care trece, frumusetea naturii etc). Întoarcerea la aceeasi sursă? Da, „viata“ care ne-a fost „promisă“, pe care noi am pierdut-o. De aici decurg nostalgia si melancolia.
Din ce în ce mai des poezia actuală cîstigă o oralitate spectaculoasă, teatrală. Ce ne puteti spune despre poezia orală, despre poetii în actiune?
Poezia, consider eu, e făcută să fie citită, să fie spusă în liniste. Ea îsi va pierde sufletul în spectacol si rumoare.
Marele premiu (poezie) al Academiei Franceze (2001), Guy Goffette iată-vă si romancier. Un été autour du cou, editura Gallimard, reuseste sa ne emotioneze, sa ne provoace, vorbindu-ne despre fragilitatea extremă a copilăriei. Un roman discret autobiografic, salutat de critica literară, un roman de succes. Ati publicat această proză după ani si ani de poezie, de studii critice, de eseuri. De unde necesitatea scrierii unui roman, ca si cum ar fi fost vorba de viată si de moarte?
Am scris acest roman fără să stiu că e un roman. Mă obseda, asa că l-am scris. L-am scris ca să îmi reglez starea prin poezie.
Apropo de scris, unde, cînd si cum scrieti? Aveti anumite ritualuri, tabieturi pentru proză, altele pentru poezie?
Scriu oriunde, aproximativ, oricînd. Si fără vreun ritual anume, exceptînd ceasca de cafea si tigara, că e vorba de poezie sau de proză.
O să mai scrieti romane?
Chiar nu am nici o idee ce va urma.
Multe romane recente sînt construite după modelul jocurilor electronice (flipper electromecanic), ca să adune bani de la jucătorii avizi si naivi. Fals?
Fals, zic eu. Cel putin în privinta romanelor citite si recitite de mine: Frisch, Joyce, Michon, Calet, Onetti, Faulkner, Lobo Antunes... Modelul acestui tip de roman, flipperul, nu mă interesează.
Poetii cred că poezia lor depăseste proza utilă a lumii, fiindcă proza este înrolată în armatele unei politici editoriale de piată. Fals?
Poezia a precedat romanul, ea este esenta si vibratia limbii, sufletul scriiturii. Poezia va supravietui romanului, desi e la periferia pietei.
Poezia ne arată în ce fel sensibilitatea omului nu poate fi confundată cu nimic altceva. Domnule Goffette, Dumneavoastră sînteti lector la celebra editură Gallimard. Este greu să cititi si să decideti pentru o asemenea editură?
Publicat de Gallimard cu mult înainte de a intra în comitetul de lectura al editurii, îmi făcusem o idee despre gusturile si exigentele ei. Dificultatea nu constă în a fi exigent, asa cum esti cu propria persoană, ci constă în faptul că trebuie să fii mult mai putin exigent, să rămîi suplu, să te pricepi să împaci propriile gusturi cu cele ale casei de editură. Dar lucrurile se fac de la sine, la urma urmei. Nu sînt singur într-un comitet de scriitori-lectori.
Mi-ar plăcea să cunosc părerea Dumneavoastră despre rolul social al editorului, despre notiunea de angajament, mai ales în vremurile astea sinucigase.
Editorul, dragă Rodica Draghincescu, trebuie să fie independent, spre a se angaja cu toată constanta sa. Este cazul lui Gallimard si al altora din Franta, rezistînd la monopolizarea pietei editoriale de către trusturi care preferă aportul financiar al creatiei literare.
Dintre cărtile noi publicate de Gallimard ce vă place?
Îmi plac Jude Stéfan, La muse province, 2002, Paul de Roux, Allers et retours, 2002.
Multumiri pentru interviul acordat.
Si eu vă multumesc.
Paris, 12 decembrie 2002
Prezetare si interviu realizate de Rodica DRAGHINCESCU
Bibliografie selectivă: Quotidien rouge, poeme, Grinière, 1971; Nomadie, poeme, Saint-Germain-des-Près, 1979; La vie promise, poeme, Gallimard, 1991; Mariana, Portugaise, proză, „Le Temps qu’il fait“, 1992; Le pêcheur d’eau, poeme, Gallimard, 1995; Un manteau de fortune, poeme, Gallimard, 2001.
Rodica DRAGHINCESCU: Guy Goffette, scriitor renumit (poet, eseist si romancier), se spune despre Dumneavoastra că sînteti un mare entuziast, un pasionat, un spirit efervescent, un autor seducător, un seducător sedus de viată. Ce filozofie vă animă spiritul?
Guy GOFFETTE: Nu trebuie să credem tot ce spune lumea. Da, este adevărat, îmi place viata, mă simt purtat de ea. Sentimentul de a fi iubit este prezent aci. „Iubeste si fă ce vrei!“, spunea Sfîntul Augustin. Deviza mea, libertatea mea. Cred în Iubire si sper ca bolile si suferintele nu îmi vor zdruncina credinta. Sau cel putin nu foarte tare.
Cînd ati gustat prima dată din fructul scrisului si din nuditatea cuvintelor sale?
Pe la doisprezece-treisprezece ani, ca multi copii singuratici. Dorinta de a deveni scriitor a apărut mai tîrziu, pe la saisprezece-saptesprezece ani, laolaltă cu gustul cuvintelor si al imaginilor.
Ce ati sărbătorit în/cu primele cuvinte de scriitor?
Iubirea pentru femeie si libertate (revolta împotriva nedreptătii si construirea unei lumi mai umane).
Cum ati întîmpinat prima inspiratie, primul act creator? Cu trupul? Cu spiritul?
Cu ambele, fără îndoială. Ce mi-a adus asta? O anume plăcere, o eliberare, constiinta limitelor mele si insatisfactia care se degaja de aci.
Cine sînteti astăzi, după îndelungata experientă în scris? În ce stare de spirit vă aflati?
Stiti, Rodica Draghincescu, avem sentimentul ca reîncepem de la zero o nouă experientă. Experienta te face mai exigent cu propria persoană si îndoiala se instalează. Îndoiala poate paraliza. Starea prezentă a spiritului meu? În alertă.
Poezia ne lipseste mereu. De ce oare?
Nu stiu. E foarte greu sa marchezi ce îti lipseste cînd noi, ca atare, nu lipsim cuiva. Dumneavoastră numiti aceasta absenta poeziei. Rimbaud a numit-o „viata adevărată“. Poezia încearcă să răspundă acestei absente impalpabile. Poezia arată cu degetul această lipsă.
Dar ce este poezia?
Poezia scapă oricărei definitii. S-ar putea spune că fiecărui poet i-ar corespunde o definitie. Aceea a lui Carl Sandberg îmi place mult: „Poezia este jurnalul intim al unui animal marin care trăieste pe pămînt si care ar dori să zboare“.
Cine sînt cei pe care lumea îi numeste poeti? Niste nebuni divini? Mistici? Purtători de discursuri magice? Prelucrători de cuvinte si emotii? Sculptori în limbi? Si cu ce scop?
Totul în acelasi timp. Nimic din toate astea. Probabil. Pentru mine poetul este un trecător, un vad, o curea de transmisie. Atent la miscările sufletului si prezent la prezent, are sarcina de a pune în cuvinte impalpabilul vietii. Pentru a trăi mai bine si pentru a intra în comunicare cu ceilalti.
E nevoie de coduri, teorii, argumente, de un imaginar diferit, ca să accedem la limbajul alchimic al poeziei? Care ar fi calea cea mai scurtă spre poezie?
Nimic din toate astea. Noi nu avem nimic de înteles, avem de simtit. Copiii stiu că aderă la muzică, spontan, la culoare, la forma cuvintelor, a versurilor, a poemelor. Calea cea mai scurtă pentru a ajunge aici? Urechea, ochiul, inima si timpul.
Vă deschide poezia o poartă magică? Redă ea libertatea unor cuvinte-prizoniere? Ar fi vorba de acele cuvinte care asteptau întru transcendere.
Poezia este libertatea mea, e totul meu.
În fiece poem se află o bobită de filozofie. Între filozofie si poezie exista un du-te-vino la /de la aceeasi rădăcină/măduvă semantică?
Nu stiu, habar nu am. Personal? Nu îmi pun o asemenea chestiune. Poetii nu sînt niste folozofi, filozofii nu sînt poeti. Poetul este o săgeată, filozoful ar fi un arc.
Si între arc si săgeată?
Nu stiu.
La Hegel poezia domneste pe culmea Esteticii, la Bachelard ea reliefează si transportă cu sine inventia si imaginarul. La Heidegger? Ea hrăneste Fiinta. De ce se întîlnesc poetul si filozoful în casa fierarului, jucîndu-se de-a lumea si de-a Heraclit?
Grea întrebare.
Mai simplu. Poezia Dumneavoastră ar fi o reliefare a tristetii sau o depăsire a bucuriei?
Nimic din toate astea. Ceva legat de gratie, ceva care îmi scapă în felul de a se ivi, cu care eu lucrez într-un fel de stare secundă.
Care vă sînt temele preferate? Am impresia ca Dumneavoastră vă întoarceti mereu la aceeasi sursă. Gresesc?
Nu am o temă anume, nici una în particular. Mă interesează temele vietii (pur si simplu: dragostea, singuratatea, durerea, moartea, timpul care trece, frumusetea naturii etc). Întoarcerea la aceeasi sursă? Da, „viata“ care ne-a fost „promisă“, pe care noi am pierdut-o. De aici decurg nostalgia si melancolia.
Din ce în ce mai des poezia actuală cîstigă o oralitate spectaculoasă, teatrală. Ce ne puteti spune despre poezia orală, despre poetii în actiune?
Poezia, consider eu, e făcută să fie citită, să fie spusă în liniste. Ea îsi va pierde sufletul în spectacol si rumoare.
Marele premiu (poezie) al Academiei Franceze (2001), Guy Goffette iată-vă si romancier. Un été autour du cou, editura Gallimard, reuseste sa ne emotioneze, sa ne provoace, vorbindu-ne despre fragilitatea extremă a copilăriei. Un roman discret autobiografic, salutat de critica literară, un roman de succes. Ati publicat această proză după ani si ani de poezie, de studii critice, de eseuri. De unde necesitatea scrierii unui roman, ca si cum ar fi fost vorba de viată si de moarte?
Am scris acest roman fără să stiu că e un roman. Mă obseda, asa că l-am scris. L-am scris ca să îmi reglez starea prin poezie.
Apropo de scris, unde, cînd si cum scrieti? Aveti anumite ritualuri, tabieturi pentru proză, altele pentru poezie?
Scriu oriunde, aproximativ, oricînd. Si fără vreun ritual anume, exceptînd ceasca de cafea si tigara, că e vorba de poezie sau de proză.
O să mai scrieti romane?
Chiar nu am nici o idee ce va urma.
Multe romane recente sînt construite după modelul jocurilor electronice (flipper electromecanic), ca să adune bani de la jucătorii avizi si naivi. Fals?
Fals, zic eu. Cel putin în privinta romanelor citite si recitite de mine: Frisch, Joyce, Michon, Calet, Onetti, Faulkner, Lobo Antunes... Modelul acestui tip de roman, flipperul, nu mă interesează.
Poetii cred că poezia lor depăseste proza utilă a lumii, fiindcă proza este înrolată în armatele unei politici editoriale de piată. Fals?
Poezia a precedat romanul, ea este esenta si vibratia limbii, sufletul scriiturii. Poezia va supravietui romanului, desi e la periferia pietei.
Poezia ne arată în ce fel sensibilitatea omului nu poate fi confundată cu nimic altceva. Domnule Goffette, Dumneavoastră sînteti lector la celebra editură Gallimard. Este greu să cititi si să decideti pentru o asemenea editură?
Publicat de Gallimard cu mult înainte de a intra în comitetul de lectura al editurii, îmi făcusem o idee despre gusturile si exigentele ei. Dificultatea nu constă în a fi exigent, asa cum esti cu propria persoană, ci constă în faptul că trebuie să fii mult mai putin exigent, să rămîi suplu, să te pricepi să împaci propriile gusturi cu cele ale casei de editură. Dar lucrurile se fac de la sine, la urma urmei. Nu sînt singur într-un comitet de scriitori-lectori.
Mi-ar plăcea să cunosc părerea Dumneavoastră despre rolul social al editorului, despre notiunea de angajament, mai ales în vremurile astea sinucigase.
Editorul, dragă Rodica Draghincescu, trebuie să fie independent, spre a se angaja cu toată constanta sa. Este cazul lui Gallimard si al altora din Franta, rezistînd la monopolizarea pietei editoriale de către trusturi care preferă aportul financiar al creatiei literare.
Dintre cărtile noi publicate de Gallimard ce vă place?
Îmi plac Jude Stéfan, La muse province, 2002, Paul de Roux, Allers et retours, 2002.
Multumiri pentru interviul acordat.
Si eu vă multumesc.
Paris, 12 decembrie 2002
Prezetare si interviu realizate de Rodica DRAGHINCESCU
