Lerui-Ler

Simt, mamă, plînsul tău din urmă,
Si nici măcar iertare n-am putut să-ti cer,
Te-ai dus cu tot alaiul tău de griji în cer,
Si m-ai lăsat ca mielul rătăcit de turmă.

Dac-ai putea să-mi mîngîi sufletul stingher
Pe care-ntruna gînduri reci mi-l scurmă,
As mai putea s-alung oceanele de brumă
Si să-mi alint odihna c-un tainic lerui-ler.

Dar mîna ta nu poti pe frunte să mi-o pui
Să-mi răcorească setea, arsura si durerea,
Si nici ciresele nu vii să le mai vezi

Cum cresc întruna fără tine în livezi,
Pe coastă viile ti-asteaptă învierea,
Iar eu cu crucea pe Golgota, pe-o lacrimă mă sui.

Mestecenii
Mestecenii sînt frumosi
ca miresele
si plîng pentru mine
cînd alb, cînd rosu, dar mai
ales albastru,
ei mă ating cu ciocul lor
de munte
si-mi strigă:
„sîntem frumosi ca miresele”,
dar plîng pentru mine
si toată iubirea lor
de coajă albă
m-asteaptă să-i învelesc
cu lacrimi
si să le aduc haina
sufletului meu,
si să le cînt mireselor mele
numai cîntece de nuntă
stropite cu lacrimi
albastre,
pentru că mestecenii mei
sînt mai frumosi ca miresele
chiar dacă plîng din cînd în cînd
la cerul de sub
tălpile lor.
   

Home