Horia Ion GROZA
Biochimie
Teci si foi ale tãcerii
se-nserpesc acizi nucleici.
Se desfac apoi din tors
mãturã fior de soapte
lungi soboare de celule
holde strãvezii de ape
ca un prebotez al firii
ca un sleau suriu de fapte.
Si prin falduri proteine
gîndul drept doar prin putere
ca un deget demn pe harpe,
de nu sare prin cascade de enzime,
cearcã ordinele toate
lumi erecte si ruine.
Mozaic de caractere
se îmbucã în surdinã
cu-ntelesuri zigurate.
Viata pare o ruinã.
Cîtã stã-n eternitate?
Bãtrînii
Departe-i delirul incendiar al familiei,
bãtrînii, scame de scrum,
cu inima cãzutã-n degete
orbecãie pe drum
si se scuzã:
ei nu-s deja-n poimîine.
Cu-articulatii transparente
cu oasele de ger,
ei, rãmasii din trenul vietii,
ipotenuze rusinate cã nu pier,
uscate concluzii
infinitele
duratele noastre contururi.
Bãtrînii adolescenti
Stãpîni de secrete inutile,
bãtrînii adolescenti
eternii vecini,
notati de brazda
jugularei viorii,
cu mîinile moi
de crini,
Don Quichoti transparenti
cu loje de spermii
sfîrsiti de visuri devreme
de prieteni streini,
Cu oasele sunînd
ceresc xilofon
în vhemãri de vînt.
Carne le e doar
umbra de orgoliu,
ea nu mai e pãmînt.
Ne vom petrece
prin ciururi de suflet
prin dolii de umblet
prin astme de vorbe
întrebînd,
înainte ca ei sã devinã
iar vînt.
Rugã pentru întîmpinarea aproapelui
Fã Doamne a intrusilor povarã
mir de bucurie
nu ocarã
ca sã fie.
Buzna-le cu ghetele murdarã
fata-ti sîntã sã strevadã,
mãr de soare cu Ilie
într-un fulger de livadã.
Nu-mi da Doamne
briciul rãbdãrii
si seceta sãrii
ci-mi fã sufletul sã doarã
ca o boare de afarã
cu intrusu-o sfîntã varã.
Tine-mã în mila ta
De va fi coasa sã mã ia.
Home