Emanuel GURALIVU
femeia de folk: cântece sentimentale:
*** fularul tău rosu
fularul rosu ca un sarpe
de lumină odihnindu-ti-se pe gât
a coborât din sângele meu
si noaptea se întoarce
să-mi povestească
întâmplările
umerilor tăi de nucă proaspătă
fularul tău rosu sângele meu
*** trecerea verde
între mine si umerii tăi
e o trecere de pietoni
si n-a venit încă primăvara
în ochiul semaforului
*** hârtiile rupte
în zăpada lungă sângele nostru ar fi
putut fi singurul am stat în cort si am
asteptat o privire mai blândă ne-am fi
multumit cu apa stătută din oglinzi
dar tatăl nostru ne-a blestemat si
dragostea ta s-a întunecat în mine
te foiesti în asternut cersindu-mi
mângâieri prin care trece moartea
un castel pe margini:
Danei
în toiul noptii cuvintele noastre pocneau ca gloantele
într-un schimb de focuri. dar noi nu ne duelam.
noi stăteam pe margini: eu în nordul noptii tu în sudul ei.
si făceam un castel din cărti de joc un castel din fire de nisip
un castel din pielea noastră neatinsă nescrisă. da, stăteam pe margini ca într-un schimb de focuri si toiul noptii se arăta
binevoitor cu noi. ca o privire scăpată dintr-un ochi îmblânzit.
cuvintele pocneau ca gloantele luminând cu sângele nostru atât de viu marginile noptii. era în ele un preaplin de viată de
mărturisire tinută sub cheie. usile dinăuntrul pielii se desfac
si sângele bolborosind se aruncă cu sete peste lucruri dorindu-le. încet pocnetul surd al gloantelor se stinge. nu înainte de a ne face să suflăm în castelul din cărti de joc în castelul din fire de nisip în castelul din pielea noastră neatinsă nescrisă.
anuntarea: o viziune: un psalm
oboseala a desenat cercuri de apă în jurul ochilor
ca si cum privirea e o piatră aruncată în luciul
lucrurilor. somnul se joacă cu mine. are vocea
copilului meu de 3 anisori. tu esti aici asezând
câte ceva prin cameră. luminând-o. luminându-ne
cu trupul tău de lună. pentru tine eu sunt
nemărturisitul. pentru tine am venit dintr-un
întuneric mai blând decât disperarea sau depărtarea.
somnul mi se asază pe genunchi si îmi zice: tati,
tati spune-mi o poveste. tu ne privesti ca o
dimineată pe care încă n-am trăit-o. au u rădăcinile
mai adânci decâi ale mele. pentru tine eu sunt
nemărturisitul. oboseala a desenat cercuri de apă
în jurul umerilor ca si cum îmbrătisarea e o
piatră aruncată în nesiguranta gesturilor. somnul
se joacă cu mine. are vocea copilului meu de 3 anisori.
tu esti aici. pentru tine eu sunt nemărturisitul.
poemul pe care ea:
ce mult a nins. mi-am întins mâinile ca două guri de aspirator
spre fulgii aceia spre albul acela. si chipul l-am întins cu ochii
largi si gura într-un zâmbet naiv. să fiu acoperit de
ninsoarea ce îti place atât de mult ca si cum tu m-ai acoperi cu tine însăti gata să primesti risipa mea de viată. încă nu stiu ce sunt pentru tine. dar ninsoarea prin care trec ca un cer de toamnă aspră îmi descreteste umerii si insomnia de as-noapte. mâinile ca două guri de aspirator
mâinile mele le simti în căldura palmelor. ce mult a nins.
dacă ar fi să pun o întrebare atunci ninsoarea asta e răspunsul. ca si cum tu m-ai acoperi cu tine însăti gata să primesti
risipa mea
de viată.
