Constantin GUZGĂ
Apele care curg si dincolo de moarte
Mă visam lîngă rîu
Pestii se dezbrăcau de solzi
mi-i aruncau în mîini
să mă prindă blestemul
curgerea apelor să mă tulbure…
cu mine mai erau vietile lor
si timpul care statornicise albia rîului
îmbătrînisem parcă
adunînd numere
punînd virgulă sau punct între vietile lor
toate un sir de evenimente
triste sau vesele
gîndul că toate trec îmi încurca socotelile
lîngă rîu mă simteam cel mai bine
auzeam zbuciumul apelor
care curgeau, curgeau,
pînă dincolo de moarte
îmi ziceam: n-ai stiut?
Omul vermuieste în timp
Prin moarte „naste-n duh”!
Dorintă cu iz de vesnicie
să ningă
fulgii să cadă
peste pămîntul cenusiu
să-nvingă moartea
linia dintîi
învelisul sterp, din noaptea înghetului;
fără răsuflare
învinsă
ca o lacrimă pe obraz prelinsă
fiinta să se năruie si ea
în prăpastie ca o picătură
înghitită în Oceanul linistii
apoi să se desprindă
de trecere
să-vingă mărginirea
să junghie nasterea
ca atunci cînd nu era
decît lumina, Cuvîntul;
Doamne, să ningă, să ningă,
peste pămîntul cenusiu…
Regăsire
priviti la tarina lui Booz
si la femeia Ruth
care se tînguie
ursitoarele care culeg spice
bobul de grîu
bobul de orz
la o ma să rotundă urzesc destine
văduvia-i ca o secetă
plină de arsită
bobii o arată
pe fata lor vestejită de descînt
femeile
din tarina lui Booz
secerau, secerau, pînă-n seară
apoi coceau pîine ursitoarelor
Ruth frîngea pîinea
si-o arunca în cele patru vînturi
pînă-n sesul moabitenilor
aici, în tarina lui Booz…
Peisaj baroc, la mare
pe trotuare dughene pline
cu jucării, rochii, cămăsi,
mingi,
baloane lipsă
mici, bere, umbrele,
saltele, colaci, sticle cu suc
înghetată si altele…
mofturi, ifose, scîncete,
urlete,
orientul prezent
da, aici pe trotuar
unde mai găsim: crap chinezesc,
guvizi, salău, alte specii
deasupra cerul încins
în blesteme arzînd
pe faleză
tăvi de jeratic la colt
si tălpi pe nisip
nenumărate
în apă meduze si gîndaci
fecale plutind
si era vară
si marea se vroia inima mea
cu ea trăiam nemărginirea,
pînă zideam în ea, în apele ei,
trupul meu
sufletul prăfuit
spre tărm marea venea
cu nimicul în valuri
si-am început să cînt.
