Constantin GUZGĂ

 

Revelatii

 

I. într-o zi am aflat că cerurile

si pămîntul "o să treacă"

numai Cuvîntul va rămîne

mărturie adevărului peste timp;

ochii s-au despăinjenit

au curs solzi de pe retină si lumina

a început să mă ardă

eram sortit purificării

în starea aceasta de soc m-am trezit

după o noapte de cosmar

pe pămînt lătrau cîini, armăsari nechezau,

iar în ceruri nu se vedea

înger cu înger

trist, Crist ne privea

fără să ne certe

astepta să-L iubim, să-I cerem sfat,

să cinăm pe Pămînt împreună

la jertfa de pe prestolul sfînt;

într-o zi am văzut cerurile deschise

îngerii stăteau lângă Tatăl Ceresc

eu tremuram în abis

despuiat de viată, învins de păcat,

asteptam să-mi ceară Golgota

trupul pe Cruce

să-mi înfing piroanele în mîini si picioare

si să strig prelung: îndurare!

dar, m-am trezit, ca dintr-un vis

mi-am amintit că cerurile si pămîntul

"o să treacă"

numai Cuvîntul rămîne

ca la început....

 

II. revelatii există

trebuie doar să le vezi

sunt atît de intime

că m-ar intrista lipsa lor

viata însăsi ar fi o clipă de întunerec

toate ar sfîrsi pe acest tărîm;

revelatiile care există

ne umplu de lumină

transfigurează fiinta

o lipseste de povară

fără să ceară dobîndă

cînd cerurile se deschid

aripa îngerului îngheată

deasupra timpului

sufletul arde

mistuit pe rugul din muntele sfînt

acolo unde urcăm adesea

să odihnim fiinta;

Doamne, cuvintele au sărăcit

există riscul de a nu mai fi rostite

s-au convertit sentimente

durerea a devenit un fel de somn al cărnii

în trupuri trecătoare

nu mai suntem noi însine

nu mai iubim

ce ni-i dat spre viată,

asteptăm revelatii, mereu revelatii....

 

III. lumini si umbre

viata noastră

revelatii care nelinistesc

pulsul lumii

stropii de lumină si petele de întunerec

- binecuvîntare si blestem-

- în ce chip ne regăsim?

o virtuală prezentă

a intimitătii mistice mă sperie

am început să cred doar în lucruri care există

e atît de firesc si totusi sufăr

împreună cu timpul caut clipa

de luciditate

în ea să respir aerul proaspăt

al diminetilor însorite,

mă ispiteste aura unui nou început....

sufletul nostru

rugul aprins care arde

fără să se mistuie

si viata noastră

ce mă îndeamnă să gust

din toate bunătătile lumii

să mă alint ca un rege din Babilon,

seamănă a rostuire păgînă....

- Doamne, e prea strîmb si prea lumesc

ca să nu te supăr,

ca să nu sufăr...

 

IV. azi noapte Te-am asteptat

să revii

lîngă stejarul Mamvri

sub poala lui m-am adăpostit

din calea prădătorilor

si a ploii care mucezise

plămînii pămîntului...

arborele avea coroana sîngerîndă

si trunchiul încrustat

cu literele Torei si nume sfinte

Elohim, Iahve, Ioshua;

nu era prin preajmă nimeni

ca să spele picioarele

călătorilor obositi

Avraam orbise si era bătrîn

Sara stăpînea orizontul

din stîlpul de sare

iar turmele păsunau oazele mănoase

ale Sichemului

seceta ameninta viata mieilor

iar pe Lot cu robia altor cîmpii

Doamne, peste stejarul Mamvri

din cerul cenusiu

cădea o ploaie de foc si pucioasă

la orizont nu apărea nici un călător

doar lumina ne însotea

călătorind învesnicea spatii uitate

materii sterpe si reci

în ape curgerea lor...

desi obosit si trist

am asteptat zile si nopti

să revii

să-Ți spăl picioarele

să Te simt cu timpul alături de mine

să-mi vezi rănile ascunse

si gîndul care mă trece

dincolo de moarte, aproape de Tine...

într-un târziu stejarul plîngea

înfipt în pămînt

printre ramuri licărea lumina

trupul meu din tărînă ardea suspinînd

sufletul călătorea c-un înger de mînă...