Stefania HĂNESCU
Ca o femeie în durerile
În lumina fiecăruia
Se înzidesc demonii
Si parcele
Si se tînguie îngerii
Despuiati de zbor
2
(umbra zilei
– rug
îmi vîlvoreste
destrămarea)
3
zăbovesc în afara mea
contemplîndu- mi temeliile măcinate
rostogolirea ascutită a zborului
sfîsie îngerii puntile-cocoare
de o parte zeul genunii
de cealaltă încrengătura de semne
convertită în gheară
decojeste aerul gros
siluind nemiscarea
4
în fiece seară
mă cuibăresc în mine
ca în caleasca unui străin
îmi asez deoparte bagajele
cu grijă spre a nu le sterge rostul
mă astept cu răbdare pînă în zori
cînd mă lepăd de mine
ca un soldat dezertor
5
arcul diminetii tresare
văpăi mi se desprinde
hohotul
de pustiul violent al cărnii
6
(de o parte a răsăritului –îngerii
de cealaltă - zborul ca o rană de jungher)
7
risipit în crîmpeie
de nume si locuri
abia zăresc
multimea de riduri mărunte
răzletită
pe albul chipului
străin
ca o ploaie subtire
de stele
8
picură
acid
singurătatea
zilele
se prăbusesc
ca niste uriasi de lut
9
Doar umbra o pot atinge
Cu umbra pulpei degetului
Însîngerînd
clipa
opacă
10
(moartea-ochi interior
ară spasmele timpului
de umăr
atîrnă sufletele
abia adormitilor
se vaietă
în zgura albă
a claviculei)
11
de pe-o palmă pe cealaltă
ne răstoarnă
grijulie
ca pe niste bibelouri
moartea- zeită
însăilîndu-ni-se de la un capăt la altul
pe fiecare asezîndu-l
în propriu-i destin
ca pe-un raft
12
cu arcul privirii adulmec
propriile neputinte
hălăduind
prin nesfîrsirea altora
13
Moartea
într-o orbită
si în cealaltă
Viata
îsi schimbă cu discretie
locurile
îngerii
călătoresc pe apele curgătoare ale zilei
ca printr-o Vale a Plîngerii