* * *

Mi-ai asezat-o în brate si
te-ai fãcut din nou om,
bucurie si indiferentã,
ochi trecînd rîzînd prin mine
într-o continuã plecare.
As vrea sã te aud cum strigi noaptea
cînd ti-o trimit în vis
si ea te recunoaste,
sã-ti aud tipãtul ce vrea sã iasã
hãcuitor de timpane,
avid de gol.
Sã te vãd cum te strîngi
trup chircit de copil fãrã mamã,
cum te masturbezi vãzînd-o
si îngînînd numele ei
urletul tãu prelung sã fie dureros
cînd mã trezesc înaintea zorilor
si o gãsesc
rînjindu-mi,
clãtinîndu-se la rãsuflarea mea
dar bine înfiptã în marginea patului,
toatã rãdãcini,
multiple vene pline de otravã.
Urla!
Ea e, frica!
Urla!
Ea e, iubirea!
Urlaaa!
Ca atunci cînd plãmînii mei scuipati
mã lasã fãrã glas
prefãcînd geamul în clinchet suav pe podea
sã-mi aud ecoul de peste blocuri
si apoi sã pot sã adorm,
linistitã cã trãiesti.
Sã mã întîlnesti
în acea zi în care
Dunãrea curgînd prin venele tale
va mugi,
muguri rãsãrindu-ti în crestet,
miticã amintire.
Sã tremur sub cuvinte,
vita de vie
siroind vin negru si tare.
Pescarule!
Alunecînd pe mãtasea broastei
îti vei lovi creierul de sînii mei
si icrele explodînd
stele le vei vedea
eu stiuca fiind
sau rechin
sau poate,
dulce asteptare,
am sã fiu stea de mare.
 

* * *

N-am sã scap niciodatã de tine iubire
ca un zmeu de hîrtie plutindu-mi prin trupul de cer?
Nici acum cînd doar jumãtate femeie
tocurile înalte se înfig aprig în pãmînt
sub cãlcãtura mea bãrbãteascã?
N-am sã scap nici acum de tine dor
cînd îmi înfrunt cu pumnul strîns, amenintãtor,
zilele scurgîndu-se ca un smirghel
rãzuind pîntece, ochi, creier, inimã,
palme si tãlpi cãlcînd bãrbãteste pe trotuare?
Nici acum cînd pot retine tipãtul umflîndu-mi pieptul?
Dar atunci cînd ca un semn cã nu mai sînt întru totul femeie
îmi va creste pãr prin locuri nebãnuite,
dar nici bãrbat nu voi putea fi?
Atunci doar cînd mã voi vedea nevãzîndu-mã-n oglinda
geamãnã cuvîntului nimic?
Mã doare existenta ta bãrbate.
As vrea sã mori.