Joseph Brodsky (1940-1996)

Cei care l-au cunoscut pe Joseph Brodsky stiau foarte bine cã afectiunea cardiacã de care suferea era serioasã si probabil fatalã, dar fiindcã el era prezent în permanentã în mintea prietenilor sãi nu numai ca persoanã, ci si ca un fel de principiu al indestructibilitãtii, le-a fost greu sã admitã cã era în pericol. Intensitatea si îndrãzneala geniului sãu si starea de însufletire purã pe care o simteai în compania lui te abãteau de la gîndul la ceea ce-i ameninta viata. Avea atîta curaj si distinctie si trãia cu o asemenea distantare asumatã cu bunã stiintã fatã de autocompãtimire si lamentãri personale, încît uitai cã era muritor ca si altii. Astfel, moartea lui este cu atît mai socantã si mai dureroasã. Sã vorbesti despre el la timpul trecut pare un afront adus gramaticii însãsi.
Joseph avea fãrã îndoialã minunata calitate de percutantã intelectualã, aproape sãlbatecã. Conversatia decola imediat pe verticalã, iar viteza nu putea sã scadã. Aceasta echivaleazã cu a spune cã el exemplifica în viatã acel lucru pe care îl pretuia cel mai mult în  poezie – capacitatea limbii de a merge mai departe si mai repede decît se asteaptã si de a oferi astfel o evadare din limitãrile si preocupãrile sinelui. A fost persoana cea mai putin plictisitoare pe care mi-a fost dat sã o cunosc, fãcea mereu jocuri de cuvinte, gãsea rime, schimbînd directia conversatiei si acutizînd problemele, ridicînd pe neasteptate stacheta sau comutînd pistele. Pentru el cuvintele erau un fel de cifrã octanicã superioarã si se lãsa purtat de ele. Îi plãcea sã continue si vorbele altora, fie citîndu-le cu eronatã inspiratie, fie în replicã extravagantã. Odatã, de pildã, cînd se afla la Dublin, plîngîndu-se de unul din rarele valuri de cãldurã, i-am sugerat în glumã sã ia avionul pînã în Islanda, iar el mi-a rãspuns fulgerãtor, într-un stil tipic, elevat si glumet - malitios, “Dar n-as putea tolera absenta sensului”.
Absenta lui va fi si mai greu de tolerat. De la prima noastrã întîlnire, în 1972, cînd se afla în trecere prin Londra, în cea de-a doua jumãtate a cãlãtoriei sale între disidenta din Rusia si exilul din Statele Unite, a fost o prezentã la care te raportai. Amestecul sãu de inteligentã strãlucitoare si blîndete, de pretentii foarte înalte si de cel mai proaspãt bun simt au fost întotdeauna fortifiante si mi l-au fãcut drag. Orice întîlnire cu dînsul era o reînnoire a credintei în posibilitãtile poeziei. Era ceva magnific în nedumerirea lui în fata autoamãgirii celor de categoria a doua si în mînia lui la vederea ignorãrii totale a cerintelor tehnice ale poeziei, evidentã în creatia multor poeti cu reputatie. Si era ceva care te îmbãrbãta în ceea ce el numea “sã faci lista cu rufe de dus la spãlat”, ceea ce însemna sã treci în revistã numele contemporanilor, tineri si bãtrîni, fiecare ridicînd capul la numele celor pe care îi respecta cel mai mult. Era ca si cum ai fi întîlnit un actionar secret.
Dar acesta a fost un bonus personal si pînã la urmã este mai putin important decît ceea ce s-ar putea numi importanta sa impersonalã. Aceasta avea de-a face cu deplina convingere a lui Brodsky cã poezia este o fortã a binelui, nu atît “pentru binele societãtii”, cît pentru sãnãtatea individului, spiritualã si sufleteascã. Era cu totul împotriva oricãrei idei care aseza cãruta socialã înaintea calului personal, împotriva a orice îmbrãca reactia originalã în uniforma comunã. Pentru Joseph, “turmã” era opusul lui “auzit”*, dar aceasta nu a fãcut sã-i scadã pasiunea de a reinstala poezia în pozitia de parte integrantã a culturii accesibile tuturor în Statele Unite.
Aceasta nu a însemnat nici cã a dorit sã foloseascã stadioanele pentru lecturi de poezie. Dacã cineva se întîmpla sã mentioneze ceva despre publicul extrem de numeros care se aduna la astfel de evenimente în Uniunea Sovieticã, el avea o replicã imediatã: ”Gînditi-vã la gunoiul pe care trebuie sã-l asculte”. Cu alte  cuvinte, Joseph îsi exprima dezacordul fatã de înhãmarea poeziei la acelasi jug cu politica (“singurul lucru pe care îl au în comun sînt literele p si o”), nu pentru cã nu credea în puterea transformatoare a poeziei ca atare, ci fiindcã cerintele politice schimbã criteriile de excelentã si duc la o vulgarizare a limbajului, iar apoi la o coborîre a “planului de apreciere” (aceasta era o expresie favoritã) de unde fiintele umane se vãd pe sine si îsi stabilesc valorile. Era perfect îndreptãtit pentru o asfel de luare în custodie a rolului poetului, întrucît arestarea sa si procesul intentat de autoritãtile sovietice în anii saizeci, iar apoi exilarea lui într-un lagãr de muncã din Arhangelsk aveau legãturã directã cu îmbrãtisarea vocatiei poetice, vocatie de parazit din punct de vedere social, conform procurorului. Acest lucru a transformat dosarul sãu în ceva de genul cause celebre de nivel international si i-a asigurat celebritatea imediat ce a ajuns în occident. Dar în loc sã îmbrãtiseze statutul de victimã si sã se lase purtat de curentul de radical sic, Brodsky s-a apucat imediat de treabã în calitate de cadru didactic la Universitatea Michigan.
Nu la mult timp dupã aceea însã, celebritatea sa se baza mai mult pe ceea ce fãcea în noua sa patrie decît pe ceea ce fãcuse în cea de altãdatã. Întîi de toate, era un interpret-cititor elecrizant al propriilor sale versuri în ruseste. Multiplele sale aparitii în universitãtile de pe tot cuprinsul tãrii în anii 1970 au adus un suflu nou si seriozitate lecturii publice de poezie. Departe de a-si flata auditoriul prin poza omului de rînd care utilizeazã un limbaj la îndemînã, Brodsky îsi acorda aparitia la nivelul unui bard. Avea o voce puternicã, poeziile le stia pe de rost, iar cadentele lui aveau maiestatea si acuitatea unui cantor, astfel încît interpretarea sa aducea întotdeauna sentimentul unei ocazii deosebite tuturor celor care se aflau de fatã. Astfel, în timp, a ajuns sã fie privit ca figura poetului reprezentativ, profetic, chiar dacã el ar obiecta la notiunea de rol profetic, si sã-i impresioneze pe profesori prin profunzimea cunostintelor sale în domeniul traditiei poetice din perioada clasicã, trecînd prin Renastere si limbile europene moderne, inclusiv engleza.
Totusi, dacã Joseph nu se simtea în largul sãu în privinta profetiei, nu avea temeri de felul acesta în legãturã cu elementul didactic. Nimeni nu gãsea plãcere mai mare în a enunta reguli, acest lucru avînd ca rezultat faima sa crescîndã de profesor. În particular, insistenta lui ca studentii sã învete si sã recite cîteva poezii pe de rost a avut o influentã considerabilã asupra scolilor de compozitie (Creative Writing Schools)  peste tot în Statele Unite, iar felul în care s-a fãcut apãrãtorul formei clasice, concentrarea sa asupra problemelor de metricã si rimã, precum si locul înalt pe care îl acorda unor poeti non-modernisti precum Robert Frost si Thomas Hardy au dus în mod spectaculos la redesteptarea unei memorii poetice mai putin recente. Punctul culminant a fost O propunere lipsitã de modestie, din 1991, cînd a actionat în calitate de Poet Laureat al Bibliotecii Congresului. De ce nu  s-ar tipãri poezia în milioane de cópii, întreba el, atîta timp cît o poezie “vã oferã o mostrã perfectã de… inteligentã umanã în functiune”, spunîndu-le cititorilor sãi:“fiti ca mine”. Pe deasupra, întrucît poezia face uz de memorie, “este de folos viitorului, fãrã sã mai vorbim de prezent”. Poate face ceva si pentru ignorantã si este “unica asigurare pe care o avem la dispozitie împotriva vulgaritãtii din inima omului. De aceea ar trebui sã fie la îndemîna oricui în aceastã tarã si la un pret mic”.
Amestecul de provocare nemascatã si convingere plinã de pasiune era ceva tipic pentru  el. Întotdeauna ducea fluierul la gurã, luînd o notã care sã stîrneascã opozitia – inclusiv opozitia din interiorul sãu. În tot ceea ce fãcea era pasiune, de la urgenta nevoii sale de a epuiza rima, pînã la neobrãzarea incorigibilã a duelului sãu personal cu moartea, de fiecare dacã cînd muia între degete filtrul unei tigãri si îsi dezvelea dintii ca s-o înceapã. Ardea nu cu acea flacãrã durã de piatrã pretioasã pe care a propus-o ca ideal Walter Pater, ci mai curînd cu un fel de fîsîit si cu puterea de cuprindere a celui care aruncã flacãra, suplu si imprevizibil, concomitent arabesc si amenintare. Cînd folosea cuvîntul “tiran”, de pildã, eram foarte bucuros cã nu vorbea despre mine.
Era întrutotul pentru lupta de unul singur. Se lua de prostie la fel de ferm ca si de tiranie (dupã pãrerea lui, prima nu era decît un aspect al celei de-a doua) si era la fel de îndrãznet în conversatie pe cît era în scris. Dar ceea ce avem acum de la el este ce s-a tipãrit, si el va supravietui în spatele rîndurilor negre, în cadenta mãsurii sale poetice sau a dezbaterilor sale în prozã, precum pantera lui Rilke care umblã în spatele gratiilor negre cu o constantã si inexorabilitate fãcute sã depãseascã orice limitã si concluzie. Va supravietui si în amintirile prietenilor sãi; dar pentru acestia va fi mai multã blîndete si pregnantã în fotografiile pe care le pãstreazã – care pentru mine înseamnã acea primã imagine a lui tînãr într-o cãmasã rosie din lînã, scrutîndu-si auditoriul si colegii de lecturã cu un ochi la fel de nelinistit precum cel al unei fãpturi sãlbatice dintr-un gard viu si la fel de ascutitã ca cea a soimului.

(Traducere de Marina Vraciu din Seamus Heaney, Joseph Brodsky 1940-1996, în volumul Finders Keepers. Selected prose 1971-2001, 2002 Faber and Faber)

NOTE:
Seamus Heaney, laureat al premiului Nobel pentru litraturã 1995.
Volume de poezie ale autorului: Death of a Naturalist 1966, Door into the Dark 1969, Wintering Out 1972, North 1975, Field Work 1979, Station Island 1984, Haw Lantern 1987, Seeing Things 1991, The Spirit Level 1996. Volume de eseuri, prelegeri, traduceri.
Joseph Brodsky, laureat al premiului Nobel pentru literaturã 1987. Din volumele de poezie: Pelerini 1958, Cîntece dintr-o iarnã fericitã 1962-63, Selected Poems 1973 (prefatat de W.H. Auden), The End of a Wonderful Era : 1963-1971, O parte de vorbire 1972-76 (A part of Speech 1980), In England 1978, Elegii romane 1982, Alte stante cãtre Augusta 1962-1982, Urania 1985, Notele unei trestii 1990, un roman în versuri, piese, eseuri.
În original, joc de cuvinte intraductibil între herd si, respectiv, heard, omofoane perfecte – n.tr.
Eseul An Immodest Proposal este un text prelucrat dupã conferinta lui Brodsky din 2 octombrie 1991, publicat în “New Republic” vol. 205 No.20 Nov 11, pp 31-36. De remarcat cã Brodsky a fost primul strãin cãruia i s-a acordat titlul de poet laureat.
Cei doi poeti, împreunã cu Derek Walcott, au publicat un Omagiu lui Robert Frost (New York, Farrar, Straus and Giroux, 1996).

 

Home