POMUL DORINTELOR
Cînd mã gîndesc la ea îmi amintesc de pomul
dorintelor pe care
împroscînd siroaie de aschii,
nãscutã deodatã si risipitã. Mi s-a pãrut
cã vãd un chip
ZIUA NUNTII
Mi-e teamã.
de unde umbra aceea lungã pe fata lui
Tu cînti în fata tortului înalt
Cînd mergeam la amante aveam
POEM
Iubire, pentru tine voi creste pruncul
În fiecare an voi semãna grãdina lungã
În pãmîntul setos voi arunca
Iubire, pentru mine vei creste pruncul
(Traducere si prezentare de Monica RÂPEANU)
Premiul Nobel pentru literaturã.
“Seamus Heaney scrie o poezie închisã, greu accesibilã
neinitiatului, ea nu se adreseazã nici inimii nici mintii ci, într-un
fel, le transcende pe amîndouã. Putini scriitori ai zilelor
noastre au reusit sã redea atît de plin si bogat sentimentul
Vietii trãite pînã în absolutul ei ultim, putini
au lãsat în urmã o asa de pregnantã impresie
de fecund, în cel mai pur sens al cuvîntului”. (John Banville)
“Seamus Heaney, mai mult decît oricare alt poet de la Wordsworth
încoace, ne face sã vedem cã lumea exterioarã
nu-i ceva în afara noastrã, ci e chiar substanta din care
noi însine sîntem alcãtuiti”. (John Carey)
l-am vãzut într-o zi ridicat la ceruri cu tot cu rãdãcini
si crengi
de pãmînt, de sevã, de cuie si monede
ca dintr-o coadã de cometã
în aer printre crengi, trecînd cu norii ametitor
peste fetele noastre întoarse.
Sunetul se sparge-n armura zilei
si toate imaginile se-nvîrt pe deasupra
deasupra undeva. de ce atîtea lacrimi,
cum stã sprijinit de masinã? Vigoarea diminetii
creste cu fiecare val de invitati.
ca o mireasã pãrãsitã în altar
tu cînti. Nu stii sã opresti
ritualul lunar.
sufletul ars de legende
mã lasi sãti atipesc pe sîni
în drum spre aeroport.
ce mi se iroseste de-atîta vreme-n creier
si voi sãpa obraznic pînã cînd
pãmîntu-mi va vorbi din bãligar.
voi pune un rînd de iarbã cît
sã înalt un zid
si s-alung ciugulitoarele gãini.
În fiecare an va cãdea iarba.
febril si umed rînduri curgãtoare
Toamnã de toamnã voi încinge dansul,
acelasi, printre buruieni amare.
ce-n limite fragile va continua sã ardã
iar lumea s-o asezi în alte puncte,
fixeazã cercul în patru zãri si-o brazdã.