John HOPPENTHALER
Peliculă de Familie
Mă uit la Super 8-ul salvat din mansardă
înainte ca mama să se mute-n Florida. Împlinisem 10 ani.
Lumînări, tort. Surorile, mîna lui tata
tremurînd pe aparatul de filmat. Lumina izbitoare.
Unchiul Eddie cocotat pe canapea. Tricou
alb. Brate musculoase, bronzate
în constructii. Umbra lui acoperă aproape-n întregime
peretele bucătăriei. Cadourile din anul acesta,
o undită Zebco, o trusă de pescuit. Secventa
pe gazonul din fată. Unchiul Eddie prinde cinci
boabe de plumb la capătul unditei. Arunc momeala
în strada. O lună mai tirziu, mort.
Tăind copacii de unul singur, mintea
i-a luat-o razna. În spatele obloanelor,
o văd pe mama, îndurerată,
pierdută, cu mintea aproape dusă
undeva unde noi nu-ndrăznim să-i tinem companie.
În România, unde-l crescuse ca pe-al ei,
si unde nu-l mai poate creste-acum.
Spre jumătatea filmului
e un moment anume unde pelicula
se-mpotmoleste-o clipă. Am văzut filmul
De sase ori — si am pierdut, de fiecare dată,
Imaginile unde pelicula sare de pe rolă
ca lama de briceag pe pielea de-ascutit.
Apoi aprind lumina,
deschid proiectorul, rulez pelicula,
îl derulez pe unchiul-nas, si-l fac să joace
pînă vechea legătura prinde, ecranul
se topeste, filmul arde.
Îl derulez din nou, în timp ce boabele de plumb
Se strecoară prin iarba netăiată.
Traducere de Mihaela MOSCALIUC
