Mai lin, Durerea mea, stai si tu mai cuminte.
Doreai sã vinã seara’ si iatã cã ea vine;
Amurgul peste oras coborînd – ia aminte! –
Unor’ le-aduce pacea, altora griji cu sine.

Si-n vreme ce, sub biciul plãcerilor amare,
Roade ale remuscãrii multimea de oameni mici
Muritori va culege-n petreceri murdare,
Durerea mea, dã-mi mîna; tu vino pe aici,

Departe de ei, sub cer vezi anii dusi în zare
în vechi robe-nclinîndu-se; priveste cum rãsare
Din ape-adînci surîsul pãrerilor de rãu;

Sub arca lui priveste-adormind Soarele rece,
Si, ca un lung lintoliu tîrît în drumul sãu,
Ascultã, draga mea, Noaptea blîndã cum trece.