LIRICĂ FEMININĂ POLONEZĂ

Kazimiera IŁŁAKOWICZÓWNA

(1892-1983)

S-a născut la Vilnius (Lituania). A studiat la Universitatea Jagiellonă din Cracovia si

la Oxford. Debutează în anul 1905 în paginile revistei Tygodnik Illustrowany , ca

poetă. În anul 1911 publică volumul de poezii Zborurile lui Icar. În anul 1930

primeste Premiul pentru literatură al orasului Vilnius, iar în 1935 Premiul de stat

pentru creatia literară. În timpul războiului emigrează în România si se stabileste la

Cluj, unde predă ore de limbi străine si învată româneste, pentru a-l putea citi pe

Eminescu în original, după cum a mărturisit-o. Înapoindu-se în Polonia, în 1947, se

stabileste la Poznań. Traduce din lirica românească cu multă pasiune, îndeosebi din

Eminescu, Bacovia, Blaga si Sorescu. A pregătit si o Antologie de poezie românească,

care din neglijenta voită a redactoarei de atunci de la Casa Editorială PIW n-a văzut

lumina tiparului.

A fost laureată a Premiului Ministrului culturii si artei, clasa I, cît si a Premiul PENClubului

polonez, etc.

Doctor Honoris Causa al Universitătii Adam Mickiewicz din Poznan.

Dintre principalele volume apărute după război amintim: Versuri alese 1912 – 1947

(1949), Poezii 1940 – 1954 (1954), Culgere de poezii (1956), Inimă usuratecă (1959),

Soapte (1966), Frunze si monumente (1968), Poezii alese (1968).

PRIN LUNCĂ TRECUT-A ASFINTITUL...

Prin luncă trecut-a asfintitul,

s-au prelins si miresme prin luncă,

si mai hoinăresc încă, încă....

după gîstele acelea,

după lunca de demult,

fug, fug ....

Alerg disperată...

Ele mă strigă, după mine tipă,

nu vor să creadă

că după acea luncă,

după asfintituri si miresme,

vesnicia-i tot adîncă.

P OEZIA / vară 2010

133

NEÎMPLINIRE

Niciodată nu vine împlinirea

Întruna va fi – nu ce trebuie

si – prea putin,

amar, în zadar,

nu la timp.

Nimeni nu se-apleacă

si nici nu drege,

ca mai departe să sîngereze

inimi si roze.

ILUZIE SI REALITATE

Mi-a promis inima că va plezni.

Si n-a pleznit.

M-a amenintat viata că va păli,

– si n-a pălit.

Unde s-or fi dus toate

si sînt oare adevărate?

În poezii s-au împietrit,

nu sînt moarte.

DEZRĂDĂCINARE

Rădăcina scoasă din glia neagră

nu grăieste, e mută;

dar luptă, nu se lasă smulsă,

mîna dusmanului o sîngerează.

Din nisip – pe mine mă smulgi, rădăcină,

Cîine, pasăre, vînt ce veghează.

CAIN SI ABEL

Au fost doi frati pe pămîntul pustiu:

Cain si Abel

Unul oile le păstea, altul pămîntul îl cultiva,

unul era puternic, celălalt – slab.

Au fost doi frati si diferit l-au iubit

pe cel care i-a zămislit:

P OEZIA / vară 2010

134

Unul îi ducea-n dar miei înjunghiati

celălalt grîu, porumb, secară

si castraveti tăiati.

Au fost doi frati, care din ei doi

Să fi pizmuit cel dintîi?

– Abel? Cain?

În fata altarului s-au certat,

Cel slab pe cel puternic l-a ucis...

Mai departe nu stim nimic.

SOAPTE

Sfioase-s

printre cartofii ofiliti

soaptele mele.

Poate că altfel ti-ai dorit

să fie al meu cînt;

Dacă am fi în luni de vară

ar fi ca de vioară...

E toamnă tîrzie de-acum

si păsările călătoare

departe s-au dus,

în tările calde,

si-abia mai aud

soapta-n amurg.

SIGURANTA

Să dobîndesti o fărîmă de sigurantă

Înseamnă să ai

Înfătisarea pictată pe apă.

„Crezi?“ – „Nu“.

„Vezi ceva“? – „Întuneric“...

Da... si asta-i un fel de sigurantă.