Ilie DAN
Firesc
Prieteni ai mei,
Nici nu stiti că cel care-am fost
A murit iarăsi o noapte,
Fulgerat de lună si înecat de albastru…
Un chip, de soare speriat,
Îsi întoarce privirea spre voi,
Să vă spună cu blîndă lumină
C-am fost îngropat sub pale de vînt,
Speriat de tăcere, lumină si zori…
Nu simtiti că lipsesc
Din jocul ciudat si firesc?…
Veti întelege atunci cum lumina,
Cu minciună, zîmbet si ceată,
Aspru în două mă împarte:
Pentru întrebări si doruri – o viată
Si pentru o singură moarte…
Trăinicie
Înverzirea frigului din vreme
Se răsfată-n roua unui gînd,
În caleasca lunii, să te cheme,
Raza unei clipe colindînd!…
Săgeata luminii în arbori spintecată,
Între slujba de veghe si scrum,
Colindă măsura ce-acum nu se-arată
Decît într-un bocet de fum…
Zbaterea clipei prelinsă în durere
Mîhnirea luminii rănite o cere…
Rugă
Pe un deal de adevăr să pot urca as vrea,
Ochiul vremii mă crucifică-n păcat,
Amurgu-i greu de semne si taina m-a păstrat,
Dă-mi, Doamne, asemănarea, dar si iubirea Ta!…
Un umăr de vreme blajin ne-a alintat,
Zîmbind cu întelepciune uimirii dintr-un vis…
Într-o zvîcnire albă, lumina am ucis.
Să nu ne lege clipa de-o umbră de păcat!…
Chiar dacă al meu suflet prăvălit e în abis,
Tu esti abia răcoarea ce-l plînge în alb de
vis!…
Fîntînă
Cînd mă rup prin vreme cîteodată,
În nelinistea din mine mă cobor,
Pribeag într-o vreme usor înmiresmată,
Sînt albit de mari zăpezi de dor…
Flămînd si vlăguit precum drumetii
Ce în bolnave tăceri întelepciune-adună,
Am devenit fîntîna oarbă a tristetii,
Jelită, ascuns, într-un bocet de lună…
Cărare schiloadă între ieri si acum,
Rămîn oglinda lunii într-o lacrimă de fum!…
Din volumul, în curs de aparitie, Draperia de ceată.
