Ina Florina POPA
Slatina
Născută la data de 24 ianuarie 1967 în localitatea Bălteni, judetul Olt. A publicat în cotidianul „Olt Press“, în revista „Oltul Cultural“. A primit diverse premii pentru creatiile sale, printre cele mai recente fiind si premiul special „Limba italiană în lume“, la Concursul International „Tinerii si poezia“, Triuggio, Italia, 3 iunie 2007. Poemele sale au fost publicate în diverse antologii din tară.
Lumina mă ucide, strălucindu-mă
Mă îmbracă tristetea
în voal de seară.
Linistea mea cenusie
asteaptă marea evadare
a cuvintelor.
Sparg zidul de întuneric
cu un gînd vechi
tăcînd.
Lumina
îsi înfige întunericul în mine
si mă ucide,
strălucindu-mă.
Născînd pui de întuneric
Cîndva,
frunze ostenite de culoare
vor luneca prin mine
rănindu-mi lumina.
Chipul meu
în umbră se va zbate
născînd pui de întuneric.
Acum,
linistea creste
iar timpul
se înfăsoară în lumină,
iubindu-se.
Asteptăm, viscoliti de tăceri
Stăm la margine de vară
pe geana unei zile.
Mi-am rezemat
sufletul de tine
dar
roiuri de teamă
încercuiau zarea.
Asteptăm amîndoi,
viscoliti de tăceri,
să trecem
dincolo de lume
cu noaptea de mînă.
*
Nu mai citesc
în suflete.
Surîsul spiritului
a împietrit.
Cuvintele sînt oarbe
si
nu mă găsesc.
Rătăcesc
printre păcate albe
si
îngerii mă ceartă.
Tăcerea
îmi tine loc
de suflet.
Culori agătate de suflet
Sînt solidară
cu nevăzutul.
Nu stiu
cîtă nevedere
mă asteaptă.
Lecuiesc
culori ce plîng
agătate de suflet.
Adun
ploaia ce udă
urma pasilor mei
si
o arunc
peste suspine.
Ard cuvîntul
ce mi-a întinat
coala de suflet.
Linistesc lumina
ce mi-a slefuit
lespedea
care acoperea raiul.
Si, totusi,
mă răzvrătesc
în cuvinte
împotriva mea.
M-am rătăcit de cuvinte
A fost un timp
cînd nu existam.
Eul se destrămase
si
nu-mi vedeam chipul
în nici o oglindă.
Trăiam
la marginea
sufletului meu
si
mă hrăneam
cu strigăte mute.
M-am rătăcit
de cuvinte
si
nu cred că accept
suferinta
de a fi fericită.
Undeva, cîndva…
Astept în prag
cuvinte
răstignite pe cetate.
Astept.
În văi,
unde
se scurge moartea
călare pe cai,
aud
tipătul
cuvintelor rănite.
Lumina
plînge pe cuvinte
cu lacrimi sterpe.
E grea durerea
rezemată de mine
dar,
undeva, cîndva,
va înflori
pe zîmbet
cuvîntul.
