Ion MARIA ziua cînd au venit pestii
în ziua cînd au venit pestii
cartierul era mai gol ca de obicei
pestii erau frumosi aveau burta argintie
spatele lor avea o nuantă albăstrie
asa ca apa moartă
probabil pestii au venit din lacul
de la marginea cartierului
se săturaseră să mai stea în apă
si au plecat într-o mică promenadă
să bea o bere să mănînce un mic
pe aici prin cartier
eu eram obisnuit cu pestii chiar
am mîngîiat unul pe burtă
mustătile lui lungi îmi mîngîiau fata
el înota nepăsător prin aer de parcă
nici nu mă vedea
poate aerul îmbîcsit de mirosuri îl ametise
nu stiu ce s-a întîmplat dar
ca la un semn pestii s-au întors
în balta lor
eu îi astept să mai vină prin cartier
îmi place să mîngîi pestii pe burtă
si ei să mă atingă – asa ca un vis –
cu mustătile lor lungi
pe fată
da, a fost o zi de neuitat
ziua cînd în cartier au venit pestii
poveste din cartierul de vest
pe cer păianjenul începuse
să-si tese pînza
în linistea ce se lăsase
nu se mai auzea decît
inima mea bătînd
printre bolovani si cîini vagabonzi
în statia de autobuz oprise
un gîndac urias
călătorii urcau indiferenti în el
fiecare cu gîndurile lui
asa se întîmplă mereu în cartierul nostru
le-am spus călătorilor veniti de departe
gunoaiele nu se strîng la timp
si de miros cărtile
pe trecători îi ucid
feriti-vă le-am spus
celor ce se uitau în sus
trotuarul e otrăvitor
si abia ieri
l-au vaccinat de turbare
atent doar la munca lui
pe cer
păianjenul începuse
să-si tese pînza
poveste din cartierul de vest
mă vindeau la brutăria din colt
oamenii muscau din mine
si credeau că sînt pîine
eram proaspăt pufos si cald
însă atît de putin tineam de foame
intrînd în oameni
nu coboram înspre stomac
eu urcam înspre creier
cum as fi putut face altfel
cînd eram doar un suflet
bine rumenit în cuptoarele ceresti
m-au vîndut atîta timp
de la brutăria din colt
încît acum sînt în mintea
si inima oricărui om
din cartier
sînt omul-poem
care a fost mîncat
si care a făcut lumea
mai bună cu o înghititură
