* * *
În interiorul arborilor cad frunzele
în adîncul ochilor, în sensibilitatea zăpezii,
unde zi si noapte iarnă e, iarnă, iarnă.
În troienirile privirii – aripile insectelor,
iar în mărul rumen-glacial,
precum semintele, negreste Calea lactee.
În jurul ei abureste strepezeala
si dimpreună cu constientizarea furnicilor
smulge inelul de pe pupilă.
În craterul privirii moare furnica,
prin zăpada fărîmicioasă întinzîndu-si lăbutele
spre suprafata care deja nu mai există.
* * *
Cînd moare pasărea
în trupul ei plînge un glonte obosit
care dorise atît de mult
doar să zboare
drept pasăre.
Trecătorul
Trecătorul rîvnese să-ajungă-n centrul orasului,
însă deja iese în cealaltă parte a acestuia,
fără a-si fi dat seama că centrul rămăsese în urmă.
Nici prin gînd să-i fi trecut că două linii
ce se intersectează în depărtare
grăbesc perspectiva
că unica stea de pe firmament
scurtează privirea.
El obosi ca cireada de elefanti ce străbat Alpii
sfichiuiti de ostenii lui Hanibal.
El va merge, cît o fi vinovat.
