„ÎN ZIUA DE ASTÃZI NU FOLOSESCTEORIA DECÎT CA PE UN TEXT ÎNCÎNTÃTOR”
DIALOG CU POETA AMERICANĂ Kimiko HAHN
SCURTÃ PREZENTARE BIO-BIBLIOGRAFICÃ
1. Kimiko Hahn este autoarea a sase colectii de poezii: Fiica Artistului / The Artist’s Daughter (W.W. Norton), Mosquito and Ant / Tîntar si Furnicã (W.W. Norton), Volatile / Volatil (Hanging Loose), The Unbearable Heart / Insuportabila Inimã (Kaya), pentru care i s-a acordat Premiul pentru Poezie Americanã (American Book Award), Earshot / În Tinta Auzului (Hanging Loose), pentru care a primit Premiul Memorial Theodore Roethke pentru Poezie (The Theodore Roethke Memorial Poetry Prize) si Premiul Asociatiei de Studii Literare Asiatice-Americane, si Air Pocket / Bula de Aer (Hanging Loose). În 1995 a scris zece biografii-portret pentru o editie specialã a programului MTV, intitulatã „Ain’t Nuthin’ but a She-Thing,” pentru care a realizat si titrarea. A primit numeroase premii si burse de prestigiu. Profesoarã la catedra de englezã la Queens College, City University of New York, Kimiko Hahn lucreazã în momentul de fatã la o colectie de poezie si prozã care utilizeazã formele clasice Japoneze tanka si zuihitsu.
CUM V-ATI DESCRIE OPERA POETICÃ ÎN CEEA CE PRIVESTE
TEMATICA, STILUL SI CREZUL ARTISTIC?
2. Este dificil, poate chiar supãrãtor sã-ti descrii propria operã, mai ales cînd ceea ce e de fapt o realã umilintã fatã de arta poeziei poate fi usor interpretatã ca înfumurare. Am auzit critici descriindu-mi versurile ca apartinînd genului confesional post-modernist, ceea ce într-un fel sunã putin prea formal, dacã nu chiar comic; pe de altã parte, aceastã calificare oarecum ciudatã nu e complet nepotrivitã. Bãnuiesc cã „postmodernismul” face referintã la faptul cã deseori juxtapun imagini, evenimente, subiecte, într-un stil fragmentar (în „Cruising with Barthes”, de exemplu, intercalez pasaje împrumutate din Roland Barthes cu informatii despre foamea si violenta din Sudan preluate din revista Life, si cu memorii personale, în functie de cerintele limbajului poetic.) De asemenea, deseori versurile mele fac referinte directe la procesul creativ si atrag atentia asupra limbajului într-un mod foarte constient. În „Responding to Light” folosesc des ca sursã pasaje din Luce Irigaray si jocuri de cuvinte. Asa cum am mentionat deja, de multe ori îmi trag seva poeticã din alte surse decît cele proprii: uneori din Tale of Genji / Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu (sursa pe care-o folosesc, se pare, cel mai des), fragmente de articole din ziare sau din interviuri pe care le-am luat unor mineri si vãduve de mineri despre PNEUMOCONIOSUS („boala neagrã de plãmîni”). De cele mai multe ori, aceste confluente (ca de exemplu cea dintre dictia apartinînd unor scrisori de-ale lui Flaubert si cea folositã de mama mea în baie) reactioneazã ca douã bucãti de cremene, creînd sclipiri neasteptate. Limbajul trebuie sã fascineze prin sunet si semnificatie. Si sper cã versurile mele reusesc sã comunice asta cititorului. Latura „confesionalã” se datoreste, bãnuiesc, materialului „autobiografic” care-mi împresoarã opera, dar care nu este neapãrat preluat din propria-mi autobiografie. În noul volum, Fiica Artistului, scrutez relatia pãrintilor mei si decesul mamei mele. Insuportabila Inimã este aproape în întregime despre moartea ei, în mod direct sau indirect. Dar pe de altã parte, viata sau povestirile altor oameni pãtrund atît de adînc în viata mea încît devin si ele material autobiografic.
Desi n-ajutã întotdeauna sã-ti ai opera catalogatã, e instructiv s-o savurezi prin viziunea interpretativã a altora si sã vezi dacã ai intentionat sau nu ceea ce descoperã ei în text („Hm, ce-ar fi sã încerc niste postmodernism aici…” – glumesc, nu fac niciodatã asta). Nici mãcar n-auzisem de postmodernism cînd am început sã scriu, în liceu, si apoi la facultate. Eram destul de naivã atunci, iar în ziua de azi nu folosesc teoria decît ca pe un text încîntãtor, dar care nu-mi foloseste ca rampã de lansare sau inspiratie poeticã.
CE NE PUTETI SPUNE DESPRE EDUCATIA DUMNEAVOASTRÃ CA POET?
CE ALTI SCRIITORI SAU ARTISTI V-AU INFLUENTAT OPERA SI FORMATIA
LITERARÃ?
3. La Universitatea Iowa m-am specializat în Englezã si Studii Est-Asiatice. O bunã parte din cursurile pe care le-am urmat acolo s-au concentrat pe arta scriitoriceascã – si am avut norocul sã lucrez sub îndrumarea unor poeti precum Marvin Bell, Louise Gluck si Charles Wright. Apoi m-am hotãrît sã aprofundez japoneza în ideea unei posibile cariere, asa cã m-am înscris la Universitatea Columbia (NY) si dupã cîtiva ani durerosi am fugit de-acolo cu un Masterat în Literatura Japonezã. Desi m-am îndrãgostit de textele pe care le studiam, n-am reusit sã fac fatã si sã învãt limba asa cum trebuie. A fost o experientã umilitoare. Desi textele respective au continuat si continuã sã-mi influenteze munca scriitoriceascã, le pot accesa numai în englezã.
În ceea ce priveste influentele, sînt multe; stilul fragmentar se datoreazã, în mare parte, lui T.S. Eliot (mai ales poemului The Wasteland), lui William Carlos Williams (Paterson) si, din lecturile din perioada liceului, lui Gertrude Stein si cummings. Recent am recitit zuihitsu-uri japoneze (Cartea de Cãpãtîi a lui Sei Shonagon si Eseuri despre Lenevie a lui Kenko), pe care le consider fragmente poetice în prozã.
Pasiunea pe care o am pentru dictie o datorez mamei mele, care mi-a citit în copilãrie cãrtile lui Rudyard Kipling si basme japoneze pe care nu le întelegeam, dar al cãror sunet îmi dezmierda urechea. Printre alte influente se numãrã „The Flea”/„Puricele” si „A Malediction Forbidding Mourning”/ ale lui John Donne, neobisnuitul limbaj al lui Emily Dickinson, precum si versurile muzicale ale lui Marwin Gaye („What’s going on”/„Ce se-ntîmplã”), Bob Dylan si Paul Simon.
Cel mai important text din viata mea e The Tale of Genji/Povestea lui Genji de Murasaki Shikibu, scrisã cu aproximativ o mie de ani în urmã, pe vremea cînd femeile dominau artele limbii si bãrbatii foloseau o chinezã literarã, de lemn.
Literatura asiaticã-americanã am studiat-o singurã, fiind interesatã sã aflu despre ce si cum scriu amicii mei de breaslã, dar si pentru cã predau, o datã la doi ani, un curs de literaturã pe subiectul acesta. Si textele pe care le folosesc nu se predau pe vremea cînd urmam eu facultatea.
Dupã cum vedeti, formatia mea literarã este variatã, dar si foarte incompletã. Încã încerc sã prind pasul si sã citesc o multime de opere majore fãrã îndrumare, cu pasiune. Si apreciez si retin tot ce-mi foloseste în munca mea scriitoriceascã. Citesc Moby Dick ca pe un zuihitsu epic american.
CUM VEDETI STAREA POEZIEI AMERICANE LA ORA ACTUALÃ?
4. Poezia americanã la ora actualã? Este încîntãtor faptul cã e atît de variatã. Sînt o multime de poeti cãrora le admir munca în mod deosebit. Pe de altã parte, tind sã revin la aceleasi poezii preferate si sã le „regurgitez”: „The Dream of Common Language”/ „Visînd la o Limbã Comunã” de Adrianne Rich, „The Wild Iris”/ „Irisul Sãlbatic” de Louise Gluck, „The Glass”/ „Oglinda” de Sharon Olds, „Fear and Fame” / „Frica si Faima” de Philip Levine, „Sherbet”/ „Serbet” de Cornelius Eady, „Father and Further” / „Tata si Tot Mai Departe” de Sherman Alexie, si „The Cockfighter’s Daughter” / „Fiica Agitatorului de Cocosi” de Ai.
S-a adus si se aduce încã multã criticã la adresa poetilor si poeziei de „workshop”/, trecuti prin cursuri de creatie literarã, si într-o oarecare mãsurã si eu fac parte din aceastã categorie. Cred cã problema cea mai mare cu poezia americanã de azi e cã cei care o scriu nu sînt exact si cititori avizi… În trecut scriitorii citeau cu disperare pentru cursuri si pentru propria plãcere, si încercau sã descopere si sã înteleagã materialul – în termeni de continut si stil – pe cont propriu. Cursurile de creatie literarã („creative writing workshops”) au „fiert” sau distilat aceste lecturi, reducîndu-le la lectii stricte de scriiturã – ceea ce nu e neapãrat un lucru negativ, dar de multe ori asta nu-i impulsioneazã deloc pe studenti sã citeascã. Si, cum spuneam, mã includ si eu printre cei care încã au deprins pasul.
Am noroc cã sotul meu este profesor de literaturã si petrecem mult timp citindu-ne unul altuia si împãrtãsindu-ne pãrerile. De altfel sînt o persoanã solitarã în ceea ce priveste viata scriitoriceascã, desi de multe ori simt nevoia sã ies din aceastã izolare auto-impusã.
CÎT DE FAMILIARIZAT SÎNTETI CU POEZIA EST-EUROPEANÃ
CONTEMPORANÃ?
6. Trebuie sã-mi recunosc, cu rusine, ignoranta în ceea ce priveste poezia est-europeanã. Am crescut în ghetto-ul poeziei americane si japoneze/est-asiatice în traducere. Dar promit sã încep, din aceastã clipa, sã mã remediez.
Interviu realizat si traducere de Mihaela Moscaliuc si John Watters
