BALADÃ DESPRE POETII FÃRÃ SLAVÃ AI VEACURILOR

Detestati de zei si de oameni,
ca niste tristi aristocrati care-au decãzut,
Verlaine-ii se ofilesc; le rãmîne
ca bogãtie rima bogatã si strãlucitoare ca argintul.
Acesti Hugo cu “Pedepsele” lor se îmbatã
cu teribila rãzbunare a Olimpinenilor.
Dar eu voi scrie o tristã
baladã despre poetii care trãiesc fãrã slavã.

Dacã acesti Poe au trãit nefericiti
Si dacã Baudelaire-ii au trãit morti,
Nemurirea le este dãruitã.
Torusi nimeni nu-si aminteste
cã întunericul de nepãtruns i-a ascuns în adînc
pe textierii care versificã fãrã artã.
Dar eu, ca sfîntã ofrandã, compun
o baladã despre poetii care trãiesc fãrã slavã.

Dispretul lumii îi împovãreazã,
dar ei trec inflexibili si palizi,
învesmîntati în tragica lor iluzie
cã undeva asteaptã cu rãbdare Slava,
fecioarã profund meditativã si veselã.
Dar, stiind cã toti îi uitã,
eu, melancolic, vãrs lacrimi în tristã
baladã pentru poetii care trãiesc fãrã slavã.

Si, cîndva, vremurile viitoare:
“Ce poet fãrã slavã”, vreau eu sã spunã,
“a scris o atît de anostã
baladã despre poetii care trãiesc fãrã slavã?”

Home