Erich KÄSTNER
(1899 – 1974)

   
Născut la Dresda, Erich Kästner studiază germanistica la Berlin, Rostock si Leipzig si îsi începe cariera ca jurnalist. Atras de genul liric, Kästner publică în 1928 primul său volum de poezii, Herz auf Taille (Inimă pe măsură), iar în 1929 volumul Lärm im Spiegel (Zarvă în oglindă). Urmează o serie întreagă de culegeri de poezii si romane – în special romane pentru copii, cum ar fi Emil und die Detektive (Emil si detectivii) sau Das fliegende Klassenzimmer (Clasa zburătoare) – după care Kästner se dedică scenariului de film.
Reprezentant important al curentului Die Neue Sachlichkeit (Noua Obiectivitate) în primul rînd prin volumele sale de poezii, Erich Kästner si-a câstigat succesul international nu atât prin lirica sa „obiectivă”, cât prin cărtile sale pentru copii.
Versurile traduse aici fac parte din volumul Lärm im Spiegel (Zarvă în oglindă) si ilustrează două tendinte majore din poezia lui Kästner: o tendintă către satira de moravuri si una către meditatia încărcată de puternice accente lirice.

Oameni  distinsi  la  1200  metri  înăltime

Ei stau în hoteluri luxoase.
În jur e zăpadă si gheată.
În jur sunt si piscuri stâncoase.
Ei stau în hoteluri luxoase
si beau ceai de dimineată.

Ei poartă costum si cravată.
Un cerb ce le simte prezenta
aleargă-n pădurea-nghetată.
Ei poartă costum si cravată
si-asteaptă corespondenta.

Dansează în sala albastră
când ninge în ritm sustinut
si fulgeră-n bolta cerească.
Dansează în sala albastră
si n-au timp deloc de pierdut.

Natura le este pasiunea
ce-atrage turisti cu himere.
Natura le este pasiunea.
Păcat că nu stiu si regiunea
decât dintr-o simplă vedere.

Ei stau în hoteluri luxoase.
Doar sportu-i subiect discutat.
Si ies în hainele groase
pe usi de hoteluri luxoase –
si iată c-au plecat.


Eroi  în  papuci

Si cel mai curajos dintre ei
se uită sub pat discret.
Si cea mai nobilă dintre femei
merge cândva la closet.

Iar cine dup-această lămurire
m-acuză de infamie,
confundă a eroilor cinstire
cu lipsa de fantezie.

Notă: „Trupele încă se mai plâng de faptul că la trecerea rapidă a masinilor comandamentului general nu se poate vedea dacă este sau nu cineva înăuntru. De aceea se ordonă ca trupele să salute masinile, indiferent dacă în acestea se află sau nu cineva.” (ordin al primului corp de armată bavarez, 1917)


Laudă  reprezentantilor  poporului

Când tac îi luăm drept luminati.
Doar că tăcuti nu sunt de fel.
Au bărbi de-apostoli lungi de-un brat
si gratis patul la hotel.

Îi vezi mergând spre parlament
să ne slujească-n mod concret.
De i-ai petrece mai atent,
ai observa: merg la bufet.

Se tem grozav de zeflemea,
iar faptele le sunt erori.
Si le e frică, tot asa,
de-alegeri, nu de-alegători.

La saptezeci de ani abdică,
iar când să plece – stai, dar cum?!
De esti cărunt, poporul se ridică.
Poporul se ridică-oricum!

Repetarea  sentimentului

Ea se întoarse într-o bună zi…
Si îl găsi uscat, închis în sine.
Iar când el într-o doară o privi,
îi spuse ca nici ei nu-i e mai bine.

Ar vrea să plece mâine mai departe.
În Allgäu sau chiar spre Tirol.
Spunea acestea cu un calm aparte.
Apoi mărturisi că simte-un gol.

El istovit o mângâie pe crestet.
“Tu plângi?” o întrebă formal.
Îsi amintiră de trecutul vested
pe care-l repetară în final.

A doua zi în zori când se treziră,
străini cu totul parcă îsi erau.
Desi vorbiră si-si zâmbiră,
minteau.

O duse-n gară seara după cină
si îsi făcură semn de bun rămas.
Un simplu gest. Spre Allgäu, pe o sină,
zăceau ale lor inimi într-un etern popas.


Romantă  obiectivă

Acum opt ani ei doi s-au cunoscut
(si trebuie spus: s-au cunoscut chiar bine),
când brusc iubirea lor se transformă-n rebut,
asa cum altora jobenul nu le mai convine.

Tristi se-amăgeau cu sărutări stâlcite
si pretindeau că totul e perfect
si se priveau apoi cu fetele uimite.
Curând ea plânse. Iar el rămase drept.

Fereastra lor dădea direct spre mare.
El spuse că e patru si un sfert
si c-ar fi timpul pentru o plimbare.
Alături un pian valsa incert.

Se asezară pe-o terasă nu departe
si-amestecară-n cesti cafeaua slabă.
Sezură singuri până târziu în noapte.
Stăteau tăcuti, priveau în altă parte
si nu puteau nicicum să înteleagă.


O  mamă  face  bilantul

Băiatul meu aproape nu-mi mai scrie.
Ba, totusi, mi-a mai scris de Paste:
Se-ntoarce-n timp mereu cu duiosie
Si dragostea din sufletu-i o recunoaste.

Atunci când l-am văzut ultima oară
era exact acum un an jumate.
Mai stau din când în când la noi în gară
si văd cum pleacă trenuri către el, departe.

Iar câteodată chiar îmi iau bilet
si gata sunt să mă pornesc să-l văd.
Cobor însă apoi din tren discret
si merg să dau biletul îndărăt.

Acum un an si-a luat si o nevastă
a cărei poză a zis că o primesc.
Mă vor lăsa acum să vin la ei în casă?
O pătură as vrea să le-mpletesc.

Însă nu stiu de-asa ceva îi place…
si dacă îl iubeste cum ar merita.
Mă simt o solitară de o vreme-ncoace.
Oare ca el si altii pe lume-or exista?

Ce bune au fost acele-apuse vremuri,
când locuia în casa părintească!
Acum stau noaptea si-ascult în beznă trenuri.
Oare continuă si-acum să mai tusească?

I-am pus pantofii mici cu grijă la păstrare.
Acum el a crescut si-n veci o sa-mi lipsească.
Iar eu stau linistită si totusi nu am stare.
Cel mai frumos ar fi copiii să nu crească.
 (Lärm im Spiegel, 1929)

Prezentare si traduceri de Dragos Carasevici

Home