Konstandinos P. KAVAFIS

Caii lui Ahile

Cînd îl văzură pe Patroclu mort, pe tărnă-ntins,
el, care-atît de mîndru a fost si brav si tare,
caii lui Ahile au izbucnit în plîns;
căci nu putea răbda firea lor nemuritoare
să-l vadă pe viteaz de moarte-nvins.
Îsi clătinau capetele, coamele lor lunge scuturau,
băteau pămîntul cu copita si-l plîngeau
pe Patroclu pe care-l simteau inert, fără suflare,
cu trupul ciopîrtit – trupul lui distins –
neocrotit de nimeni – acum cu duhul stins –
plecînd din viată către Nimicul cel Mare.

Văzînd ale lor lacrimi, al zeilor Zeu,
se întristă si zise: „La nunta lui Peleu
nu ar fi trebuit, cu necugetat temei,
să vă dăruim într-o doară, nemuritorii mei
telegari sărmani! Ce căutati voi printre acei
oameni nevolnici care-s jucăria sortii.
Voi ce nu stiti ce-i bătrînetea, nici fiorul mortii,
mult prea devreme pătimiti. La chinurile lor
părtasi v-au făcut muritorii”. Dar ei vărsau mereu
lacrimi fierbinti, nobilii cai, simtind că se asterne,
peste aceasta năpastă, marama mortii eterne.
(1897)
Traducere din limba greacă: Nikos BLITHIKIOTIS