KAYAMA Masayo

UMILA GARĂ DE TARĂ

Adeseori
Trece pe lîngă barba călătorilor
Dar unde se duce?
Tot numai străluciri de argint mat
Autocarul gol revine si azi

În timp ce principiul cosmic agită cu invizibile turbulente
             vîntul solar
O multime de ET gigantici descind emitînd reflexe
 nebunesti
Deasupra prudent pe un scaun ce se cufundă    Cu un picior în
            scărita firmamentului
Un pasager   necunoscut se întoarce

Nu de mult
S-a dărîmat o capelă
În gara cea mică        Cu aerul său de uitare
Mocnind  într-o tăcere grea
Lasă în urma ei    O bancă de lemn lustruit sub care se iteste 
Vînătul unei violete       La fel ca un alt pasager
Ce se-ndepărtează – bălăngănindu-se
Dincolo de nori
Împrăstiind       Boabe de lumină

Gardenii flori mute, ea le abandonează,
Umila gară   

Home