Viata-n orice clipã înnoadã întâmplãri
Când fãrã tine lumea în Zori s-a întocmit,
Tânjesti dupã alintul, de cer fãgãduit,
Cu încã-o zi apusã de-abis esti mai aproape,
În româneste de George POPA
RUBAIYATE
si a lor vâltoare în noduri ne preface.
Ci-a soartei multor noduri aflat-am deslegare,
dar nodul mortii nimeni nu l-a putut desface.
Fiintei ce mi-i datã cum pot sã-i spun Fiintã
când chinuri o sfâsìe si pradã sunt a cetii
?
Îndurã-te, mã scoate din Nefiinta vietii
si mã preschimbã, Doamne, în vesnica-si Fiintã.
Din trupul cupei naste un suflet beat de soare,
iar macul naste-o floare în purpuriu regal.
Vãpaie curgãtoare se naste din pocal.
- Dacã mã-nsel, de vinã-i licoarea vrãjitoare.
"Nu-ti vinde pentru-o clipã toti vecii ce-or sã vie !"
- asa mã certi. Ci-aevea atâta-i însã : clipa.
Cãci ieri a fost un astãzi care si-a frânt aripa,
iar mâini e-n sânul clipei cu-ntreaga vesncie.
Sunt douã porti în lume : spre viatã si spre moarte,
dar unde este poarta ducând în Vesnicie ?
Ci inima si gândul o dibuie prin ceatã.
Ce stiu, când Roata Boltii nu ne dã semn cã stie
?
Sus la ospãt cu Domnul atunci vei fi poftit
când te vei smuls din sine si te-ai unit cu tine.
De sorbi din vinul tare al smulgerii din sine,
de viata si de moarte, deplin te-ai dezrobit.
O cupã sunt, sculptatã de vesnica Gândire.
Sãruturi mii ulciorul si zânele mi-au dat.
Dar Timpu', -Olarul, care gingas m-a modelat,
de ce o sã mã sfarme ? Din ce neagrã gândire
?
Nici simtul matematic si nici cel al finetii
nu-ti spun ce sens e-n lume nici întelesul vietii.
Nu pune pe-a ta gurã absurdã întrebare,
ci-a buzelor iubitei suava rãsuflare.
Am fost si eu în Tine la începutul lumii.
De ce-ntr-o zi, Pãrinte, m-ai despãrtit de Tine ?
Ce sunt eu, aruncatul, aici în marea spumii ?
Ce esti Tu, sfâsiatul, împutinat de mine ?
O, soartã, ce departe si-apropiatã-mi esti !
Din mine ori din Roata Eternã te ivesti ?
Suntem unul si-acelas sau doi strãini pe care
îi învrãjbeste-o Fortã din nestiutã
zare ?
Învãt în zeci de tomuri savantii ne-au tot dat.
În mânã c-un opait scrutând pãmântul
mut
mai mult decât festila nici unul n-a vãzut
si-n bezna cea eternã din nou au înnoptat.
nici merit n-ai nici vinã de-i bunã sau e rea.
De-a vinului savoare sã fii mereu rãpit
precum de-a ei mireasmã se-mbatã-o viorea.
Fãtãrnicia lumii e un amar pelin.
Mai umple-mi cupa, Saki, cu vinul cristalin.
Pe-un ban sã-mi vinzi în piatã covorul rugãciunii
pe el sã-si strige altii versetele minciunii.
al zânelor suave dansând în Paradis ?
Cu zâne pãmântene eu mã rãsfãt
vrãjit,
cãci nu stiu de voi merge în rai sau în abis.
Cu-obraz de fatã chipul duios eu mi-l îmbin
si mâna cu pocalul umplut cu sfânt nectar.
Din fiecare lucru primesc câte un dar
ca într-o zi în Unul alãturi sã le-nchin.
Mã tulburã-orice noapte, si noapte-i lumea toatã.
Curg perlele siroaie din geana-ndureratã.
Oricât vin torn în teastã, s-o umplu n-as putea.
O cupã rãsturnatã nu tine vinu-n ea.
Ce gusturi are Timpul, cã rãu-i rãsfãtat.
si-n schimb cu chin si lacrimi m-a înzestrat pe mine ?
E pentrucã-a mea minte distinge rãu si bine,
iar Timpul se rãzbunã cã-i stiu vechiul pãcat
?
iar altã zi, - veni-va ? o vei trãi-o toatã ?
Ziua de azi si cupa din mânã sã nu-ti scape.
Cãci mâini e-o ipotezã ne încã demonstratã.
Mereu în lume oaspeti din clisã vor veni
si suflete pribege un trup vor jindui.
Si teasta-mi lut fãcutã, de patimi încãrcatã,
cu patimã olarul o va zdrobi pe roatã.
Doamne, Tu esti pretutindeni, însã oamenii sunt orbi.
Ci în fata Ta cea sfântã gol si-apare fiecare.
Nu Te-aud, însã de Tine toti vorbesc cu exaltare.
Si-or sã piarã fãrã urmã când
în noapte ai sã-i sorbi.
Mergi la crâsmã sau geamie, beat ori treaz este tot una,
cine merge-n iad sau ceruri, e menit de-ntotdeauna.
Bea ! Când Cartea Sortii scrisã e din Prima Zi.
Crezi cã pentru tine-anume Roata se va rãzgândi
?
Contra urii si-a trãdãrii cupa sã n-o lasi din
mânã,
decât vipera tristetii - sã te muste-o dulce zânã.
Bea, si vei afla cã vinul e mai întelept ca tine :
el te smulge din capcana luptei dintre rãu si bine.
Tu cauti certitudini, un adevãr suprem ?
Când totul e în ceatã, cum crezi cã-l vei
afla ?
La fel aratã lumea, la fel viata ta
si treaz si în betie. Ia cupã si sã bem !
"Aceasta-s eu" ne-o spune cu-a ei mireasmã roza
si-o spune melancolic cu-a sa luminã luna.
Dar moartea poezia va-nlocui cu proza
si-o sã ne spunã : "pulberi ati fost întotdeauna".
Întoarcerea eternã, de este-adevãratã,
as vrea în chip de rozã sã-mbat din nou o fatã.
Si-un spin s-o sângereze precum si ea cândva
mi-a sângerat cu visuri si lacrimi inima.
Cu tine-o sã te-mpace pocalul credincios.
Pe el nu-l mirã rãul si nici fãtarnic bine.
"Chiar mãrul cel mai rumen în miez e viermãnos."
Licoarea stie multe astfel de-nvãturi fine.