POEZIE FRANCOFONĂ

Victor KINON
Cîntecul micului pelerin
Sfîntă Fecioară, iată, am poposit, în fine,
La Montaigu, mă aflu cu totul lîngă Tine.

Doar gînduri bune-acum o să-Ti însir
Si inima Ti-o dăruie – boboc de trandafir.

Ti-am fost, neîndoielnic, un prunc putin supus;
Prin strigăte si plînset tristete Ti-am adus,

Dar esti atît de bună si stiu c-o să mă ierti,
Uitării dîndu-i totul nici n-o să mă mai certi.

De primăvară, iată, că m-ai învesmîntat
Si sufletu-mi exultă de Tine tămîiat.

O, Preacurată Maică, izvor de dărnicie,
Mă coplesesti de-a pururi cu-atîta bucurie.

De lacrimi fericite esti Imn, Fecioară Sfîntă!
Un cor enorm de îngeri la mine-n suflet cîntă.

O, nu! Măicută,-n preajmă-i prea multă încîntare!
Sufletul meu se-mbată-n azur de contemplare.

Doamnă de aur bună, Doamnă de aur blîndă
Ti-ofer inima toată acum si mîine încă,

Pruncutul Tău cu fată gingas-trandafirie
Surîde, parcă-aprobă tot ce îti spun, Mărie!

Îngăduie-mi, Fecioară, – si-i ultimul favor –
Să-Ti ctitoresc în suflet capela mea cu flori,

Pe capelă în luna lui mai, dedicată
Să-Ti fie, primitoare si cald-înmiresmată,

Lumînări roz să ardă în ea si ai si noapte,
Doamnă de aur, ce ne-ndemni spre cucernice fapte!