POEZIE ANGLOFONĂ

 

Rolyn Mary KLEEFELD

Retrasă în localitatea Big Sur din California, într-un spatiu pitoresc si izolat, Carolyn Mary Kleefeld scrie si pictează în solitudine frumoase volume de poezie, proză, pictură si desene, prilejuind cititorilor veritabile revelatii. Tocmai solitudineaconstituie si conditia din care au generat poemele volumului, întitulat semnificativ Zori hoinari.

 

CÂNTECUL PESCĂRUSILOR

 

O, albi pescărusi ai inimii mele,

vederea voastră mă înfioară,

precum notele din rapsodica transă

plutind prin ceata de jos.

 

Vă sorb energia primordială

si mă încălzesc cu libertatea voastră înaripată.

 

Ah, vederea voastră

câtă alinare aduce sufletului meu

pustiit de furtuni.

 

 

Ritmurile voastre antice mă înaltă

spre un alt tărâm de vibratie,

luminându-mi spiritul, slobozindu-mi

inima din colivia trecătoare.

 

Stiti că o stăpână

care vă tintuieste cu privirea de pe un munte semet

se aprinde văzându-vă

strălucind în toată splendoarea?

 

O, sălbatice făpturi

din împărătia Misterului,

prin zborul vostru divin

mă duceti

către acel simt al începutului, recâstigat.

 

 

OLD MONTEREY WHARF

pentru Rosemary Woodruff

 

În vremelnicia noastră ne preumblăm

pe un dig de lemn îmbătrânit,

în timp ce marea mârâie

ca o fiară posomorâtă dedesubt.

 

În depărtare,

luminile orasului se ivesc

ca niste stele căzute, furate

din ceruri.

 

Tipetele stridente ale pescărusilor în zbor înalt

sfâsie noaptea ca abanosul.

 

Făpturile mării îsi rostesc

chemarea dintâi, oarbe la

vacarmul miscării.

 

Nepăsătoare la acest dig,

la vremelnicele noastre ospetii

si inimi nestatornice,

eternele forte se înaltă mereu si mereu.

 

 

PALIDĂ PRECUM LUNA

 

O, lună albă în descrestere,

ce distrată esti astă-seară

în frumusetea ta rece.

 

Razele nestatornice

nu pot să îmi atingă inima pustie.

 

Zăbovesti în umbre de nepătruns

precum iubitul meu de demult,

si bratele nu mai pot să ajungă la mine.

 

Flămândă mi-e inima,

palidă precum luna.

 

Lăsând doar spuma

amintirilor de altădată,

iubitul meu cel de demult

s-a retras de pe tărmul meu.

 

 

O STRĂLUCIRE MISTUITOARE

 

Amurgul mângâie strigătele zilei,

îndulcind pe dinăuntru falezele crestate

apoi, purtat de iuteala noptii,

se pierde în pântecele întunecat al semintei.

 

În nestăvilitul golf mic de jos,

unde spumegă oceanul,

fiintele sălbatice îsi adună aripile

în umbrele de întuneric ale noptii,

dormind în văgăuni ale spiritului

alături de vremelnice maree.

 

Apoi peste creasta muntelui,

suflarea soarelui se arată

alungând din nou zorii

cu strălucirea ce mistuie

tot ce a fost…

 

 

RUGA FIERBINTE A FURTUNII

 

Ascult furtuna

cum bate la geamul meu.

 

Valurile mării semet se înaltă

precum armăsarii hoinari

în avânt către ceruri, clocotitori,

izbind cu nestatornice copite,

apa împroscând-o peste tot,

neluându-i în seamă pe cei

care dorm în cutiile lor

de-a lungul tărmului.

 

 

Cât de fragili, de pieritori suntem noi

cei palizi, fără de aripi,

cât de statornici suntem pornirilor noastre,

umbrelor noastre de nepătruns.

 

Cum oare dormim

între asa o glorie neîmblânzită si furie ?

Chiar asa de înstrăinati suntem,

asa de închisi în tigvele osoase,

încât dormim în propria tărână

si murim în spasmul cunoasterii?

 

Cunoasterea, domolindu-ne viata,

îmbătându-ne carnea,

făcându-ne exemplare

ale unei generatii nevăzătoare.

 

Sunt eu singurul care scrie

la ceas de taină

când infinita energie

nestăvilită e, slobozită

din masinăria zilei?

 

aspiratia si câstigul

veghează somnul adânc, cu sforăituri

de-a lungul tărmului.

 

Libertatea înfloreste în

creasta înaripată a valului.

 

Traduceri de Olimpia IACOB