LIRICĂ FEMININĂ POLONEZĂ

Maria KONOPNICKA

(1842-1910)

După o pregătire sumară, la pensiunea unor surori dintr-un ordin călugăresc din

Varsovia, toată viata s-a autopregătit, ca autodidact. În anii 1884-1886 a tipărit

publicatia pentru femei Zorile.

Din 1890 a trăit în cîteva tări occidentale de unde a colaborat cu presa din Polonia,

angajîndu-se cu fervoare în actiuni caritabile. În 1905-1907 s-a întors la Varsovia

pentru a organiza ajutoare pentru detinutii din închisorile tariste si pentru familiile lor.

A debutat ca poetă în presa literară în 1870, cunoscute fiind plachetele de poezii cu

caracter social din 1881, 1883, 1887. Acestea contin si Imagini închinate libertătii si

luptei împotriva opresiunii. Ecouri ale poeziei populare poloneze, cît si ale

romantismului polonez sînt prezente în lirica ei de factură simbolistă.

CEI CE MOR ÎN LUPTĂ...

Cei ce mor în luptă tristetea s-o alunge din ochii lor,

De-acum în coliba sărmană si-n mizerie nu se mai întorc;

Cînd moartea pe cîmpul de luptă bravează,

Viata în căminele lor intră si-n prag se asează.

Iar cei ce merg la luptă să nu se înveselescă,

Să stie că spre viata cea vesnică se îndreaptă,

Pe cîmpul de luptă moartea coasa-si rupe,

De intră în casa eroului, aici ea si-o ascute.

ÎTI SPUN: PLEACĂ! – SI MĂ-NTORC TĂCUTĂ

Îti spun: pleacă! – si mă-ntorc tăcută,

Să mai văd o dată urmele pasilor tăi,

Se-aude vîntul, care în depărtare urlă,

Si văd florile ofilite prin văi,

La una din cele cu sufletul plăpînd –

Îmi înghit sughitul – si încep să plîng.

Si-ti spun: rămîi! – iar eu am si plecat,

Si tremurînd prin beznă nu mă mai opresc.

Simt doar ghimpii ce-n tălpi mi-au intrat,

Si-aud clopotele la moartea inimii mele cum bat,

Văd movilele negre ale visurilor ce s-au îndepăratat –

Si nu mai stiu ce-i cu mine – puterea m-a lăsat.

Două căi diferite – una-i a plîngerii,

Două căi diferite – alta-i a suferintii.

P OEZIA / vară 2010

131

Pe una zorile aurul mi-l stinge,

Pe-a doua noaptea si tristetea se frînge...

Mai e putin – si roua diminetii o să cadă,

Unde să mai plec – sînt atît de slabă...