POEZIE POLONEZĂ
Ryszard KORNACKI
Poet, prozator si publicist polonez, animator al culturii. A studiat filologia poloneză la UMCS, din Lublin, după care a lucrat în scoli si licee din Lublin si Międzyrzec Podlaski. Din 1977 a devenit membru al Uniunii Scriitorilor Polonezi, Asociatia din Lublin. A debutat cu poezii în paginile revistei „Cultura si Viata” (Kultura i Życie), după care s-a remarcat prin poezii lirice, poezii pentru copii, aforisme, articole si eseuri în revistele social-culturale, precum si la Radio Polonia si Televiziunea Natională. Este autorul a 17 volume de poezie, co-autor la mai multe antologii si almanahuri, redactor de revistă si al unor volume de proză si poezie. De asemenea este laureat al cîtorva zeci de concursuri poetice si de două ori recompensat cu Premiul Literar National Józef Czechowicz. Poeziile sale au constituit materialul pentru spectacole teatrale, în regia lui Jan Krzyżanowski pe scenele teatrelor: Teatrul de pe Targówka i Teatrul Comun din Varsovia, precum si la Teatrul „Juliusz Osterwa” din Gorzów Wielkopolski. A redactat si editat Dictionarul biografic al conlocuitorilor săi renumiti „Międzyrzec înscris în biografii” – 3 editii – 2001,2003, 2011 (Międzyrzec w życiorysy wpisany). Este membru fondator si redactor-editor al Editurii Asociatiei Prietenilor Naturii, din Międzyrzec Podlaski, fondator al Asociatiei Teatrale din Międzyrzec, precum si initiator si co-organizator al Concursului Literar „Maria Konopnicka”, pentru elevii scolilor primare, gimnaziilor si post-gimnazialelor. A fost desemnat în 1999 Cetătean de Onoare al orasului în care a muncit atîtia ani (Międzyrzec Podlaski).
Pentru activitatea sa profesională, de creatie si social-culturală a fost de multe ori distins si premiat.
Pe Krzna (III)
Prietenului Roman Łaziuk în ceas de despărtire
Fecioara Podlasiană în rochie de stufăris
de ani si ani
păseste
pe acelasi drum de la izvoarele începutului
pînă la sfîrsitul sigur.
Îndrăgostită de oglinda cerului priveste atentă
cu statura sa gingasă.
Iar aici
precum ciupercile după ploaie
cresc pescarii neterminati
acei de un singur peste
si poetii unei singure poezii.
Rătăciti în alegeri
îsi însumează propriile a fi sau a nu fi.
Cutele valului necoafat
arată neliniste si bubuitul inimii.
Aceea ce cu o clipă în urmă
spusesem iubesc…
Devine Neoportun Neasteptat.
Alarma sună clopotele
pentru Regele Hristos.
Stii oare, bătrîne?
Lui Wieszek Gromadzki – cîntăret al. Podlasiei
că pe bratele moarte ale Krznei se-ntîlnesc visele noastre
verzi precum luncile-nconjurătoare
încălzite de căscatul de dimineată al Soarelui
si de strigătul pescărusului peste capetele closarzilor.
Ti-amintesti oare, bătrîne
poeziile noastre – porumbei fluturînd spre cer
odată cu stelele serilor din Biala
cînd poetii fără de casă îl trezeau
pe Kraszewski în curtea de la Roma nów.
Ti-aduci aminte oare, bătrîne?
literatii sovăitori – ce se tineau de poezie
în dans cu vîntul sturlubatic
veteranul tineretii noastre.
Ai întîlnit oare, bătrîne?
pe acei care-mpreună cu tine
precum maestru Vivaldi
notau pe caiete toamna.
Întoarcerile lui Kraszewski
Mai cade cîteodată ca viscolul
în Palatul de la Romanów
să-si dea întîlnire cu copilăria.
Trece-n zbor prin toate încăperile
ridică transperantele
lansează sfere de lumină si
verifică dacă toate sînt la locul lor
si în ordinea trebuitoare:
dacă pianina încă mai stă pe picioare
acordată
oare străbunica Constanta din neamul Morchowski
aceea Nowomiejska se îmbracă cu acelasi gust
în rochia albă,
dacă „bunica tînăra”
care-l pregătea de scoală
încă mai citeste frantuzeste
iar unchiul Wiktor Malki – ofiter de artilerie
si pasionat vînător
mai hălăduie prin pădurile vecine
iar apoi citeste Scott, Byron si Shakespeare?
Oare fratele Kajetan încă?
Oare încă?
Sînt atît de multe de pomenit
înainte ca parcul Palatului
să adoarmă.
Dimineata în parcul Potocki
Iazul auriu emană ceată sinilie
lucinde-n spirale de soare,
se mai aud cumva si vechi ecouri –
este rugăciunea zilnică a contesei Sofia
pe aleea cu carpeni.
Tatăl Nostru carele esti
în tei si în frasini
în triluri de păsărele –
la concursurile
repezitelor veverite –
roscate precum frunzele toamnei.
Lumineze numele Tău
căci numele meu locuieste
în stejari si în molizi,
acolo printre ienuperi si ferigi.
Fie ca ramura ruptă
să trezească mînie
si lacrima durerii
să se prefacă în perlă.
Fie ca harnica furnică să ducă
printre oameni
o clipă de saturatie si de sperantă
Imn de familie
La a 50-a aniversare a căsătoriei cu sensibilitatea
Sîntem împreună de ani si ani…
De altfel cine-si mai aduce aminte?
Dintotdeauna a fost Pămîntul
iar pe Pămînt am fost noi;
unele-nverzesc
altele ruginesc în rosu
si a treia multime se face
cenusie.
Mereu prin iubire
care-amestecă culorile
si te entuziasmează.
Întotdeauna dorul
care nu adoarme.
Mereu vorba bună
care nu costă nimic.
Iubirea noastră nu-ntîrzie
niciodată
chiar si la cea mai mică
despărtire.
Despre ce are de scris poetul de la oras?
Despre ce are de scris poetul de la oras
care a văzut pămîntul doar în cutiile
cu pelargonii si se împrieteneste doar cu
vrăbioiul cenusiu ca viata ori cu
porumbelul sălbatic ce bate cu ciocul
pe pervazul de metal
ca un percutionist crescut în casă.
Despre ce are de scris poetul de la oras
care roade tălpite încăltărilor de sapte postii
cufundîndu-se în cărările de asfalt si în
pietrele colorate de pe trotuare trecînd
pe alături de zgîrie-norii ne-mplinitelor sperante
în care mor dorurile după aerul sănătos
si ratiunea la fel.
Despre ce are de scris poetul de la oras,
el, care n-a băut niciodată laptele cu spumă –
direct de la văcută – n-a mîncat brînză de oi,
cartofi copti în spuză
n-a băut ouă crude si n-a aprins focuri de toamnă
precum Józek din neamul Chełmoński.
Să-ti însusesti singurătatea
Cel mai bine este să te familiarizezi
cu singurătatea
să te-mprietenesti cu toată diferenta de vîrstă.
de sex si de gusturi.
În doi
e întotdeauna mai vioi
să păsesti pînă la capătul Pămîntului
Acolo dorurile si vinile
nu sînt prea expresive si puternice –
nici fizic, nici emotional
În schimb,
se maturizează în noi
problemele pămîntesti cotidiene
Nu se fac multe
în contra vointei noastre nesilite
iar tot ce se cheamă
banalul mîine
este bun de legalizat
în papirusuri si cărti.
Să nu vă asteptati de aceea
la o dramă romantică.
Katyń
Stăteau drepti si cu tărie
precum pinii din Katyń
dinaintea tăietorului de lemne
care nu-i privea în fată…
ca un las
Atunci Lumea a surzit si si-a acoperit ochii
cînd au căzut greii cu greu
ca stînca mortii
în inevitabilul pămînt
Găuriti de un soi
de table trăgătoare
împlinind soarta rosu-albă
cu oase si sînge
si cu vulturii pe coroană.
Asa murea Phoenixul Polonez
întărit de ura călăului.
Asa pierea Libertatea
sub seceră si ciocan
A rămas doar jarul fierbinte al Memoriei
care renaste mereu.
Ezitări somnolente
Dedicată lui Lech
Frate,
trăiesc în vis nu numai din obicei si oboseală
căci acolo
totul este-ntr-un fel pe vechi
desi ceva mai altfel.
Ceasul merge si pluteste
iar eu
precum într-un timp încetinit
bat cu inima
precum colacul de la Înviere.
Le-ntîlnesc pe acelea de la chiosc
si pe cele dezvătate de viată
Domnisoarele sprijinite de copaci
si lipite de acestia, de partener si de vînt.
Bătrîneii costelivi cu rugăminte pe buze
în loc de dinti.
Si iarăsi dintii… acei dinti
Zăpuseala în valuri s-apropie
de gură.
Nu-i nimic trebuie doar să dispari
în toate părtile
să evadezi din vis
în nebunatica realitate.
Europa liberă
Tu aveai o casă
tabla de sah a cîmpului si
Luna aceea din Teritorii
deasupra grajdului.
Eu o fereastră de piatră
la oras
si un robinet care pufnea apa
ca un armăsar
în loc de ploaia purificatoare.
Tu aveai serile privighetoarea
iar eu un radio cu lămpi si un difuzor
surzit de bubuiala fortele negre
si a vrăjilor.
Bum bum bum bum:
„..transmitem stirile
bune sau rele
dar întotdeauna adevărate.”
Tu aveai, eu aveam.
Iar astăzi?
Amîndoi avem ceea ce avem
Traduceri din poloneză de Alexandru G. SERBAN
