TINERI AUTORI
Daniel LĂCĂTUS
Cu gura flămîndă de viată mai astept doar moartea
Număr bubuiturile
ce răsună ca o simfonie a furtunii
gresesc din nou socotelile
pînă s-o iau de la capăt
mă întreb dacă războaiele
trebuie să înceapă dimineata
sau seara
buza neagră a gropii scoate fum
pămîntul se rupe sub mine
se aruncă spre cer
ca o parasută ridicată de vînt
cu gura flămîndă de viată
mai astept doar moartea
Ochii tăi
În ochii tăi
liniste ca-n cimitir
Întregul univers
devine o singură persoană
Obosit de-atîta lene
ceasul are limbile crăpate
În fata durerii
cuvintele pălesc
Simfonie a sperantei
La cîteva luni după despărtire
cînd rănile încercau să se vindece
am simtit tîmplele zvîcnindu-mi
la văzul unui afis
luna se rostogolea înaintea mea
în serpentine
tocmai
cînd treceam printr-un purgatoriu
al uitării de sine
pe o coală albă imensă
sta scrisă o invitatie la teatrul dramatic
priemiera piesei "O simfonie a sperantei"
* * *
Oricine ar fi intrat în salon
îi analiza atent fizionomia
Zăcea într-un pat
lîngă fereastră–
pentru el începuse să devină o preocupare
din a urmări
închiderea si deschiderea usii
Stia cum să extragă din viata monotonă de spital
orice crîmpei de variatie
si era multumit urmărind continuu miscarea usii
* * *
Aud tropotele cailor
si scîncetul armelor–
peste toate
plînge glasul ciocîrliei
Ce simplu e să mori
Auzisem un zgomot
în curtea spitalului
ca tălăzuirea unei mări agitate
li-ber-ta-te! li-ber-ta-te!
mă întrebam dacă nu cumva visez
jos dictatorul! jos tirania! pîine pentru copii!
o revărsare
ca un torent iesit din matcă
pe trotuar mai multe numere
din Drumul Socialismului si Scînteia
arse partial
în Piata Universitătii
se trăgea ca-n filmele cu Rambo
a fost poate
cea mai lungă noapte din viata mea
tată să nu tragi în oameni
Amorsă de vise
Îi sărut mîna
ca si cum ar fi chipul ei.
Sub pielea tîmplelor
calma curgere a sîngelui
încetinit de somn.
Mă-ncumet s-o privesc în ochi–
această femeie
e o amorsă de vise
T ăcerea mai are ceva de spus
Peretii parcă dispăruseră din fata ei,
trezită într-o lume ireală încerca să realizeze unde se află,
în miezul unei mări tulburi, bîntuită de cea mai cumplită furtună,
sau pe-o limbă de pămînt biciuită de trăsnete asurzitoare?
Globuri de foc se repezeau haotic de pretutindeni,
se ciocneau, se striveau între ele.
Sparse cîteva fiole de morfină si le înghiti
în ultima vreme se gîndea din ce în ce mai mult la sinucidere,
se hrănea cu imaginatia, trăia cumva între hotarul dintre paradis si iad
În noaptea aceea l-a visat. Visa că fac dragoste.
Îi vedea fata apropiindu-se de obrazul ei, ochii verzi ca iarba,
sfredelindu-i pe ai ei, buzele se contopeau, devenind una singură.
Cînd se trezi o durea tot corpul, de parcă ar fi făcut dragoste toată seara.
Îsi duse mîna la buze simtind parcă urma sărutărilor
Cu toate acestea îsi dorea moartea, o chema,
o invoca în noptile lungi în care se trezea
tipînd transpirată ca o fîntînă arteziană.
A avut în mai multe rînduri gîndul sinuciderii,
însă nu se considera pregătită pentru o nuntă în cer
