DIN LIRICA MAROCANĂ
Abdellatif LAÎBI
(1942, Fès, Maroc)
Poet, romancier, dramaturg, traducător.
Fondator al revistei „Souffles”, 1966, Rabat. Arestat în 1972 pentru convingerile sale politice de stînga, torturat, condamnat la 10 ani de închisoare. Eliberat în 1980. Din 1985 s-a stabilit în Franta.
Premiul Goncourt pentru opera sa poetică, 2009. Premiul francofoniei „Benjamin Fondane”, ICR Paris, 2011.
Balada emigrantului
Prima închisoare:
cer surd
la rugăciunea mîinilor
pămîntul îsi micsorează
soldurile
îsi înghite sînii
Sacalli
ciopîrtesc
timpul asezat
Om pîrîit din toate tîtînile
sculptor de pomi
de brazde guralive
lut din soarele făcut din apa făcută din soare
om partizan
noptilor tămăduitoare
păli
si fu prima dezrădăcinare
A doua închisoare:
venin de metropole
asezate sau în picioare
pe fluviul de lacrimi
împărtind hărtile
pe marionetele de nedreptate
Magazii de oameni strînsi
în colimatorul de aruncat al oraselor de carton
Mîini găurite
însirate în mătănii de uzină
si de bănci multi-mutilatoare
Om pîrîit din toate tîtînile
bob răzvrătit de curcubeu
păli
si fu a doua dezrădăcinare
Prima jelanie:
dincolo-dincolo de mare
nu mă uita frate
Ah, mamă,
fiul meu
si tu, sora mea, iubita mea captivă
vaporul mă duce
Iată-mă înlăuntrul balenei
timpului blestemat
Glas nu mai am
nici umbră
nici linii
Deasupra întunericului
răsare luna acră a exilului
A treia închisoare:
turnuri din Babel
cît vezi cu ochii, din suflet
Nesfîrsită iarnă
Aspră iarnă a omului
labirint de masinării
găurind bratele
ADP jgheaburi grajduri resturi puscărie putregai si peste tot aiurea
aceeasi nepăsare
în pumnal de ură
de inchizitie banală
Om în fire pîrîit din toate tîtînile
fiecare dinte
si trup întreg
Brăzdat de răni
Ochii săi ard
stele dezlăntuite
în cerul-penumbră
a picotelii vestice
Om fluviu
de sîngerări superbe
păli
si fu a treia dezrădăcinare
A patra închisoare:
insulă într-o insulă într-o insulă
Ciment-ruginit
smalt de tăcere
trup colcăind de lacăte
Om pîrîit din toate tîtînile
îmbrătisează gratiile răzvrătirii sale
si junglei lumii
Se descoperă în sfîrsit
gînditor
în stare de gînduri
si de visări
Inima lui de privighetore rănită
trage sirena
Puscăria părăseste portul
Spintecă valul exodului
Om sechestrat
de toate răpirile
zîmbeste
soarelui fantastic al întoarcerii
A doua jelanie:
O, pămînt vitreg
pentru rădăcinile-mi răstignite
Visez că sînt om
fără de pîntec
cu privire, mîini cu rod si dor
Visez că stau în picioare
la poalele pomului strămosesc
lîngă un mormînt
ce-l acopăr cu umbra
Mă visez glăsuind
ca bătrînii nostri barzi
ce stiau munti să mute
O, pămînt vitreg
morti am cutreierat,
exiluri, închisori
Fă ca ultima-mi patimă
să bată clopotul învierii mele
în tine.
Din: Opera poetică, vol. I, prefată de Jean Luc Wauthier, Paris, Editura La Différence, 2006, ciclul Discurs pe colina arabă
În româneste, Marilena LICĂ-MASALA
Paris, 24 mai 2011
N.B. Adresăm multumirile noastre cordiale autorului si editorului pentru generozitatea cu care ne-au permis traducerea acestui poem.
