Victor de LAPRADE             

  Strînsul fînului

Peste gardul viu în care pitulicile se-ngînă
Îti arunci privirea-n fînul smăltuit cu-albastru pînă
Vezi cum ies din el cosasii doar de la genunchi în sus,
Însirati si fără-a face unul vreun pas în plus.
Fiecare execută miscări semi-circulare,
Coasele tăind cu suier tijele fremătătoare.
La picioarele lor, ritmic, brazdele sporesc egale
Si în asteptarea greblei sînt din ce în ce mai pale.
Doar la capătul fînetii fiecare se opreste
Tacticos să-si bată coasa ce la umbră străluceste;
Deslusesti printre refrene cîntul vesel de otel
Al ciocanului ce cade pe ilăul mititel.
Mai departe, -n stînga, fînul cu mireasmă-mbătătoare
Strîns e-n stoguri ce se-naltă ca menhirele spre soare
Si cît vezi cu ochii-n zare veselia o-ntretin
Fetele cu sorturi rosii si cu rîsul cristalin
Cînd cu furcile de frasin pun căpitelor cunună
Fînul rătăcit pe care harnic greblele-l adună.
Carul ale cărui osii scîrtîie urcînd încet
Face ca întreg văzduhul să ne pară tămîiet
Si în arborii din cale ori de cîte ori se-apleacă
Lasă cîte-un smoc de iarbă vămuit de cîte-o cracă.

Traducere de Ion ROSIORU