Topindu-mă

Ca niste tunete îndepărtate
în vremea fără de-nceput
ne drumeteste către moarte
povestea care ne-a născut.

Si nu mai e nici dimineată,
nici înserare nu mai e,
ni-i creierul un lup în ceată
si sîngele octombrie.

Acolo unde-a fost odată
clopotul cărnii de argint
stau iudele, spre vinuri, roată,
si vremea mea si-a lor o mint.

Ci eu, precum un clopot seara
sub bolti de ceasuri hăulind
mă voi retrage primăvara
în clocote de-omăt murind.
18.09.1978

Obelisc

Poate că-s trist că n-am fost
decît o sabie prea ascutit-a cuvîntului
la început de geneză. Poate sînt trist
c-am rămas  netulburat ca un somn
desenat în vitele pietrei, poate că-s trist
că voi fi singurul mare semn de-ntrebare
asezat la sfîrsitul sfîrsitului
întîiei si celei mai frumoase umanităti…

Lut tînăr

Esti cel mai tînăr lut pe care-1 stiu
de-un milion de veacuri si milenii,
prea-lăudat de sacerdoti la denii
si pînza funerară de sicriu.

Te-am adunat într-un stergar, o masă
de scris, să-mi fac din rădăcina ta,
să-ncep, însingurat, a te sculpta
lumină din adîncuri, răcoroasă.

Dar duritatea ta e ca o stîncă
si-mi trebuie un brat de dinamită
să fii, întîi de toate, nimicită,
si-n veac de veac, reconstruită, încă.

Solemnitatea ta monumentală
adeseori mă copleseste dur,
si te iubesc, te-ador si te înjur
lut tînăr, în femeia-mi triumfală.

Cum să-ti descriu?

Cum să-ti descriu eu moartea, cu dulceată,
ca pe-un regat de flori de trandafir,
cînd ea nu are soare în priviri
si-i un imperiu infinit, de gheată?

Cum să te-nvăt să lupti în contra ei
cînd nici o armă nu-i folositoare,
cînd forta ei de soc, nimicitoare,
nu-i stăvilită nici de Dumnezeu?

Oriunde ai fugi si te-ai ascunde
te-ajunge, implacabil, coltu-i dur,
care, în suflet, tragic îti pătrunde
si-ti   ia  toată  lumina  dimprejur.

Dela Imperator pînă la opincă
din toate cîte sînt, nimic nu-i scapă,
si-ar trebui să fim Ivan Turbincă
s-o prindem si s-o înecăm în apă