Ticu LEONTESCU

 

Poem cu aromă de cafea

 

Dacă-l veti adulmeca,

acest poem,

are aromă de cafea.

L-am scris matinal.

Cuvintele, timide,

îmi dădeau târcoale

ca un stol de fluturi catifelati.

Coborau din Cer,

dansând în zigzag,

pe-o nevăzută scară.

Fuiorul aburilor calzi,

tors invers din cafea,

le-ademenea.

 

Si ca-ntr-un ritual,

doar de ele stiut,

se rânduiau pe foaia goală.

 

 

Soclurile

 

Ceva ca un seism

clătină soclurile.

Statuile cădeau una câte una.

Unele în picioare,

altele în varii pozitii.

 

Rugăciune a lui Brâncusi

a căzut în… genunchi.

 

Si-n vreme ce ea

se ruga neîncetat,

de sub genunchii ei,

soclul a-nceput să… crească

la loc!

 

 

Cină cu… lună plină

 

Azi-noapte luna plină –

precum un măr de aur întins mie,

de-o-mpărătească, nevăzută mână,

tocmai de pe celălalt tărâm…

 

Ici-acolo, părea că cineva,

în altă noapte precum asta,

muscase din ea!

Rândul meu era acum

să musc.

Înrourată, aromată, luna –

precum un măr domnesc.

 

Ca la o altfel de cină,

în taina noptii, în cosmica grădină –

muscam din măr si beam din rouă.

 

Cină cu… lună plină.

 

 

Firul de iarbă (Haiku)

 

Sabie verde

atârnând de jos în sus –

duelează-n vânt.