Carmelia LEONTE

 

 

 

 

Alin Manole.

Dacă ar exista o tară formată numai din poeti, as vrea să fie toti ca dumneavoastră. Sper totusi că vorbele mele nu se vor dovedi profetice pentru că România este deja tara tuturor posibilitătilor (în materie de poezie). Si îndrăznesc să-mi exprim această sperantă în limitele admiratiei pe care lectura textelor dumneavoastră mi-a provocat-o. Aveti o gândire de geometru, care vede mereu distanta ideală dintre cuvinte, stie să o cumpănească si să o echilibreze. În alte situatii, alăturarea lor ar putea otrăvi paginile. „Verdictul” care vă defineste cel mai bine este tocmai „condamnat la echilibru”. O dati pe proză, dar numai atunci când trebuie, disimulând rolul de spectator al propriei poezii. Prin dedublare obtineti efectul scontat al detasării de text si al interferării cu vocea auctorială, în acelasi timp. Această conlucrare armonioasă dintre două euri poetice creează efectul de ecou care se sustine si după ce încheiem lectura. Aceasta este poezia.

 

 

Eufrosina Vălătuc.

Numele dumneavoastră, deosebit de eufonic, mă îndeamnă să cred că am de-a face cu un pseudonim. Măcar de n-ati fi o colegă de serviciu sau, mai rău, un coleg, pentru că locurile de muncă sunt în zilele noastre putine si bunele relatii nu trebuie stricate nici măcar de dragul unei judecăti estetice. Nu întâmplător am spus „colegă sau coleg”. E greu de ghicit identitatea biologică a autorului, poate de dragul ambiguitătii ca valoare stilistică sau poate din imposibilitatea de a vă exprima pe sine până la capăt. Obscure trăiri telurice se întorc cu înversunare împotriva emotiilor adolescentine care vă încearcă si pe care v-ati propus să le reprimati. Cuvinte „otrăvite” reusesc să sugereze, în mod paradoxal, o viziune idilică asupra universului, dar lucrurile se răzbună când ne asteptăm mai putin. Se percepe o căutare sinceră a versului eliberator de angoase, însă deocamdată asistăm la o schiopătare dureroasă pe linie de cutit.

 

 

Vasile Dincă.

Vă învârtiti în acelasi cerc cu o perseverentă extraordinară si faceti lucrurile să meargă tocmai prin lentoarea care vă caracterizează în evolutie. Ati ales această cale spectaculoasă tocmai pentru că este singura care vi se potriveste. Nu numai lexicul din sfera religioasă îmi spune asta, ci mai ales atitudinea dumneavoastră fată de poezie. Smerenia, tăcerea din miezul cuvintelor, estomparea persoanei îndărătul vocabulei sunt calităti remarcabile pe care, bineînteles, preferati să nu le faceti evidente, dar un ochi atent le poate citi printre rînduri.

Dacă as risca un pronostic, as spune că drumul ales de dumneavoastră nu vă aduce multi cititori, ci tot mai putini si tot mai înstrăinati de zarva lumii. Acestia nu vor avea cui să împărtăsească emotia lecturii pentru că în jurul lor va fi multă liniste si multă singurătate.

 

Ema Ignat.

 

Citindu-vă versurile, am avut sentimentul că vă cunosc personal, aproape că v-am văzut cu ochii mintii. Erati o fată zveltă care se plimba pe străzile orasului cu un crin în mînă. Dacă aveti cumva 68 de ani si sunteti supraponderală, vă rog să nu-mi spuneti niciodată asta. Vreau să rămîn cu imaginea pe care mi-a creat-o poezia dumneavoatră. Se făcea că tînăra fată străbătea impasibilă orasul, în timp ce oameni abrutizati de sărăcie si de incultură se înghionteau în jur, se bruftuluiau pe limba lor, străină de a dumneavoastră. Crinul – floare imperială dar si simbol religios, unic prin intensitatea existentei lui, pare să vă caracterizeze. Spun asta pentru că versurile dumneavoastră au un parfum puternic, persistent pînă la tăierea respiratiei. Ceea ce le lipseste este capacitatea de a cristaliza gesturile, de a le smulge fărâma de eternitate pe care o ascund. Crinul, oricît ar fi de frumos, piere.

Dacă sunteti adolescentă, este firesc să nu fi descoperit natura stigmatizantă a lucrurilor. Dacă sunteti deja matură, vă bănuiesc de nonatasament si detasare ca doctrină de viată aleasă în deplină cunostintă de cauză, adică asumîndu-vă riscurile alegerii făcute si bucurîndu-vă de libertatea pe care asi creat-o. Într-adevăr, se simte suflul libertătii în aceste versuri, o oarecare indiferentă fată de reactiile unora, o singurătate asumată în lupta cu sensul cuvintelor, dar si un gol plutitor în fată căruia vă aflati putin derutată pentru că, oricîte cuvinte ati emite, nu reusiti să îl umpleti.