Carmelia LEONTE

Dan Dutcă
Cu o floare nu se face primăvară! Mai ales acum, în decembrie. E prea putin  un poem pentru a confirma o stare generală, care poate fi de evolutie, de aspiratie spre marea poezie sau nu. Din câte observ, „Recviem pentru Nichita” este un elogiu adus poetului, în manieră postmodernă, preluând clisee din opera acestuia. Nu mi se pare destul de convingător în sine, cred că ar avea nevoie de un context care să îl sustină…
Nu pot să nu revin si să adaug, în glumă: trebuie să am grijă ce îmi doresc! Iată că au mai sosit, în al treisprezecelea ceas, si alte texte. Dar situatia nu se schimbă cu nimic. Si acestea gravitează în jurul unor clisee a căror patină nu este depăsită în vreun fel: „S-au îmbolnăvit pădurile de hepatită, /
Copacii si-au înfipt crengile-n cer. / Timpul pompează în mine moarte.” (Toamnă). Dar această încăpătânare de a scrie îmi inspiră optimism. Nici nu stii de unde sare iepurele! Aplecarea cu seriozitate asupra unor lecturi fundamentale poate crea surprize. Mult succes!

 

Maria Mezei Pandele
Îmi pare rău că nu ne-ati furnizat câteva date personale care ar fi putut fi în sprijinul dumneavoastră, adică v-ar fi ferit, eventual, de o critică prea aspră (desi dreaptă).  Receptarea unor „productiuni literare” se face diferentiat, în functie de vârstă. Ar fi o greseală nu numai pedagogică, dar si umană, o totală lipsă de tact să fim extrem de aspri cu o elevă de 14 ani, după cum înclin să cred că sunteti, având în vedere calitatea textelor pe care ni le-ati trimis. Si asta  deoarece un adolescent are la îndemână un potential urias asupra căruia nu ne putem pronunta niciodată. Nu stie nimeni cum îl va folosi. Ar fi, deci, o crimă să descurajăm un foarte tânăr aspirant la literatură. Totusi, i-am putea reprosa, fără supărare, că a lipsit de la lectiile de ortografie si gramatică si că este deranjant să vezi cum cineva se avântă să scrie romane, dar nu a înteles nici măcar principiile de bază ale scrierii cu „î” din „a”. Cât despre pronumele de întărire, acordul lui cu substantivul, ca si articolul genitival, ca si pronumele posesiv, ca si… toate acestea rămân un profund mister. Sugestia mea este că de primă urgentă ar fi întoarcerea la manualul de gramatică. Apoi, clarificarea unui sistem de gândire, o metodă de lucru care să vă deslusească putin nebănuitele căi ale exprimării poetice. Dacă spuneti „Banala sperantă luptă/cu realitatea crudă, învinsă si tristă” nu ati făcut nimic. Nu ati insolitat limbajul într-o asemenea manieră, încât să devină poezie. Dimpotrivă, exprimarea dumneavoastră este atât de banală, încât nu mă interesează. Este si total gresit să credeti că speranta poate fi vreodată banală. Speranta este o formă de credintă si chiar de iubire. Să credem că lumea se va îndrepta nu poate fi banal, este ceva iesit din comun. Să credem că data viitoare veti trimite un grupaj de versuri mai reusit, de asemenea.

Adelina Dozescu
În sfârsit, o elevă declarată! Stim cu cine vorbim. Si încă una talentată si citită, ceea ce mă bucură enorm. Văd semne evidente de poezie valoroasă, despre care se poate vorbi la modul profesionist. Acuratetea limbajului, inteligenta artistică sunt cele mai evidente calităti ale acestor texte. Se remarcă stilul emfatic, pe alocuri, glumet, jucăus, alteori, plin de joncturi morfologice prin care se obtine echivocul lexical, ca fundament al umorului si al ironiei; abundă figurile de substitutie, de ordin exclusiv lexical, asteptările frustrate, trimiterile în neant. Toate acestea sunt argumente puternice pentru a recomanda poeziile spre publicare.

Ovidiu Matei
Mare-i grădina lui Dumnezeu! Si plină cu poeti. Uneori răsar talente adevărate în câte un sătuc îndepărtat din tara asta lovită de sărăcie, în câte un loc uitat de lume si de noroc, unde nici măcar nu opreste trenul, încât stai si te întrebi ce ai putea face să mentii flacăra talentului vie? Pentru că, dacă ea se stinge, esti primul vinovat. Cât de convingătoare ar putea fi câteva cuvinte de laudă, strecurate la posta redactiei,  pentru tânărul în cauză, dar si – mai ales – pentru părintii care trebuie să aleagă între a cumpăra cărti pentru copil sau alimente, rechizite pentru scoală sau seminte pentru agricultură? Sunt momente când realizăm neputinta cuvintelor, lipsa lor de continut. Dar tocmai talentul unui astfel de tânăr ne readuce optimismul si ne învată, o dată în plus, că e important să cunoastem valoarea cuvintelor si să o folosim.
În concluzie, dragă Ovidiu Matei, te felicit pentru scrisoarea ta frumoasă si sinceră, ca si pentru grupajul trimis. Vârsta tânără pe care o ai este un capital de pret, pe care te poti baza. Recomand poeziile tale tuturor revistelor din tară.

Ania  Relf  Vera
Stimată doamnă Ania, scrisoarea dumneavoastră este o mostră de bun simt, delicatete si poezie, cum rar mai putem vedea în zilele noastre. Vă felicit, deci, pentru aceste calităti profund umane pe care ati reusit să le conservati, în vremuri potrivnice. De asemenea, nu mi se pare lipsit de semnificatie faptul că trăiti în Italia si simtiti nevoia să scrieti poezii în limba română. De altfel, ideea că tot românul s-a născut poet, emisă la noi de Alecsandri, a circulat peste tot în Europa. Francezii spuneau că tot francezul s-a născut poet, italienii declarau acelasi lucru despre confratii lor s.a.m.d. Asta dovedeste că sufletul omului îsi găseste oglinda fidelă în poezie. Nimic altceva nu as putea să spun despre textele pe care le scrieti în acest moment. Mă exprim într-un mod desuet, poate, dar mă aflu în dialog cu dumneavoastră si încerc să fiu pe aceeasi lungime de undă. Aveti o sensibilitate care a rămas în urma secolului în care ne aflăm, ceea ce poate fi un lucru bun, atât timp cât vă găsiti făgasul potrivit, dar poate fi rău, dacă regretele si melancolia nu reusesc să se detaseze de matca secolului al XIX-lea, care si-a consumat expresia potrivită. Orice „îmbunătătire” ar fi deja prea mult.
În general vorbind, un om care scrie trebuie să facă un efort permanent de autodepăsire. Literatura este o luptă împotriva apatiei, a formulelor consumate, a frazelor sterile. Pentru asta avem multă nevoie să ne punem la punct instrumentele de lucru: orele de lectură sunt esentiale, dar si un exercitiu interior prin care să ne mentinem tensiunea lirică, forta interioară. Poezia este o formă de credintă, dacă vreti, o modalitate de a porni la război cu mâinile goale, dar cu speranta că vom învinge. Cam asa stau lucrurile în poezie. Puteti continua?