Carmelia LEONTE

 

Vasile Vulpasu, Strehaia, jud. Mehedinti: O melancolie depresivă sau influenta nefastă a manelelor îl chinuieste pe dl. Vasile Vulpasu: „O! Viata mea, nu mă părăsi! Mai lasă-mi lumina/Si visele-mi dragi/Si iubirea./O, viata mea,/Mai stai…”. Chiar dacă intentiile sînt ironice (cine stie?), rezultatul este total nereusit. Recomandăm schimbarea mediului, a lecturilor si, mai ales, a canalului tv.

Ioan Ganga Pahon: Multumim pentru gîndurile bune si pentru urări. Valabile si în sens invers.

Radu Agape: Usor de ghicit o nuantă de disperare în mesajul dvs., în somatia de a răspunde. Noi asta facem aici, răspundem. Cred că, deocamdată, nu intră în discutie calitatea poeziei pe care o scrieti, mediocră, dar ar merita să ne îndreptăm atentia asupra calitătii vietii, care poate fi oricînd îmbunătătită. Depinde de noi să iesim în lume, să avem discutii cu prietenii, să citim o carte bună care ne poate schimba calitatea gîndurilor. O lectură bine aleasă ne poate salva. O lectură proastă ne poate ucide.

Anda Donisa: Felicitări pentru gîndirea poetică. Construiti imagini frumoase. Din păcate, acestea sînt deseori sufocate de excese explicitare, de abundenta metaforelor – efecte nedorite ale lectiilor de literatură din scoala generală, cînd elevilor li se cer compuneri cu multe, multe metafore. Dar prin lecturi sustinute, prin asumarea unei tehnici de lucru, aceste reminiscente vor dispărea. „Crinii se vor înveli/ cu catifeaua penelor,/ soapte albe vor visa/ si îsi vor răsufla visele/ prin mireasma tainică de noapte/ încetul cu încetul…”

D. Tănasă, Husi: Un gînd bun si o puritate copilărească în unicul poem pe care ni-l trimiteti. Este un poem de atmosferă, cu o viziune grandioasă, dar cristalizarea poetică nu se ridică, deocamdată, la nivelul acestei viziuni. Privirea merge, condeiul, ba.

Olivera Stoianovici, Resita: Vă trecem la capitolul „Asa, da”. Multă sensibilitate, multă gingăsie si talent. Se ghiceste, totusi, o mare nesigurantă. Curaj!

Stefania Dumbrava, Colegiul National „Emil Racovită”, Iasi: Un atasament putin exagerat, un interes prea mare pentru eufonie vă poate transforma poezia într-o… superbă gratuitate. Ar fi păcat, pentru că aveti ce spune. Mintea gîndeste mult si gîndeste bine. Nu blocati exprimarea! Astept un nou grupaj, lucrat cu atentie, spre publicare.

Caterina Dulcik: Avatarurile începătorului! Limbaj nesigur, cacofonic si edulcorat, cadentă clasică, ritm găunos. Intentia este, probabil, bună. Vă recomandăm să acumulati lecturi serioase si apoi să reveniti, cu forte noi.

Valeriu Cercel, Hamilton, Ontario: Felicitări, în primul rînd, pentru că nu ne-ati uitat. Desi întelegem că această neuitare este o formă de supravietuire, ca persoană sensibilă, departe de casă, si nu se datorează neapărat calitătilor noastre! Sînteti în căutarea sentimentului de acasă, care vă asigură confortul psihic necesar. Cu multe urări de bine si sănătate, reproducem poezia pe care ati avut amabilitatea să ne-o trimiteti:

Nu am uitat nicicînd, era o sfoară
Ce atîrna-ntr-un cui, lîngă sărar
Pe un perete coscovit de var
În casa bătrînească de la tară;

Am regăsit-o în acelasi loc
De ani uitată, părea plictisită,
În cuiul strîmb cu floarea ruginită
De un mănunchi uitat de busuioc;

În plita sobei, rece, prins-zăcea
Vechiul ceaun ce-n vremuri n-avea pace,
Săreau copiii ca să îl dezbrace
De crusta care încă strălucea,

Iar într-un colt, sub un stergar, o ramă,
O poză-ngălbenită contura…
Au coborît de dor ce le era
Si mama si bunica si-a ei mamă;

Parcă în sobă văd un pic de jar
Si din ceaun un bulgăre de aur,
Bunicu’ împărtind acel tezaur,
Cu sfoara ce-atîrna lîngă sărar.